Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor

Stareții și starețele aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au reunit joi, 8 octombrie, în cadrul unei sinaxe anuale, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sinaxa monahală a avut loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Au fost prezentate două referate inspirate din activitatea social-filantropică a Bisericii şi au fost dezbătute probleme de ordin administrativ din viața lavrelor monahale.

Stareţii şi stareţele aşezămintelor mănăstireşti din jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Bucureştilor s-au adunat joi, 8 octombrie, în cadrul lucrărilor sinaxei monahale care a avut loc în Palatul Patriarhiei. Întrunirea a debutat prin săvârşirea slujbei de Te Deum în Sala „Europa Christiana” de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezența stareților și starețelor așezămintelor monahale. 

În continuare, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a avut loc sesiunea de lucrări a sinaxei, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost susţinute două referate, având ca temă acţiunea filantropică a Bisericii şi au fost dezbătute diverse probleme de ordin administrativ cu care se confruntă aşezămintele monahale din Arhiepiscopia Bucureştilor.

În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un cuvânt de binecuvântare a lucrărilor sinaxei în care a subliniat faptul că întâlnirea tradiţională a stareţilor şi stareţelor este necesară, mai ales în momente dificile, cum este cel pe care societatea românească îl traversează în prezent: „Zilele acestea se desfăşoară în paralel două evenimente importante: şedinţa Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Bucureştilor. Această sinaxă anuală a devenit o tradiţie şi suntem bucuroşi că s-a putut organiza, cu respectarea tuturor restricţiilor impuse de pandemie, deoarece prezenţa fizică este foarte importantă”.

După apelul nominal, părintele arhimandrit Nectarie Şofelea, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi stareţ al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, a dat citire referatului intitulat „Filantropi români, ctitori de mănăstiri şi schituri”, întocmit de pr. prof. dr. Mihail ­Săsăujan, consilier eparhial în cadrul Sectorului cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în care a fost evidenţiat rolul ctitoriilor domnitorilor şi dregătorilor din Ţările Române pentru înmulţirea operei filantropice a Bisericii: „În perioada istoriei medievale şi moderne a românilor, majoritatea mănăstirilor şi schiturilor au fost ctitorite şi ajutate de domnitori şi boieri din Ţările Române. Au existat şi mitropoliţi, episcopi şi stareţi care au ctitorit unele locaşuri de rugăciune, prin sprijinul Domniei sau din ofrandele credincioşilor aduse sfintelor mănăstiri. Tablourile votive sunt, tradiţional, invitaţii la aduceri aminte, dar nu amintiri ale trecutului, ci, paradoxal, la una a viitorului. Portretul votiv este o rememorare a eternităţii, un portret de tradiţie bizantină, ce constituie, în primul rând, datorită vecinătăţii cu personajele sfinte şi sacre ale istoriei mântuirii, expresie a nădejdii în învierea trupului. Cu macheta bisericii pe palmă, ctitorul este îndreptăţit să ia loc alături de sfinţi. Constru­irea unei biserici sau mănăstiri înseamnă, în fond, participarea la edificarea Bisericii, ca act de sorginte apostolică. La rândul lor, mănăstirile ridicate din credinţă şi dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii lor erau datoare a practica milostenia. Acestea erau înzestrate de ctitori cu averi, iar de domnitori cu rânduieli şi canoane, ca după acelea chivernisindu-se, să servească pentru faceri de bine pentru cei săraci, pentru veşnica lor pomenire. Actul de ctitorie şi filantropie a domnitorilor, ierarhilor şi boierilor faţă de mănăstiri şi schituri a dat rod în istoria bisericească a poporului român. Mănăstirile au răsplătit actele de ctitorie prin activitatea bisericească, duhovnicească, culturală şi socială pe care au dezvoltat-o în interiorul locaşurilor monahale şi în afara lor pentru poporul român dreptcredincios”.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că această atitudine a domnitorilor şi boierilor români derivă dintr-o educaţie creştină autentică, acțiunea de ctitorire fiind privită ca o lucrare misionară: „Domnitorii şi boierii filantropi şi ctitori au urmat tradiţia bizantină a împăraţilor creştini ortodocşi. ­Aceştia au avut o educaţie din familie, dar şi insuflată de Biserică, fiind obişnuiţi de mici cu rânduielile bisericeşti. Această cultură religioasă a făcut ca din Evanghelie şi Sfânta Liturghie să izvorască activitatea filantropică. De aceea, ei apăreau ca misionari, iar lucrarea de ctitori îi ajuta în lucrarea de mântuire. Spre deosebire de cetăţile militare, cetăţile spirituale, adică mănăstirile şi bisericile ctitorite de ei, apărau integritatea sufletului ortodox românesc. Este foarte semnificativ faptul că nici un domnitor nu a cerut să fie înmormântat într-o cetate militară, ci într-o biserică sau lângă o biserică, pentru a fi pomenit în rugăciune. În mod inspirat, domnitorii şi-au făcut din ctitoriile lor şi locuri de veci, pe care le pregăteau de timpuriu, de la începutul domniei. Ştefan cel Mare a construit Mănăstirea Putna ca loc de odihnă veşnică nu la sfârşit, ci la începutul domniei”.

