Răspunsuri duhovniceşti: „Unde ispita bântuie mai aprig, acolo şi virtutea este mai mare“

Ispita este un păcat?

Ispita în sine nu este păcat, dar învoirea cu ispita este păcat. Dumnezeu nu ispiteşte, dar îngăduie ispita fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim tăria credinţei noastre şi astfel să avem drept la răsplătire: „Ispitele ce se întâmplă drepţilor sunt pentru încercare şi au răsplată“. Se poate spune, pe bună dreptate, că ispitele sunt semne ale dumnezeieştii bunăvoinţe, aşa cum îi zice Arhanghelul Rafail lui Tobit: „Trebuia să fii ispitit, fiindcă ai bineplăcut lui Dumnezeu“ (Tobit 13, 13, Vulgata şi Codex Sinaiticus). Pentru aceea, oamenii cei mai bântuiţi de ispite sunt tocmai cei ce se tem de Dumnezeu şi voia Lui, căci Satana nu ispiteşte pe acela ce-l are deja în mână, ci pe acela care îi scapă sau îi zădărniceşte planurile lui. Sfântul Efrem Sirul a văzut în vedenie, tolănit pe ziduri, la poarta unei cetăţi pline de desfrâu, un singur diavol, care nu făcea altceva decât să se tot sucească leneş, când de pe o parte, când pe alta. În schimb, în pustie a văzut un viespar întreg de draci dând târcoale în jurul unui singur pustnic îmbunătăţit. „Unde ispita bântuie mai aprig, acolo se poate spune că şi virtutea este mai mare“.

Ispitele folosesc la ceva?

Ispitele ne sunt de mare folos: „Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii“ (Iacov 1, 12; 1, 2, 4).

Ispitele ne trezesc din nepăsare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vânt îşi înfige rădăcinile în pământ), ne măresc dragostea de Dumnezeu, ne ajută să ne ispăşim păcatele chiar în viaţa de acum şi, în sfârşit, sporesc fericirea noastră veşnică (prin cioplire şi lustruire, piatra nestemată capătă mai multă strălucire). (Învăţătură de credinţă ortodoxă)