În Duminica a 2‑a după Rusalii, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfânta Muceniță Anisia”‑Empoli din
În Duminica a 2‑a după Rusalii, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfânta Muceniță Anisia”‑Empoli din
La praznicul Pogorârii Sfântului Duh, 23 iunie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de clerici din protopopiatele Toscana 1 și 2, a săvârșit luni, 17 iunie, slujba de binecuvântare a Centrului
Marți, 4 iunie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a sfințit piatra de temelie a bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului” și „Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia”.
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
Parohia românească „Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” din comuna italiană Giaveno a fost joi, 4 aprilie, gazda celei de-a doua conferințe semestriale de primăvară din Episcopia Ortodoxă Română a
La Centrul eparhial de lângă Roma, a avut loc marți, 2 aprilie, prima conferință semestrială de primăvară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții, preotesele și diaconii din pr
Vineri, 15 martie, la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din localitatea Aprilia, Italia, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, l‑a instalat pe părintele Ștefan
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat duminică, 10 martie, în mijlocul credincioșilor Parohiei românești „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” din localitatea
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 18 februarie, Sfânta Liturghie la Parohia ortodoxă românească „Intrarea Domnului în Ierusalim” din localitatea
Lucrările Adunării eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s‑au desfășurat joi, 15 februarie, la Centro Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo, în vecinătatea Romei, transmite
Două parohii românești din Italia au sărbătorit duminică, 11 februarie, împlinirea a 15 ani de la înființarea lor. Cu această ocazie, credincioșii au fost binecuvântați de ierarhii români din peninsula
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie sâmbătă, 3 februarie, cu ocazia hramului, la Parohia ortodoxă românească
Clericii români din protopopiatele Piemonte 1, 2 și 3, Italia, au avut marți, 16 ianuarie, o întâlnire cu caracter pastoral-misionar la care a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român
La Centrul Mariapoli din Castel Gandolfo, Italia, a avut loc sâmbătă, 2 decembrie, Congresul aniversar Nepsis - Asociația tinerilor ortodocși români din Italia, care a sărbătorit 1 an de la înfiinţare şi 15
În Duminica a 24‑a după Pogorârea Sfântului Duh, 29 octombrie, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
În Duminica a 21‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Torino, Italia,
La sfârşitul săptămânii trecute, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a poposit în mijlocul credincioşilor români din oraşul italian Bari. Preasfinţia Sa a sfinţit sâmbătă,
În perioada 25‑29 septembrie 2023, se desfășoară în premieră în Italia, cursurile pastoral‑misionare pentru clericii din diaspora ortodoxă română de pe continentul european, în vederea obținerii gradelor
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a organizat la începutul lunii septembrie cea de‑a doua întâlnire internaţională a grupului informal de preotese „Sfânta Nona”. Reuniunea din acest an a avut ca temă
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Gura Râului, județul Sibiu, a fost sfințită în Duminica a 12‑a după Rusalii de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul


