Sfinţii, lucrarea Duhului Sfânt în lume

Duminica I după Rusalii

(a Tuturor Sfinţilor) Matei 10, 32-35, 37-38, 19, 27-30

"Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cine nu îşi va lua crucea sa şi nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine. Atunci, răspunzând, Petru a zis către Dânsul: iată noi am lăsat toate şi am urmat Ţie; oare ce vom avea noi? Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă spun vouă că voi, cei care M-aţi urmat pe Mine, la naşterea din nou a lumii, când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau ţarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi şi viaţa veşnică va moşteni. Dar mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă vor fi întâi."

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica Tuturor Sfinţilor urmează în calendar imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, care completează sărbătoarea Învierii Mântuitorului Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că prin Pogorârea Duhului Sfânt se împlineşte sau se finalizează iconomia Fiului, adică planul de mântuire al lui Dumnezeu Tatăl, realizat în Fiul Său, pentru că prin lucrarea Duhului Sfânt noi, oamenii, dobândim înfierea, adică primim harul care ne înfiază prin Botez în Fiul, spre a deveni fii duhovniceşti, după har, ai lui Dumnezeu Tatăl, după cum Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, după natură.

Această duminică, prăznuită după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, se numeşte în calendarul nostru Duminica Tuturor Sfinţilor. În acest sens, Biserica Ortodoxă se deosebeşte de Bisericile occidentale care pomenesc pe toţi sfinţii şi pe toţi morţii la începutul lunii noiembrie (1 şi 2).

Numai prin lucrarea Sfântului Duh oamenii pot deveni sfinţi

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh pentru a arăta că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor. Dacă nu serbăm Duminica Tuturor Sfinţilor imediat după Duminica Pogorârii Sfântului Duh nu înţelegem nici lucrarea Duhului Sfânt în lume şi nici rostul Bisericii lui Hristos, şi anume sfinţirea oamenilor.

Deci, această Duminică a Tuturor Sfinţilor ne arată că Duhul Sfânt vine în lume pentru a constitui Biserica instituită de Hristos şi pentru a lucra sfinţirea oamenilor prin Tainele Bisericii. Duhul Sfânt face din oamenii credincioşi sfinţi. De aceea, se spune în prochimenul Apostolului de astăzi: "Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Psalmul 67, 36). Duhul Sfânt dăruieşte omului ajutor de a dezvolta chipul lui Dumnezeu din el, spre asemănarea cu Dumnezeu. Prin harul Duhului Sfânt, omul se îndreaptă mereu spre Dumnezeu Tatăl şi are conştiinţa harică de fiu sau fiică duhovnicească în Iisus Hristos Domnul. Aşadar, Pogorârea Duhului Sfânt are ca scop ridicarea oamenilor, luminarea lor, sfinţirea lor după chipul Fiului, pentru a-i prezenta lui Dumnezeu Tatăl ca flori şi roade ale credinţei, ca fiinţe euharistice, recunoscătoare sau mulţumitoare.

Frumuseţea sfinţeniei constă în comuniune şi în dăruire de sine iubitoare

În al doilea rând, Duminica Tuturor Sfinţilor ne arată rostul Bisericii. Biserica este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Unitatea Bisericii nu se desparte de sfinţenia ei, deoarece şi în Dumnezeu unitatea şi sfinţenia sunt nedespărţite. Însă Dumnezeu este Unul nu ca singurătate eternă, ci este Unul ca şi comuniune indestructibilă de viaţă şi iubire veşnică. Iar slava Sfintei Treimi este frumuseţea iubirii Sale milostive, smerite şi dătătoare de bucurie veşnică. Însă Dumnezeu împărtăşeşte sfinţenia Sa oamenilor pe măsura credinţei şi iubirii lor.

Iată de ce Ortodoxia a rânduit ca această Duminică a Tuturor Sfinţilor să fie duminica în care se arată rodul lucrării Duhului Sfânt în Biserică şi prin Biserică.

Această duminică ne arată taina unităţii Bisericii în sfinţenie. Sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă. Chiar părinţii din pustie cei mai îndepărtaţi de oraşe sau sate aveau conştiinţa comuniunii lor cu Sfânta Biserică. De aceea, chiar şi aceia dintre ei care au ajuns la o sfinţenie deosebită şi au văzut lumina cea necreată încă din lumea aceasta, adică lumina Împărăţiei cerurilor, totuşi, înainte de moarte, au cerut să se împărtăşească, pentru a arăta că fac parte din Sfânta Biserică a lui Hristos. În înţelepciunea ei, Biserica a voit să arate că, deşi în fiecare zi vedem unul sau mai mulţi sfinţi pomeniţi în calendar, totuşi, aceşti sfinţi nu pot fi niciodată înţeleşi în chip individualist, egoist, separat, fragmentar, izolat sau trunchiat, şi, ca atare, a fixat această Duminică a Tuturor Sfinţilor, care este, de fapt, Duminica dedicată comuniunii sfinţilor; toţi sfinţii laolaltă înseamnă comuniunea sfinţilor, părtăşia lor comună în preaslăvirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este minunat în frumuseţea şi unitatea sfinţilor diferiţi, diferiţi ca vârstă, diferiţi ca epocă şi loc în care au trăit, diferiţi ca neam, diferiţi ca gen, diferiţi ca rang în societate, de la împăraţi până la simpli ţărani şi de la oameni vestiţi până la simpli anonimi. Toate cetele de sfinţi în unitatea şi frumuseţea comuniunii lor în jurul Preasfintei Treimi, având în fruntea lor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Această frumuseţe a Duminicii Tuturor Sfinţilor este, de fapt, frumuseţea unităţii Bisericii, unitatea şi diversitatea darurilor Duhului Sfânt. El dăruieşte o mulţime de daruri la Botez credinciosului, iar înmulţirea darurilor diferite oferite de Duhul Sfânt înseamnă înmulţirea sfinţeniei sau creşterea întru sfinţenie.

