Hristos ne cheamă la o viaţă creştină desăvârşită

Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă. 

Textul evanghelic din Duminica a 3-a după Rusalii ne spune să „nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului… Luați seama la crinii câmpului… Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei  6, 25-33).

Aceste îndemnuri, spuse pe Muntele Fericirilor, colina de pe malul lacului Galileei, arată toată noutatea adusă de Hristos și întreaga noutate a lui Hristos se arată în ele. De fapt, fericirile sunt autoportretul lui Iisus Hristos, ele și toate cele spuse acolo arată centralitatea Mântuitorului în viața mea. Important nu este numărul fericirilor sau exacta identificare a categoriilor de fericiți, ci important este contrastul dintre cele două scări de valori sau, mai bine spus, dintre cele două înțelepciuni: înțelep­ciunea lumii și înțelep­ciunea evanghelică, adevărata înțelep­ciune. Și textul de mai sus este o cuvântare eclesială, comunitară pentru că are drept scop construirea comu­nității creștine în care se trăiește și se mărtu­risește această înțelep­ciune evanghelică, care trebuie să proclame fericirea trăită de a fi bogații Împă­răției, ai înțelep­ciunii și ai nădejdii.

Îndemnurile spuse în Galileea ne determină la meditație, care în limbajul creştin înseamnă a căuta o sinteză, care înseamnă a ne pune în fața marii pagini a Revelației pentru a încerca să ne-o însușim, asumând-o complet în viața noastră, pentru ca sufletul nostru să fie bibliotecă vie a lui Dumnezeu. Și creștinul, după ce a primit cuvântul lui Dumnezeu, nu îl ține închis pentru sine, înăuntrul său, pentru că textele Sfintei Scripturi trebuie să întâlnească „o altă carte”, numită „cea a vieții”.

Sfântul Grigorie Teologul ne spune că toate sunt secundare lui Dumnezeu, căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu are întâietate înainte de toate. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, creştinul are titlul de cetăţean al Cerului. „Dacă eşti creştin, nu ai cetate pe pământ… chiar dacă am intra în posesia întregului pământ, am fi nişte străini şi nişte persoane în trecere”. Să ne fie clar: Domnul Iisus Hristos n-a condamnat niciodată bogăția în ea însăși. Lui Zaheu îi permite să țină jumătate din bunurile sale care trebuiau să fi fost multe, iar printre prietenii săi se număra și Iosif din Arimateea, definit ca „om bogat” (Matei 27, 57). Ceea ce Mântuitorul condamnă este „bogăția necinstită” (Luca 16, 9), bogăția acumulată pe spatele aproapelui, rod al corupției și speculei, bogăția surdă față de nevoile săracului. De exemplu, bogăția bogatului din parabola bogatului nemilostiv, care astăzi, printre altele, nu mai este a unui individ, ci a unei mulțimi de oameni.

Contemplaţia rațiunilor creației înmulţeşte

Ştim cu toţii că posesia exclude, iar contemplaţia frumuseții lumii cu privirea lui Dumnezeu include. Posesia împarte sau distribuie, în timp ce contemplaţia rațiunilor creației înmulţeşte. O persoană singură poate să deţină un munte, o pădure sau o insulă şi astfel toţi ceilalţi sunt excluşi. Însă mii de persoane pot să contemple acelaşi munte sau pădure sau insulă şi astfel toţi se bucură de ele fără a le sustrage de la nimeni. Posesia exclude, contem­pla­ția include; posesia împarte, contemplația înmul­țește. De fapt, este vorba despre o bogăție spirituală, mai adevărată şi profundă, o comoară interioară, nu în afară, nu fizică, nu exterioară, nu trupească, ci una sufletească. Contemplația rațiu­nilor creației permite ca toate să se privească, să se „posede” lucrurile fără a le avea sau acapara.

