Darul binecuvântat de Hristos se înmulţeşte

Evanghelia Duminicii a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I S-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta este pustiu şi, iată, e târziu; deci dă drumul mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici, la Mine. După aceea a poruncit oamenilor să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei care mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Îndată după aceea, Iisus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

Din Evanghelia „Înmulţirii pâinilor şi peştilor”, aşa cum mai este numită pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica a VIII-a după Rusalii, aflăm că mulţimi de oameni au venit la Mântuitorul Hristos pentru a asculta cuvântul Lui, aducându-I-se şi nenumăraţi bolnavi, pentru a fi vindecaţi, în „locul pustiu” în care se retrăsese, după aflarea veştii morţii Sfântului Ioan Botezătorul (Matei 14, 13).

Pe parcursul întregii zile, Mântuitorul a vindecat pe cei bolnavi şi a oferit celor prezenţi hrană duhovnicească, adică învăţăturile Sale de viaţă dătătoare. Spre seară, ucenicii intervin ca să fie eliberate mulţimile, întrucât se făcuse târziu şi oamenii erau acum flămânzi din punct de vedere trupesc. Atunci, Mântuitorul zice ucenicilor: „daţi-le voi ca să mănânce”. Dar aceştia au răspuns că au doar cinci pâini şi doi peşti pe care le-a adus cu sine un copil. Atunci, Mântuitorul, „luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor”. Şi s-au săturat mulţimile din cele cinci pâini şi cei doi peşti, care au fost în mod minunat înmulţite de Mântuitorul Iisus Hristos. Evanghelia ne spune că peste cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii, s-au săturat iar, la final, au mai şi rămas douăsprezece coşuri de firimituri.

Deşi mic, darul binecuvântat aduce o mare bucurie pentru cei mulţi

Primul înţeles duhovnicesc al acestei pericope ne îndeamnă să căutăm mai întâi hrana sufletească, dobândită prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi întâlnirea cu Hristos Domnul. De aceea, Biserica Ortodoxă a rânduit să nu mâncăm nimic înainte de participarea la Sfânta Liturghie, ci, în stare de post, să ascultăm cuvântul lui Hristos Dumnezeu şi să ne împărtăşim cu Preacuratul Său Trup şi cu Preascumpul Său Sânge. În acest mod, noi subliniem întâietatea sufletului faţă de trup, arătăm că, în primul rând, suntem fiinţe spirituale şi apoi fiinţe biologice; arătăm că noi, ca fiinţe raţionale şi duhovniceşti, iubitoare şi inteligente, punem preţ mai întâi pe legătura vie cu Dumnezeu, şi abia apoi pe lucrurile materiale.

În al doilea rând, învăţăm din Evanghelia acestei duminici că Mântuitorul Iisus Hristos nu desparte hrana duhovnicească de cea trupească. Dă întâietate hranei sufleteşti, duhovniceşti, dar nu uită de faptul că omul este şi trup. Din răspunsul dat de Mântuitorul ucenicilor Săi - „Daţi-le voi ca să mănânce” - după intervenţia acestora de a slobozi mulţimile, pentru a-şi găsi hrană în satele din împrejurimi, învăţăm că Biserica, adică cei care-L ascultă şi-L urmează pe Hristos, trebuie să aibă grijă şi de omul flămând. Luaţi prin surprindere, ucenicii I-au spus Mântuitorului că nu pot hrăni atâta mulţime, că pot oferi doar cinci pâini şi doi peşti. Mântuitorul Iisus Hristos, când a aflat că există totuşi ceva hrană, a cerut acest puţin, care a fost adus la întâlnirea cu El, l-a luat în mâinile Sale şi, prin binecuvântare, a înmulţit pâinile şi peştii. Vedem, aşadar, că fiecare dar pe care-l aducem noi la biserică, cât de mic sau de puţin ar fi el, când se binecuvintează de către Hristos, prin intermediul preotului, devine o mare bucurie pentru cei mulţi. Din acest motiv, încă din veacurile primare, există obiceiul de a se aduce la biserică, pentru binecuvântare, pe lângă pâinile pentru Euharistie, şi hrană, uneori chiar şi alte bunuri, pentru cei săraci, pentru cei flămânzi, pentru cei bolnavi. În acest mod s-a dezvoltat filantropia, deodată cu Liturghia, deodată cu slujba liturgică din biserică, organizându-se şi slujba de ajutorare a celor flămânzi, a celor bătrâni, a celor bolnavi. Filantropia, opera de caritate a Bisericii, îşi are, deci, rădăcina în iubirea lui Dumnezeu arătată în Iisus Hristos faţă de oameni.

Cele cinci pâini aduse la întâlnirea cu Hristos au devenit simbolul pâinilor folosite la slujba Proscomidiei, adică la pregătirea Darurilor pentru Sfânta Împărtăşanie.

