Istoria intervievată

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei este una dintre cele mai active și mai dinamice din diaspora românească. Prea­sfin­­țitul Părinte Siluan și Prea­sfințitul Părinte Atanasie de Bogdania au grijă ca cele ce privesc viața spirituală aici să fie îndeplinite cu prisosință. Lucrarea părintelui Ioan Haba, parohul Comu­nității Ortodoxe Române din Cirie (Italia), vine să aducă o prețioasă mărturie în acest sens.

Cele cincisprezece interviuri reunite în volumul Slujire și pas­torație. Ortodoxia Românească în Peninsula Italică - interviuri (Co­lec­ția „Media Christiana”, Editura Trinitas, București, 2022) vin să vorbească atât despre începuturi, cât și despre anumite aspecte care au contribuit la dezvoltarea vieții duhovnicești aici. Lucrarea este binecuvântată de prefața semnată de către chiriarhul român al meleagurilor italiene (pp. 5-6), dar și de un cuvânt al părintelui consilier patriarhal Teodor Gradinaciuc (pp. 7-9), directorul Radio Trinitas. Urmează apoi cuvântul părintelui coordonator (pp. 11-15), care vor­bește despre geneza demersului, dar și despre structura și conținu­tul fiecărui capitol.

Apoi, în cadrul celor două dialoguri (pp. 17-60), Preasfințitul Părinte Siluan vorbește despre sosirea dânsului pe meleagurile italiene, alegerea în postura de Episcop al românilor de aici, dar și despre aspectele care au definit pas­torația dânsului în anii care au urmat stabilirii în aceste locuri. Cu privire la modul în care s-au organizat parohiile aici, ierarhul subliniază următoarele: „Practic, parohiile s-au format, mai întâi, în centrele mai mari, după care, puțin câte puțin, am început să ne adresăm localităților unde sunt mai puțin de 1.000 de români, după aceea ne-am îndreptat spre localitățile unde sunt în jur de 500 de conaționali. Cei mai mulți români sunt în orașele mari, mai cu seamă în capitalele provinciilor (județele la noi corespund provinciilor din Italia, iar regiunile corespund provinciilor din România). Cu toate acestea, încă sunt loca­lități neacoperite, atât în nord, cât și în centru și chiar în sud” (p. 22).

La rândul său, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania (pp. 61-82) oferă două interviuri părintelui Haba. Dânsul vorbește atât despre propriul său parcurs duhovnicesc, cât și despre modul în care Providența divină i-a purtat pașii înspre Italia. Evocă momentele în care l-a cunoscut pe Preasfințitul Părinte Siluan la Malvialle (pp. 68-69), modul în care a ajuns să intre în cinul monahal și vorbește despre multiplele ascultări pe care le-a avut în decursul vremii. Subliniază faptul că: „Dintru început am fost un fel de factotum, cum spun latinii. Fiind foarte puțini aici, la Episcopie, trebuia să faci de toate. Între primele ascultări a fost cea de secretar, apoi șofer. Mergeam cu Preasfințitul în vizite pastorale și mă ocupam de tot ce implică acest aspect. Acum călătorim cu avionul sau trenul, însă la început mergeam foarte mult cu mașina și sutele de mii de kilometri făcuți alături de Preasfinția Sa în primii ani m-au format. Apoi, a trebuit să preiau ascultarea de consilier administrativ, după care pe cele de secretar eparhial, exarh al mănăstirilor și vicar administrativ” (p. 71).

Cuvintele dânsului sunt urmate de cele ale părintelui Traian Vald­man (pp. 83-112), unul dintre veteranii Ortodoxiei din acest spațiu, care evocă amintirile privitoare la începuturi și arată cum trebuie să fie preotul misionar al vremurilor de astăzi, și de cele cu părintele Gheorghe Vasilescu de la Torino (pp. 113-132), și el un veteran. Apoi, părintele Mihai Drigă de la Bari (pp. 133-146) vorbește despre parcursul care l-a adus în Italia, în locul unde se sălășluiesc moaș­tele Sfântului Nicolae. Dânsul vorbește, de asemenea, despre începuturile slujirii aici și despre cum a ajuns să oficieze Sfânta Liturghie în cripta cu moaștele Sfântului Ierarh: „Întrucât la Bari am găsit câțiva români care-și doreau un preot slujitor, am cerut Patriarhiei Române înființarea unei parohii. Lucru care s-a întâmplat în același an. O bună perioadă de timp am slujit în cripta unde se află moaștele Sfântului Nicolae. Deoarece, încet, încet, grupul nostru s-a mărit, în 2007 ne-am mutat peste drum, în Biserica „Sfântul Grigorie” (p. 134).

Părintele Gheorghe Verzea de la Padova (pp. 147-170) evocă, de asemenea, începuturile pastorației dânsului în Italia și trece în revistă aspectele care au definit-o în decursul anilor, la fel cum face și părintele Doru Vasile Gârboan (pp. 171-179), care a păstorit o vreme la Imola.

Volum document cu relevanță multiplă, Slujire și pastorație. Ortodoxia Românească în Peninsula Italică, reunind interviuri realizate de către părintele Ioan Haba, se constituie într-o pre­țioasă mărturie și într-o sursă pentru cercetări viitoare. El vine să ofere cititorului posibilitatea de a înțe­lege parțial dinamica fenomenului migrator postdecembrist din aceste locuri și modul în care Biserica Ortodoxă s-a străduit aici să răspundă nevoilor sufletești și identitare ale românilor care s-au statornicit în diferite locuri ale acestei țări.