La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Binecuvântarea anului școlar pentru seminariştii bucureşteni
Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti a marcat festiv începutul noului an şcolar. La data de 15 septembrie, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit slujba de Te Deum şi a binecuvântat lucrările de renovare care s-au efectuat în timpul vacanţei.
La evenimentul solemn, organizat cu luarea tuturor măsurilor recomandate de autorităţi pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre didactice, elevi şi ostenitori ai unităţii de învăţământ.
După slujba de Te Deum, părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti şi Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a dat citire cuvântului de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis la începutul anului școlar.
În continuare, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul i-a îndemnat pe tinerii seminarişti să fructifice timpul petrecut în cadrul instituţiei şi să devină ucenici ai lui Hristos: „Perioada şederii într-o şcoală de teologie poate fi asemănată cu ucenicia apostolilor pe lângă Mântuitorul. Vă îndemn să petreceţi această perioadă lângă Mântuitorul şi ascultând cuvintele Lui, pentru că toţi absolvenţii şcolilor de teologie sunt asemenea apostolilor: unii fideli până la capăt, cum a fost Ioan Evanghelistul. Alţii se pot lepăda, dar pot apoi plânge cu amar, cum a făcut Petru. Iar alţii pot vinde sânge nevinovat şi pot rămâne până la sfârşitul vieţii lor trădători. Vă îndemn să vă alegeţi modelul plin de dăruire al Evanghelistului Ioan, care nu s-a ascuns de frica iudeilor şi nu a fost trădător, nici în faţa arhiereilor, nici în alte momente, ci a mers până la capăt, slujind pe Învăţătorul şi Stăpânul său”.
Totodată, ierarhul a binecuvântat şi amplele lucrări de renovare şi modernizare care au fost săvârşite în sălile de clasă şi dormitoarele aflate în clădirea seminarului prin înlocuirea celei mai mari părţi a pieselor de mobilier şi zugrăvirea integrală a acestor spaţii. Sălile de clasă au fost dotate cu dispozitive de protecţie din plexiglas, conform indicaţiilor autorităţilor competente, iar elevii au primit la începutul anului şcolar măşti de protecţie şi câte un ghid cu instrucţiuni privind măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu noul coronavirus.
În anul şcolar 2020-2021, la Seminarul Teologic din Bucureşti sunt înscrişi 465 de elevi, din care 178 la Secţia de Teologie, iar 287 la cursurile Şcolii Postliceale Sanitare „Sfântul Nectarie”, care funcţionează în cadrul unităţii de învăţământ teologic. În acest an au fost ocupate toate locurile disponibile, respectiv 56 la cursurile seminariale şi 117 la cursurile postliceale sanitare.