Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50 „Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă,
Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50 „Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă,
Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXVI-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 7, p. 118 „Ispitele descoperă din marea grămadă a credincioșilor că unii sunt pleavă,
Avva Sisoe a fost întrebat de un frate: „Ce să fac din pricina patimilor?”. Răspunsul bătrânului a fost unul indirect: „Fiecare dintre noi este ispitit de propria‑i poftă”. Foarte adesea răspunsurile pe
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 255-256 „În aceste cuvinte, Domnul ne arată lămurit nimicnicia noastră și ne
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2001), vol. 1, pp. 170-172 „După cum aerul respirat în locuri infectate de boală transmite, pe
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 75, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 349-350 „Întrebarea 75: Dacă este potrivit să spunem că satana este pricinuitorul oricărui păcat,
Ispitele joacă un rol important în viața spirituală, pentru că din confruntarea cu ele se naște experiența, împreună cu care vin înțelepciunea și credibilitatea. Avva
Una dintre poveștile memorabile ale Patericului se găsește la avva Olimpiu. Adesea, părinții sunt deosebit de ingenioși în lupta lor cu ispitele. Așa este și bătrânul Olimpiu, care „a fost ispitit de
„Dimineaţă mă simţeam foarte rău, mă dureau îngrozitor picioarele şi nu mai voiam să plec spre Iaşi. Dar parcă nu mă lăsa sufletul. Cum m-am suit în tren, aşa mi-a dat o putere
Viaţa duhovnicească a fost adesea comparată cu o competiţie în arenă sau cu un război. În consecinţă, virtuţile apreciate de Părinţii pustiei au un caracter "cazon". În felul acesta poate fi înţeles
În cursul istoriei creştine, au existat două extreme, la fel de periculoase, cu care fiecare credincios a avut ocazia să se confrunte de-a lungul vieţii. Prima dintre acestea, evidenţiată mai mult în scrierile
Părinte profesor, cum sunt ispitiţi teologii de către diavol? Vorbim de o ispită care poate să vină în rândul celor care au studiat sau studiază teologia, sau al celor care au o cunoaştere a lui Dumnezeu şi
În prezentarea volumului "Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit şi Apus", care a avut loc vineri seara la Iaşi, teologul ortodox francez Jean-Claude Larchet a subliniat faptul că gândirea
Ispita, realitate constantă în viaţa fiecărui credincios, reprezintă proba cu adevărat grăitoare a credinţei. Plecând de la cuvintele Apostolului Iacov, "mare bucurie să socotiţi fraţii mei când cădeţi
Părinte, suntem încercaţi prin ispite pe tot parcursul vieţii noastre de pe pământ. Cum le putem deosebi? Cum se manifestă ispitele? Ispita sau îndemnul la păcat este prima etapă prin care diavolul îl
Sfântul preacuvios părinte Martinian, prăznuit în fiecare an la 13 februarie, a fost un om asemenea nouă tuturor, celor de ieri, de azi sau de mâine. A fost tânăr, a fost bărbat în toată puterea cuvântului,
Fericita Teodora a mai zis: „Părintele meu Isaia îmi spunea: «Bărbatul înţelept păzeşte tăcerea» şi lucrul e bun îndeosebi pentru tineri. Să ştii, fiica mea, că de va vrea cineva să se liniştească, î
Întreaga luptă duhovnicească a omului se dă în această viaţă în vederea dobândirii vieţii viitoare, împotriva patimilor, a păcatului şi a răului, pentru dobândirea şi lucrarea virtuţilor creştine.
Ispita este un păcat? Ispita în sine nu este păcat, dar învoirea cu ispita este păcat. Dumnezeu nu ispiteşte, dar îngăduie ispita fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim
Ce să înţelegem prin ispita de-a stânga şi ispita de-a dreapta? Ispitele de-a stânga sunt foarte cunoscute: beţia, lenevia, desfrâul, furtul, răzbunarea, mânia, toate sunt ispite şi păcate de-a stânga. O i
Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: „Ce să fac din pricina patimilor?“. Bătrânul zice: „Fiecare dintre noi este ispitit de propria-i poftă“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)