În Duminica a 23‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din incinta Cimitirului Eroilor din municipiul Buzău, cu
În Duminica a 23‑a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din incinta Cimitirului Eroilor din municipiul Buzău, cu
Luni, 19 octombrie, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Moinești s-a desfășurat o nouă campanie prin care Protopopiatul Moinești și-a propus să vină în sprijinul elevilor care urmează educație de la
Miercuri, 22 octombrie 2020, la Timișoara au debutat o serie de activități dedicate Zilei Armatei Române, care au continuat până la data de 25 octombrie, inclusiv. La Monumentul Ostașului Român din Parcul
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a împlinit luni, 12 octombrie, 73 de ani. La această sărbătoare, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta
În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului s-au desfăşurat, în perioada 5-8 octombrie, sub conducerea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, conferinţele preoţeşti de toamnă
La Parohia Oradea-Vii din Protopopiatul Oradea s-a marcat în 2 octombrie, în prezența Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împlinirea a 10 ani de când se desfăşoară proiectul social-filantropic
Stareții și starețele aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au reunit joi, 8 octombrie, în cadrul unei sinaxe anuale, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
La Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, luni, 5 octombrie 2020, a fost marcat începutul anului universitar 2020-2021 printr-un dublu eveniment: săvârșirea slujbei de Te Deum și dezvelirea
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent joi, 1 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a săvârșit slujba de Te Deum, după care a rostit un cuvânt de învățătură cu
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și-a redeschis porțile la începutul noului an universitar joi, 1 octombrie 2020, pentru studenții, masteranzii și doctoranzii instituției
Noul an universitar a fost deschis în mod festiv luni, 28 septembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” prin Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum săvârșite la Catedrala
Studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca au participat luni, 28 septembrie, alături de profesorii lor, la deschiderea festivă a
Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a organizat luni, 28 septembrie, deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an
La 30 septembrie s-au împlinit 13 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel, al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Momentul aniversar a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi a
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit marți, 29 septembrie 2020, în şedinţă de lucru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit marți, 15 septembrie, o slujbă de Te Deum, cu prilejul începerii noului an școlar, în fața Catedralei
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău au participat marți, 15 septembrie 2020, la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Evenimentul a avut loc în Catedrala
Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti a marcat festiv începutul noului an şcolar. La data de 15 septembrie, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
La sediul Inspectoratului Școlar al Municipiului București a fost săvârșită vineri, 11 septembrie 2020, o slujbă de mulțumire și binecuvântare cu prilejul începutului noului an școlar. Slujba de Te Deum a
În zilele de 31 august şi 1 septembrie au fost prăznuite două dintre hramurile Mănăstirii Arad-Gai. Sărbătoarea „Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului” şi pomenirea Sfântului Cuvios
În ziua de 1 septembrie, odată cu începutul noului an bisericesc, Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” şi „Sfântul Dionisie Exiguul” din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea a debutat