Duminica Tuturor Sfinţilor are un caracter profetic şi anticipează comuniunea din Împărăţia lui Dumnezeu

Un alt motiv pentru care Biserica a fixat această sărbătoare numită Duminica Tuturor Sfinţilor este acela al sfinţilor cunoscuţi şi necunoscuţi. Biserica are foarte mulţi sfinţi în calendarul ei, dar mai ales în sinaxarul ei, care este mai bogat decât calendarul. Totuşi, mai există o mulţime de sfinţi care nu sunt în mod oficial canonizaţi, iar aceştia sunt sfinţii încă necunoscuţi sau încă nerecunoscuţi ca atare în mod oficial. În acest sens, vedem cazul proorocului Ilie, când zice către Dumnezeu: "Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia, rămânând numai eu singur, dar caută să ia şi sufletul meu" (3 Regi, 19,10). Însă Dumnezeu îi spune: "Mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat" (3 Regi, 19, 18). Deci, totdeauna există mai mulţi sfinţi decât a canonizat Biserica, dar Dumnezeu va arăta slava acestor sfinţi când vrea El, în lumea aceasta sau la a doua Sa venire, despre care a vorbit Evanghelia de astăzi, când spune că aceştia se vor arăta la naşterea din nou a lumii. Atunci se vor arăta toţi sfinţii, cunoscuţi de noi şi necunoscuţi de noi. De aceea, Duminica Tuturor Sfinţilor are şi un caracter profetic, de anticipare sau prevestire a comuniunii din Împărăţia lui Dumnezeu, de pregustare a frumuseţii şi bucuriei comuniunii tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi.

Însutitul din Evanghelie înseamnă bucuria şi pacea comuniunii cu Hristos

În Evanghelia Duminicii Tuturor Sfinţilor, Mântuitorul Iisus Hristos spune că "oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, însutit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică" (Matei 19, 29). La ce se referă acest însutit mai mult decât ceea ce au lăsat oamenii pentru Hristos? Se referă la bucuria şi pacea vieţii veşnice primite în arvună încă din lumea aceasta, ca iertare a păcatelor, ca binecuvântare şi sfinţire a vieţii la care se adaugă apoi în plinătate viaţa veşnică. Viaţa veşnică aici înseamnă viaţa trăită în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi cu sfinţii lui Dumnezeu, înseamnă viaţa în Împărăţia iubirii sfinte şi nesfârşite a Preasfintei Treimi.

Cea mai mare bogăţie o purtăm în suflete, nu în hambare, bănci sau buzunare

O mulţime de oameni în istoria Bisericii au lăsat averi şi familie şi s-au retras în pustie. Au trăit hrănindu-se cu rădăcini sau poame, răbdând frigul sau arşiţa soarelui. Şi, totuşi, erau bucuroşi, erau fericiţi. Iar lumea din oraşe venea să-i caute în pustie sau în crăpăturile şi peşterile munţilor. O mulţime de sihaştri, care au fugit de lume, au atras însă mulţi oameni după ei. De ce? Pentru că au dobândit pacea şi bucuria Duhului Sfânt sau prezenţa lui Hristos în ei prin Duhul Sfânt. Acesta este înţelesul adânc al cuvântului însutit. Cine urmează pe Hristos, cine crede în El şi Îl iubeşte prin rugăciune şi fapte bune, se îmbogăţeşte însutit în Dumnezeu; acesta a renunţat la ceva trecător şi a primit pe Cineva netrecător, a dobândit prezenţa netrecătoare a lui Hristos Cel veşnic în viaţa lui. De aceea, martirii şi cuvioşii, precum şi toţi credincioşii mireni smeriţi, rugători şi mărturisitori ai credinţei simt bucuria prezenţei lui Hristos în viaţa lor. Această prezenţă este cea mai mare bogăţie, bogăţia pe care o purtăm în suflete, adică lumina credinţei, iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, lumina faptelor bune. Acestea rămân în sufletul nostru şi le luăm cu noi ca pe nişte comori nepieritoare în Împărăţia lui Dumnezeu. Însutitul acesta, care se dăruieşte de Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El, este harul lui Dumnezeu în oameni şi darurile multe ca rodiri ale Duhului Sfânt în viaţa lor. Mântuitorul mai spune că, pe lângă darurile însutite, ucenicii vor primi şi viaţa veşnică, adică fără de moarte, şi învierea, nemurirea şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.

Multe daruri ne dăruieşte Dumnezeu când credem în El şi împlinim voia Lui în viaţa noastră. Întrucât Dumnezeu ne iubeşte, să răspundem iubirii Lui prin rugăciune şi prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire şi bucurie veşnică. Amin!