În continuare, părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, consilier patriarhal şi director al Bibliotecii Sfântului Sinod, a susţinut referatul cu tema „Activitatea filantropică a mănăstirilor în Istoria Bisericii Ortodoxe Române”, în care a prezentat contribuţia aşezămintelor monahale din ţara noastră la ajutorarea semenilor aflaţi în nevoi: „Creştinii au privit dintotdeauna milostenia şi, în general, filantropia ca pe o responsabilitate definitorie a adevăratului ucenic al lui Hristos. Nu trebuie să pierdem din vedere aspectul că milostenia creştină nu se adresează exclusiv nevoilor materiale ale oamenilor, ci prin împlinirea lipsurilor de natură materială se urmăreşte şi câştigarea sufletelor, pentru cultivarea unei mai mari disponibilităţi pentru viața spirituală. Sărăcia nu rezidă numai în lipsa bunurilor materiale, ci şi în absenţa unei preocupări pentru suflet, pentru mântuirea în Hristos. De aceea, grija pentru mântuirea sufletelor reprezintă culmea milosteniei şi a filantropiei. Cea mai răspândită formă de filantropie în mănăstiri era forma incipientă de spital, numită bolniţă. Personalul era format din călugări cu o oarecare pregătire medicală, care cunoşteau proprietăţile curative ale plantelor. În acelaşi timp, pe lângă unele mănăstiri din Bucureşti s-au înfiinţat spitale în adevăratul sens al cuvântului (Colţea, Pantelimon, Mărcuţa, Techirghiol). Pentru funcţionare, acestor aşezăminte le erau închinate alte mănăstiri şi schituri, iar veniturile au fost folosite pentru edificarea altor spitale şi unităţi sociale în Capitală. În timp de război, mănăstirile au furnizat personal medical pentru îngrijirea răniţilor, iar preoţi din mănăstiri au oferit asistenţă religioasă pe front. De asemenea, mănăstirile au oferit spaţii de îngrijire pentru răniţi sau de refugiu pentru locuitorii din oraşele ameninţate de bombardamente. Totodată, mănăstirile au furnizat echipamente pentru militari, dar şi materiale medicale pentru îngrijirea răniţilor pe front. Fiecare locaş monahal a contribuit la misiunea socială şi filantropică a Bisericii pentru ajutorarea semenilor în momente de încercare”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adăugat faptul că în timpul războaielor Biserica a organizat un mare număr de aşezăminte pentru copiii orfani, care şi-au pierdut părinţii în timpul luptelor de pe front: „Este foarte important să ne aducem aminte că, în timpul celor două războaie mondiale, mănăstirile au organizat multe orfelinate pentru copii ai căror părinţi au căzut pe front”.
În încheiere, părintele arhimandrit Nectarie Şofelea a făcut o prezentare a unor noi forme de ajutorare economică a mănăstirilor în timp de pandemie prin valorificarea produselor mănăstireşti, în condiţiile în care credincioşii, mai ales cei din mediul urban, sunt interesaţi de produse naturale. Totodată, au avut loc discuţii în plen privind diferite probleme de ordin administrativ cu care se confruntă aşezămintele monahale. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit la final stareţilor şi stareţelor mai multe lucrări apărute la Editurile Patriarhiei: „Paraclisele şi Acatistele zilelor săptămânii”, „Parastase”, „Scara Sfântului Ioan” şi „Pecetea prezenţei lui Hristos în inima omului”, scrisă de părintele arhim. Zaharia Zaharou.