Față de textul evanghelic, obiecțiile umane nu încetează să apară, chiar devin o suită de interogații, de proteste. A nu ne îngrijora de ziua de mâine? Dar este de bun augur faptul că uneori reacționăm în acest mod față de cuvintele Domnului Iisus, deoarece apare mereu prilejul de a descoperi ceva nou, poate mai tainic, în cuvintele Sale. Înainte de toate, se cuvine să facem o precizare necesară. Mântuitorul Iisus Hristos nu adresează aceste cuvinte tuturor fără deosebire, ci celor pe care îi cheamă la o viață creștină desăvârșită, pentru a fi ucenicii și colaboratorii Săi în predicarea Evangheliei și a Împă­răției Sale, la fel cum El nu avea unde să-și rezeme capul. Celor care au încredere în providența Tatălui ceresc, încât nu se îngrijorează de ziua de mâine, Mântuitorul le asigură (și istoria celor 21 de secole n-a dezmințit niciodată acest adevăr) tot necesarul vieții, eventual chiar în ultimul moment.

Cuvinte despre contextul social și ecologic de astăzi

Însă aceste cuvinte ne vorbesc și ne interpelează în contextul social și ecologic de astăzi, fiind și o trimitere directă la menta­litățile egocentrice, individualiste și indi­fe­rentiste. Ele spun: nu vă în­gri­jorați de ziua de mâine, ci îngri­jorați-vă de ziua de mâine și a celor care vor veni după voi! Nu vă întrebați pe voi înșivă: „Ce vom mânca? Ce vom bea? Cu ce ne vom îmbrăca?”. Ci mai degrabă între­bați-vă dintr-o perspectivă agapică: „Ce vor mânca? Ce vor bea? Cu ce se vor îmbrăca fiii și frații noștri, viitorii locuitori ai acestei țări, acestui continent sau acestei lumi?”.

Evanghelia ne vrea dezlipiți de bogățiile și bunurile pământului, dar atunci când vine vorba despre aproapele nostru, nu vrea nici măcar să audă vorbindu-se despre dezinteres și despre cele necesare traiului zilnic. Acel mod de viață după principiul „trăiește tu mai bine și lasă-i pe alții să trăiască aşa cum pot” este în opoziție deschisă cu Evanghelia și cu perspectiva sa asupra mântuirii omului.

Din păcate, principiul „trăiește tu mai bine și lasă-i pe alții să trăiască aşa cum pot” este acela pe care nimeni nu-l ros­tește, dar cei mai mulți îl practică sau îl pun în aplicare. Domnul Iisus Hristos se preocupă să dea mâncare oamenilor, înmul­țind pâinea și peștii, ca la sfârșit să ceară să se adune firimiturile şi „nimic să nu se piardă” (Ioan 6, 12). Această frază, „nimic să nu se piardă”, ar trebui adoptată ca motto împotriva risipei, mai ales în domeniul alimentar.

În realitate, textul evanghelic pune securea la rădăcină: „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24). Nimeni nu poate sluji în mod serios cauza salvgardării creației dacă nu are curajul de a arăta cu degetul împotriva acumulării de bogății nedrepte și exagerate în mâinile câtorva puțini și împotriva banului care este măsura acestei acumulări.

Dumnezeu ne învaţă prin Taina iconomiei Sale trei cuvinte care sunt logica şi modul Său de lucru: comuniune, milostivire şi duioşie. Ele sunt modul de a exprima paternitatea Sa cu noi. Din păcate, noi ne imaginăm cu dificultate şi de multe ori de la distanţă iubirea desăvârşită a Preasfintei Treimi şi ce adânc infinit de comuniune iubitoare şi bunăvoinţă reciprocă există între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu suntem numai trecători pelerini pe poteca acestei vieţi pământeşti, ci, mai ales, suntem pelerini în Taina Treimii, invocându-L pe Dumnezeu ca „Avva-Părinte” pentru că în noi locuieşte Sfântul Duh, Cel care ne transformă duhovniceşte în profunzime şi ne face să experimentăm bucuria emoţionantă de a fi iubiţi de Dumnezeu. Sfântul Duh lucrează în noi pentru a duce viaţa noastră spre Tatăl, cu şi întru Iisus Hristos.