Sub ocrotirea Cuvioasei Parascheva

Viaţa creştină este viaţă de sfinţenie. Credincioşii se fac sfinţi când participă la sfinţenia lui Dumnezeu prin harul Sfântului Duh, iar părtăşia omului de sfinţenia lui Dumnezeu se arată în lume prin sporirea lui duhovnicească, prin apropierea lui de sfinţi pentru că Dumnezeu se odihneşte în sfinţi. Sfinţii nu sunt eroi, ci robi smeriţi ai lui Dumnezeu, sunt mădularele trupului lui Hristos.

Biserica laudă izbândirile sfinţilor şi împodobeşte zilele anului cu pomenirile lor, îndemnându-i şi călăuzindu-i pe credincioşi spre viaţa cea adevărată.

Astăzi omul trăieşte mai intens problema libertăţii. Criza şi tulburarea vremii noastre creează contexte speciale, omul aflându-se permanent în căutare de repere autentice. De aceea raportarea la sfinţi, apropierea de ei şi comuniunea cu ei, este deosebit de actuală şi preţioasă. În această perspectivă se înţelege şi deosebita preţuire pe care Biserica o dă dintru început sfinţilor şi sfintelor lor moaşte, ca semne sfinţite  ale prezenţei lor în lume.

Toate aceste adevăruri grăite de veacuri de Biserica noastră devin icoane făptuite de drept- credincioşii creştini care şi anul acesta, ca în fiecare an, s-au aşezat cuviincios la rândul de kilometri ce ducea cu anevoie patericală spre racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Prima dată am păşit ca sfios pelerin pe lespezile Catedralei Mitropolitane din Iaşi în anul 1983, aici unde se aflau, în mare cinstire, moaştele celei mai iubite şi venerate dintre sfinţii pământului românesc, pentru că aşa o putem considera pe Sfânta Parascheva, după aproape 400 de ani de când a venit la noi şi ne-a binecuvântat... Şapte ani mai târziu, făceam parte dintre slujitorii catedralei în care numele Sfintei Parascheva era pomenit zilnic. Bucuriile şi trăirile acelei perioade (1990-2008) rămân în sufletul meu o comoară de mare preţ pe care o voi păstra mereu şi-o voi lua dincolo, la vremea hotărâtă. După trecerea anilor, am evaluat, cu obiectivitate, multele daruri pe care pelerinii le primeau ca răspuns la rugăciunile lor îndreptate către Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Preacuvioasei şi mult milostivei Parascheva. În fiecare zi, sute şi mii de oameni, localnici, dar şi oaspeţi de departe cereau ajutorul ocrotitoarei Moldovei. Nu-mi amintesc vreo zi în care biserica să fi fost goală, fără credincioşi, iar în cele mai multe zile, catedrala devenea neîncăpătoare. Ar fi fost nevoie de un spaţiu de trei-patru ori mai mare pentru a primi pe „căutătorii Împărăţiei cerurilor“. Îmi amintesc şi de evlavia ierarhilor, a clericilor şi a monahilor care îngenuncheau în catedrală, cerându-i Sfintei Parascheva ajutor şi sprijin în lupta războiului nevăzut. În unele zile, fără să fi fost anunţaţi, îşi făceau apariţia grupuri numeroase de credincioşi însoţite de ierarhi şi preoţi din Grecia, Serbia şi Bulgaria. Unii dintre ei rămâneau toată ziua în catedrală, în priveghere şi rugăciune.

Cinstirea Sfintei Parascheva se observă permanent, dar mai ales la ziua pomenirii ei. Cu o săptămână înainte de sărbătoarea ei, de dimineaţă până seara târziu, mii de credincioşi (numărul lor n-a fost niciodată stabilit cu precizie) îşi îndreaptă paşii către locaşul Sfintei Parascheva. Miile de credincioşi care îşi pleacă smerit genunchiul cerând ajutor cu multă evlavie este fără îndoială răsplata pe care Dumnezeu i-a făcut-o Sfintei Parascheva pentru smerenia şi bunătatea inimii ei, pentru jertfelnica iubire arătată Mirelui Hristos în scurta ei vieţuire pământească.

Ce răspuns mai mare al dragostei de sfinţi decât evlavia totală a credincioşilor veniţi de departe, care petrec nopţile în rugăciune, afară, sub cerul liber! Este o dorinţă liber asumată. Toţi aşteaptă în frig, toată noaptea, în rugăciuni şi cântări, scoaterea în procesiune a moaştelor din catedrală. Ce să mai spunem de bucuria oamenilor când Sfânta Parascheva este purtată pe străzile Iaşilor, în procesiune. Oamenii plâng, au lacrimi pe obraji, lacrimi însoţite de căldura inimii şi de dorinţa comuniunii cu sfinţii.

Printre cei care aşteaptă la rând sunt oameni trecuţi de 80 de ani, cu puterile împuţinate, cu suferinţe grele şi mâhniri sufleteşti. La capătul pelerinajului lor, pleacă bucuroşi, nutrind speranţa că, anul viitor, vor fi din nou prezenţi la sărbătoare.

Se află mereu printre pelerini şi credincioşi cu rânduieli aspre, care postesc câte o zi şi o noapte, refuzând şi ceaiul cald care le era oferit. Rânduială izvorâtă din credinţa puternică şi lucrătoare a fiilor Bisericii.

Toţi slujitorii catedralei de acum şi de altădată pot mărturisi, fiecare în parte, cât bine a făcut Dumnezeu oamenilor pentru rugăciunile Sfintei Parascheva.

Sunt printre noi oameni nerecunoscători faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţi. Cuvinte grele, nepotrivite, mediatizate prin intermediul canalelor media necinstesc Tradiţia ortodoxă bimilenară a cinstirii lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi. Şi asta cu atât mai grav, cu cât autorii sunt formatori de opinie, persoane cunoscute şi chiar apreciate. Cum mai poţi aprecia un potrivnic al sfinţilor? Cine se poate pune cu sfinţii? Doar cineva a cărui minte i-a fost întunecată de potrivnicul binelui.

Cinstind-o pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, credincioşii de ieri şi de azi cinstesc darul sfinţeniei cu care Dumnezeu înfrumuseţează pe creştinii cu viaţă aleasă. Sfântă ocrotitoare a Iaşiului şi a Moldovei întregi, Cuvioasa Parascheva este, neîndoielnic, lauda Moldovei şi înainte-stătătoare, aşa cum glăsuieşte un vechi tropar închinat sfintei: „Dobândirea dezmierdării cea râvnitoare de cele pământeşti, înţelepţeşte trecând-o cu vederea, te-ai ridicat către locaşurile cele dumnezeieşti şi izvor al tămăduirilor ai lăsat celor credincioşi preasfinţit cortul tău, Maică prealăudată. A Moldovei lauda cea cinstită şi înainte-stătătoare, cea încredinţată, Parascheva. Nu înceta cu fierbinţeală a ruga pe Hristos Dumnezeu pentru noi toţi“.

Îi mulţumim Sfintei Parascheva pentru multa-i milostivire revărsată în trecut şi astăzi peste noi toţi şi o rugăm să fie „fierbinte mângâietoare a sufletelor noastre“.