Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfințit vineri, 27 ianuarie, clopotnița și troița sculptată în lemn, ridicate în proximitatea bisericii din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a sfințit vineri, 27 ianuarie, clopotnița și troița sculptată în lemn, ridicate în proximitatea bisericii din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Buzău și‑a cinstit miercuri ocrotitorul spiritual. Cu ocazia hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian,
În Duminica a 21‑a după Rusalii, credincioşii din Parohia Râu Sadului au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a
Duminică, 5 iunie, la Penitenciarul Botoșani a avut loc sfințirea unei troițe realizate în amintirea celor care au suferit în închisorile comuniste, în perioada 1952‑1964. Slujba de binecuvântare a fost
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 12 mai, la Unitatea Militară 01752 din Sighişoara, la invitaţia locotenentului-colonel Claudiu Margin, comandant al
De câte ori am ocazia să cutreier locuri noi din ţară, îmi place nespus de mult să descopăr şi să admir troiţele de la marginea drumului. Ultimele impresii plăcute în acest sens le trăisem prin
Duminică, 22 august, a avut loc o nouă ediţie a sărbătorii Peşterii Topolniţa din județul Mehedinți. Ediţia de anul acesta a cuprins un moment special în parcursul programului, şi anume sfinţirea de către
Joi, 29 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a trei troițe ridicate în parcul din curtea sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția
Credincioșii botoșăneni din satul Ionășeni și din zona comunei Trușești s-au rugat în această dimineață, 30 iulie 2021, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, participând
În cimitirul din localitatea Sadu, judeţul Sibiu, se află o capelă-troiţă ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, rectitorită mai târziu de una dintre cele mai mari personalităţi născute în satul din
În Duminica a 3-a după Paști (a Femeilor Mironosițe), Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat paraclisul Bisericii „Sfânta
O troiță dedicată mărturisitorilor din Penitenciarul Pitești a fost sfințită miercuri, 10 martie, pe vârful Cireșoaia, județul Bacău, acolo unde, în Primul Război Mondial, s-au dat printre cele mai aprige lu
La propunerea Junilor Brașovului, municipalitatea va reface sau restaura, în acest an, șapte troițe și cruci, monumente istorice importante pentru orașul de sub Tâmpa, care au nevoie urgentă de intervenție. În
La început de an calendaristic, în ziua de 3 ianuarie, credincioșii parohiei băcăuane Mănăstirea Cașin I, păstorită de părintele paroh Dan Miloiu, au avut bucuria de a participa la slujba de sfințire a
Parohia Mehadica, Protopopiatul Băile Herculane, județul Caraş-Severin, a trăit duminică, 2 august, momente de bucurie, deoarece au fost încununate lucrările pe care credincioșii de aici le-au efectuat la biseric
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în ajunul sărbătoririi Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, un sobor de preoți din Protopopiatul Onești împreună cu
În după-amiaza zilei de joi, 31 octombrie 2019, în zona ștrandului „7 Izvoare” din orașul-stațiune Băile Herculane a fost sfințită o troiță, ridicată recent de familia Craia spre pomenirea unui eveniment
Comemorarea victimelor de la Fântâna Albă, Lunca și a altor români care au murit pentru dorința de a trăi liberi și demni a avut loc sâmbătă, 1 aprilie, pe locul masacrului, la Fântâna Albă, Ucraina, și du
La Şcoala Gimnazială „Constantin Gh. Marinescu“ din Galaţi au avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sfinţirea unei noi troiţe ridicate
Cei 3.000 de români care au murit pe 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă au fost comemoraţi în acest an la locul masacrului şi la Mănăstirea Putna, unde este ridicată o troiţă în
La Mănăstirea Putna din judeţul Suceava a fost oficiată ieri o slujbă de Parastas pentru cei peste 3.000 de români care, la 1 aprilie 1941, au fost împuşcaţi în localitatea Fântâna Albă (Ucraina) de trupele