Omul este rezultatul grijilor sale!

Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Evanghelia Duminicii a 3-a după Rusalii reprezintă o stăruitoare chemare din partea Mântuitorului ca, mai îna­inte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce-i este absolut necesar sufletului: Împărăţia cerurilor.

Cuvântul lui Hristos nu ne interzice „să ne îngrijim” de cele necesare traiului. În realitate, verbul nu este „a te îngriji”, ci „a purta grijă”, cu trimitere la „a te îngrijora”. „A te îngriji” exprimă o activitate, pe când „a te îngrijora” anunță o stare de spirit care constă în neliniște, frământare, tulburare, preocupare presantă, povară, stres. 

Se spune adesea că „omul este ceea ce gândeşte” sau „omul este ceea ce mănâncă”. Afirmaţii valabile, fiecare în felul ei. Am adăuga însă: „Omul este rezultatul grijilor sale!” Iar potrivit principiului că „în viaţă găseşti ceea ce cauţi”, credem că natura grijilor ne caracterizează într-o foarte mare măsură.

Atunci când ne îngrijim doar de cele materiale, devenim materialişti. Îngrijindu-ne de cele duhovniceşti, devenim oameni duhovniceşti. Astfel, felul grijilor noastre ne izvorăşte fericire sau nefericire. Preocupaţi doar de cele trecătoare, suntem veşnic frământaţi, panicaţi, nemulţumiţi, într-un cuvânt, nefericiţi. Atunci când suntem preocupați de împlinirea voii lui Dumnezeu, dobândim folos duhovnicesc, liniște, pace și armonie în viața noastră.

Prima grijă menționată în pericopa de astăzi este preocuparea excesivă a omului de a strânge cât mai multe bunuri materiale și de a le păstra exclusiv pentru sine. Mântuitorul ne spune că nu putem sluji la doi domni: lui Dumnezeu și lui Mamona, acesta din urmă fiind zeul banului, al avariției, al egoismului, al posesiunilor materiale. Tot în Evanghelie Mântuitorul ne spune: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră”. Avem aici un avertisment împotriva egoismului, căci egoismul îl îndepărtează pe om de slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. 

Două verbe, două direcții

A doua grijă este aceea pentru hrană și îmbrăcăminte. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu se manifestă în atenția față de om și firea înconjurătoare. Pronia lui Dumnezeu față de natura înconjurătoare este, de fapt, o manifestare a iubirii Sale față de om. Așa cum vedem în cuvintele Mântuitorului prin care arată importanța pe care omul o are înaintea celorlalte făpturi: „Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?” Cuvintele Mântuitorului: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca” nu îndeamnă la nemuncă sau trândăvie, ci îndeamnă spre renun­țarea la preocuparea permanentă, uneori obsesivă pentru dobândirea bunurilor materiale. Tocmai de aceea, în continuare, Mântuitorul precizează că sufletul și bunurile duhovnicești sunt mult mai importante decât valorile materiale. Viața duhovnicească trăită în Hristos, hrana spirituală primită în Sfânta Biserică prin Sfintele Taine duc la Împărăția veșnică pregustată în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt. 

Interpretarea literală a acestor cuvinte ar fi în contradicție cu numeroasele locuri din Sfânta Scriptură în care ni se spune că omul trebuie să lucreze, adică să producă, atât pentru el, cât și pentru familia sau obștea din care face parte. Capacitatea omului de a lucra reprezintă un dar al lui Dumnezeu.

În sfârşit, abordează problema fundamentală a hranei şi a veşmintelor, adică a vieţii biologice pământeşti şi a grijilor acestei lumi. Ceea ce predică Mântuitorul constituie o răsturnare a valorilor. Ce este mai firesc, într-adevăr, decât să ne îngrijim de hrană - care ne îngăduie să trăim - şi de haine - care ne dau un anumit confort, ne apără de intemperii şi ne arată mai frumoşi! 