Ordinea binecuvântată de Dumnezeu

Din Evanghelie am învăţat noi că puţinul pe care-l aducem la biserică, atunci când se binecuvântează, devine mare bucurie pentru oamenii care se hrănesc din darurile lui Dumnezeu. Rostul acestui puţin adus la biserică este unul de mulţumire pentru mulţimea darurilor pe care Dumnezeu ni le dăruieşte atunci când recolta este bună, când plouă la vreme potrivită, când roadele pământului devin îmbelşugate. Aceasta este ordinea vieţii binecuvântată de Dumnezeu, ca noi să-I aducem daruri din darurile pe care El ni le-a dăruit, şi astfel să-I cerem să le înmulţească. Când nu mai cerem de la Dumnezeu să ne înmulţească darurile, când nu-I mai mulţumim, când nu-I mai suntem recunoscători şi uităm să ne rugăm, atunci Dumnezeu îngăduie secetă sau inundaţii, ori opreşte rodirea pământului pentru o vreme. De ce? Ca noi să ne reamintim că darurile prin care se întreţine viaţa noastră pe pământ vin de la Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului. După cum când nu avem sănătate ne dăm seama cât de importantă este sănătatea, tot aşa numai când nu avem ploaie ne dăm seama cât de important este aurul ploii. Numai când nu trăim vremuri paşnice, ci vremuri tulburi, ne dăm seama cât de mare este binecuvântarea păcii şi a armoniei, în familie, în societate, în lume.

Aşadar, ceea ce aducem noi la întâlnirea noastră cu Hristos în Biserică şi se binecuvintează devine binecuvântare nu numai pentru cei care aduc darurile, ci şi pentru cei care cer de la Hristos ajutor. Cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi se întâlnesc cu Hristos Domnul în ascultarea cuvântului, în împlinirea poruncilor Lui şi în împărtăşirea cu Sfintele Taine, trăiesc viaţă binecuvântată.

Evanghelia ne îndeamnă să trăim în prezenţa binecuvântării lui Dumnezeu, căutându-L pe El, hrănindu-ne cu cuvântul Lui sfânt dătător de viaţă, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a spus: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63), nu sunt doar simple informaţii. Cuvântul Domnului este relaţie, legătură vie a omului cu Dumnezeu şi, de aceea, este dătător de viaţă, de lumină, de putere, de bucurie, de pace şi este o pregustare a bucuriei şi păcii din împărăţia Preasfintei Treimi.

„Buzunarul se goleşte, dar inima se umple”

Tot în Evanghelia acestei duminici vedem că Mântuitorul Iisus Hristos înmulţeşte cele cinci pâini şi cei doi peşti, dar nu face să apară munţi de pâine şi grămezi de peşti, pentru că El nu face minuni ca să impresioneze, ca să fie lăudat, ci toate le face din iubire sinceră, curată, milostivă. Hristos face minuni ca să ajute, să întărească pe om, nu ca să uimească, pur şi simplu, ori ca să înspăimânte. De aceea pâinile şi cei doi peşti se înmulţesc pe măsură ce se distribuie. N-a văzut nimeni mulţimea pâinilor şi a peştilor care a hrănit mulţimea, ci s-a constatat doar că, la final, au fost de-ajuns pentru toţi. Prin aceasta, Evanghelia ne arată că atunci când oferim altora, atunci se înmulţesc darurile. Dumnezeu nu înmulţeşte darurile ca noi să le acumulăm, să facem rezerve, pentru a ne amăgi cu o falsă siguranţă, bazată pe cantitatea lucrurilor materiale, ci adevăratele minuni se săvârşesc pentru întărirea comuniunii dintre Dumnezeu şi oameni şi dintre oameni laolaltă. Mântuitorul săvârşeşte, prin înmulţirea pâinilor şi a peştilor, o minune pentru comuniune, nu pentru a ne impresiona. El ne învaţă astfel că darurile se înmulţesc atunci când, din puţinul nostru, dăruim şi altuia.

Când dăruim altora, când facem milostenie, buzunarul nostru se goleşte, dar se umple inima de bucuria duhovnicească a harului Atotmilostivului Dumnezeu, iar, prin dărnicie, prin milostenie şi prin împărtă-şire cu alţii a bunurilor noastre, noi simţim bucuria de a fi milostivi şi împlinitori ai poruncii Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36).

Cum ne purtăm cu darurile lui Dumnezeu?

Mai reţinem din Evanghelia de astăzi şi rezolvarea următoarei probleme, deosebit de semnificative pentru viaţa noastră: cum ne purtăm cu darurile lui Dumnezeu?

Evanghelia ne spune că, la final, Apostolii au adunat resturile, firimiturile, şi le-au pus în douăsprezece coşuri, şi prin aceasta noi suntem chemaţi să învăţăm a fi economi, să fim cu grijă faţă de darul lui Dumnezeu chiar şi atunci când avem belşug de bunătăţi. În lume există o mulţime de oameni care trăiesc în belşug şi risipesc bunurile primite de la Dumnezeu, în timp ce alţii mor de foame. Evanghelia ne arată că atunci când avem belşug nu trebuie să fim risipitori, ci să ne gândim şi la cei care nu au. „Dă, Doamne, pâine celor flămânzi şi foame de Tine celor ce au prea multă pâine”, se ruga un înţelept.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm din Evanghelia de astăzi ca mai întâi să hrănim sufletul nostru prin întâlnirea cu Hristos şi mai apoi să ne îngrijim de modul în care administrăm şi împărţim darurile lui Dumnezeu, spre slava Lui şi spre a noastră mântuire. Amin!

În Postul Adormirii Maicii Domnului să citim zilnic „Paraclisul Maicii Domnului”!

Amintim, de asemenea, că ne aflăm la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Acest post, care durează două săptămâni (1-14 august), este unul de cinstire a Maicii Domnului, dar şi de intensificare a lucrării duhovniceşti în viaţa noastră.

În această perioadă de post, Biserica îi adresează Maicii Domnului mai multe rugăciuni, deoarece, prin ea, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a întrupat şi ne-a adus nouă mântuirea. Ea este numită grabnic ajutătoare, rugătoare nebiruită sau nerefuzată şi o chemăm în rugăciuni ca să ne ajute, ca o Maică milostivă.

Paraclisul Maicii Domnului, pe care-l citim sau îl cântăm în această perioadă, în fiecare seară, este o rugăciune în care Fecioara Maria este înfăţişată ca milostivă, ajutătoare, vindecătoare de boli, izbăvitoare din necazuri, din ispite, din încercări, din greutăţi şi ca o îndreptătoare a căilor noastre spre Hristos Domnul, Fiul ei.

Prin Maica Domnului, Împăratul Ceresc, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, S-a făcut pământean, ca pe noi pământenii să ne ridice la ceruri, să ne înalţe în slava Preasfintei Treimi. Prin Maica Domnului, Dumnezeu Cel nemuritor S-a făcut muritor pentru ca prin Înviere şi prin Înălţare pe noi, oamenii, să ne facă nemuritori. Maica Domnului este fiinţa umană cea mai apropiată de Sfânta Treime, pentru că prin ea Unul din Sfânta Treime S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor. De aceea, în cântările noastre bisericeşti, după lauda adusă Preasfintei Treimi, zicând: „Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh”, după care urmează o cântare adresată Sfintei Treimi, imediat este adresată o cântare Maicii Domnului, introdusă cu formula: „Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin”, pentru că Maica Domnului este cea prin care Sfânta Treime a lucrat Întruparea Fiului lui Dumnezeu-Mântuitorul lumii.

Maica Domnului este izvor de bucurie şi de iubire milostivă

Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Maica Domnului în modul cel mai deplin, printr-o mulţime de cântări, de rugăciuni, pe care le-a dezvoltat mereu, învăţând de la Îngerul Gavriil, care a salutat-o şi a lăudat-o zicându-i: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!” (Luca 1, 28). Această frumoasă tradiţie, de a aduce cântări de laudă Preasfintei Fecioare Maria se îmbogăţeşte de-a lungul veacurilor necontenit, pentru că şi mila Maicii Domnului sporeşte neîncetat, ea fiind apărătoarea celor fără de apărare, ajutătoarea celor fără de ajutor, ocrotitoarea văduvelor, a orfanilor, bucuria celor necăjiţi, călăuză celor rătăciţi. Din această perspectivă, trebuie să vedem că Maica Domnului este izvor de bucurie pentru toată Biserica, nu numai pentru anumite categorii. De aceea, îi spunem ei: „Bucură-te, cea prin care răsare bucuria!” (Acatistul Bunei Vestiri). Întrucât ea a născut Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos, ea este ocrotitoarea copiilor. Ca Maică a Mântuitorului nostru, ea este ocrotitoarea tuturor mamelor, care nasc şi cresc copii în dreapta credinţă. Ea este, aşadar, ocrotitoarea familiei. Însă, întrucât este şi Pururea Fecioară, ea e şi ocrotitoarea fecioarelor, a surorilor şi maicilor, a fraţilor şi părinţilor din mănăstiri care trăiesc în feciorie. Ca mamă de Preot - deoarece Hristos Domnul este Marele Preot sau Arhiereul veşnic - ea este şi ocrotitoarea diaconilor, a preoţilor şi a arhiereilor.

Maica Domnului este izvor de bucurie, dar şi izvor de iubire milostivă, de compasiune, de milă şi, în acelaşi timp, de prietenie arătată celor singuri, celor neajutoraţi, celor înstrăinaţi, celor izolaţi şi celor marginalizaţi, celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni.

În această perioadă, a Postului Adormirii Maicii Domnului, e bine să o cinstim mai mult pe Maica Domnului şi să o rugăm să ajute poporul nostru să aibă cât mai mulţi copii credincioşi, cât mai mulţi tineri credincioşi, cât mai multe familii stabile şi credincioase, precum şi cât mai mulţi oameni lucrători în „via Domnului”, în ogorul misionar al Bisericii.

Să o rugăm pe Fecioara Maria, ca pe o Maică milostivă, să ne ajute pe toţi să înţelegem iubirea Fiului său pentru noi şi să căutăm mântuirea în toate zilele vieţii noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră binecuvântare! Amin.

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române