Prin cuvintele „nu este viaţa mai mult decât mâncarea, iar trupul mai mult decât veşmintele?” înțelegem că viaţa ţine de domeniul lui „a fi”; hrana şi veşmântul stau sub spectrul verbului „a avea”. Domnul ne spune: preocu­pați-vă mai mult de a fi - în unire cu „Cel Ce este”, Fiinţa supremă, şi nu-l urmăriți pe „a avea”, care rămâne sub semnul efemerului, al perisabilului.

Când căutăm Împărăția lui Dumnezeu?

Mântuitorul Iisus Hristos, fără să neglijeze importanţa acestor bunuri materiale pentru viaţa pământească, ne arată că acumularea acestora sub formă de tezaur şi alipirea sufletului de ele este o acţiune nechibzuită, atâta vreme cât mărturisim cu convingere că „cetăţenia noastră este în ceruri”. Mai apoi, această concepţie este greşită, căci cine şi-a primit integral pe pământ răsplata pentru faptele sale bune, acela nu mai are dreptul să se aştepte, pentru aceleaşi fapte, şi la o răsplătire cerească. În acest context, Mântuitorul ne transmite că răsplata de aici, care constă în bunuri pământeşti, nu poate echivala valoric cu răsplata pe care o obţine cineva de la Dumnezeu, pentru că răsplata pământească, oricât ar fi de mare, este vremelnică. Din această cauză pe ea nu se poate întemeia adevărata fericire. Bunurile pământeşti, care oferă satisfacţii trecătoare, nu-l pot mulţumi pe om cu adevărat. Hainele scumpe cu timpul se învechesc, se demodează şi le mănâncă moliile; banii se devalorizează sau pot încăpea pe mâna cui nu am dori. Noi îmbătrânim şi murim fără să putem a ne bucura din plin de toate acestea.

Cine va voi să ajungă la adevărată fericire, care nu se va lua de la el, trebuie să-şi îndrepte privirile spre cele pe care molia şi rugina nu le strică, iar furii nu le sapă şi le fură. Acestea sunt lucrate de om în timpul vieţii pământeşti în Biserică prin cultivarea virtuților și conlucrarea cu harul dumnezeiesc prin Sfintele Taine și ierurgii, având în final destinaţie cerească.

Faptele bune formează comoara cerească, nejefuită de nimeni, care nu se va lua de la noi, fiind în stare să ne procure fericirea veşnică, adică mântuirea. Comoară în cer îşi adună creştinul care, săvârşind aici, pe pământ, fapte bune, nu aşteaptă răsplătire de la oameni.

După ce a eliberat sufletul de griji, Domnul vorbeşte despre Împărăţia cerurilor: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Hristos ne îndeamnă să nu urmărim în rugăciunile noastre dobândirea celor pământești, fiind totodată încredinţaţi că ni se vor adăuga şi acestea la cele duhov­nicești. „Nu căuta pe cele văzute - spune Sfântul Ioan Gură de Aur - şi le vei dobândi negreşit!”

Căutarea Împărăției se realizează prin întrajutorare, prin milostenie, iubirea aproapelui și împlinirea voii lui Dumnezeu. Împărăția se află acolo unde nu este egoism. Toți suntem fiii lui Dumnezeu și față de fiecare dintre noi Dumnezeu își îndreaptă atenția în mod egal prin purtarea Sa de grijă. Sfântul Clement Romanul ne învață: „Ziua și noaptea să vă luptați pentru binele tuturor fraților... să nu vă căiți pentru nici o binefacere. Fiți gata pentru tot lucrul bun”. Iar Sfântul Barnaba spunea: „Aveți împrejurul vostru oameni cărora puteți să le faceți bine. Nu încetați a-l face”. 

La final, pericopa se încununează cu o concluzie: raportul dintre cele spirituale și cele materiale nu este acela de excludere a unora sau altora, ci de întâietate a bunurilor spirituale asupra materiei.

Împărăția lui Dumnezeu a și venit prin Sfânta Liturghie și se va instaura deplin la sfârșitul veacurilor, iar dreptatea Lui, care nu e altceva decât bunătatea de a-L fi trimis la noi pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca prin El, în Duhul Sfânt, să ne mântuiască, să nu o uităm nicicând.