Răbdarea în ispite

Ispita, realitate constantă în viaţa fiecărui credincios, reprezintă proba cu adevărat grăitoare a credinţei. Plecând de la cuvintele Apostolului Iacov, "mare bucurie să socotiţi fraţii mei când cădeţi în felurite ispite", Sfântul Grigorie Palama face în câteva din omiliile sale o analiză plină de realism a problematicii ispitei.

Ispita nu ar trebui doar să îl bucure pe cel ispitit, ci ar trebui să îi aducă "mare bucurie". Suferinţele trebuie să îl apropie pe om de Dumnezeu şi să îi trezească conştiinţa că stăpânirea de sine este calea prin care omul Îl lasă pe Dumnezeu să lucreze în el. Răbdarea şi abordarea ispitelor în perspectiva veşniciei îi aduc omului "mare bucurie", pentru că numai prin răbdare omul se întăreşte, şi devine vrednic de "cele ale lui Dumnezeu". Nu este vorba neapărat de o învrednicire lucrată prin propriile forţe, ci de o călire care îl face pe om capabil de acceptarea lucrării lui Dumnezeu, care, odată ispitele biruite, îşi face simţită prezenţa în vieţile noastre. Ispitele de multe feluri îl întăresc pe om în drumul său pe calea desăvârşirii.

Răbdarea în ispite este proba şi dovada cea mai autentică a credinţei

Oricât ar vorbi omul despre Dumnezeu, oricât ar declara şi şi-ar afişa credinţa, momentul-cheie al dovedirii celor teoretice este momentul ispitei. Ispita nu va diminua lucrarea virtuţii, ci o va amplifica, adăugând un plus de fermitate şi de realism nevoinţelor ascetice. Nu este ispita un scop în sine, şi nici trecerea peste ispite nu este un scop în sine, ci toată lupta este destinată întăririi omului în dorinţa sa de a dobândi bunurile promise omului de către Dumnezeu: înţelepciunea, dreptatea, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, şi toate cele de folos pentru desăvârşire. Răbdarea întru ispite trebuie să fie o răbdare cu perspectivă, nu o răbdare oarbă, fatalistă, impregnată de sentimentul inutilităţii şi al haosului. "Marea bucurie", care ar trebui să îl umple pe cel credincios mai ales în momentele de ispită, are tocmai acest rol: de a-l face conştient pe cel aflat în încercări că tot ce vine asupra lui este doar o etapă, repetabilă e drept, dar care trimite mereu la lupta pentru desăvârşire. Sfântul Grigorie Palama avertizează că fără ispite şi răbdarea în ispite nu există desăvârşire şi nici "arătare a credinţei în Dumnezeu". "Fericit bărbatul care rabdă ispita că acela va lua cununa vieţii", spune Scriptura.

Să fim răbdători şi să ne încredem mult în Dumnezeu

Foarte adevărat este şi faptul că adesea în timpul ispitei apare tendinţa renunţării. Unii deznădăjduiesc, ajungând până la sinucidere, sau stări de abandon total, iar alţii alunecă în tot felul de patimi trupeşti, încercând să ocolească încercările, cedând iluziei împodobirii păcatului cu tot felul de filosofii lipsite de consistenţă. Având în vedere că ispitele vin de la diavol, cel ce le înfruntă trebuie să aibă mereu în vedere acest aspect şi să alerge încontinuu la milostivirea lui Dumnezeu. Păcatul sau gândul la păcat este, de asemenea, o ispită. Acceptarea ispitei păcatului atrage după sine moartea cea veşnică. Fuga de păcat, precum şi răbdarea în tot felul de ispite şi încercări stă în puterea omului. Rugăciunea, alergarea fierbinte la ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor oferă curajul şi capacitatea de a rezista. După cum spune Patericul, răbdarea se câştigă, nu se cumpără. Satana nu va ispiti pe cel credincios mai mult decât îngăduie Dumnezeu, iar această îngăduinţă are doar rolul de a-l chema pe om la îmbărbătare şi la fortificare pentru a fi apt de hrana duhovnicească, mult superioară "laptelui" specific celor neîncercaţi. Un părinte spunea: "Când navighezi, întotdeauna trebuie să fii pregătit. Chiar dacă vezi că e linişte în jur, trebuie să te aştepţi să fii confruntat cu o furtună de ispite şi necazuri. Necazurile adesea ne aduc la o stare duhovnicească mai bună. În afară de asta, tainice sunt judecăţile lui Dumnezeu. Noi toţi trebuie să fim răbdători, şi cei tineri, şi cei bătrâni. Trebuie să fim răbdători, pentru că nervii noştri sunt suprasolicitaţi. De asemenea, pentru că noi toţi avem un pic de mândrie şi când sinele nostru preia conducerea, o neînţelegere mică devine o ceartă mare. La fel este şi cu ispitele care apar în familie. Indiferent ce se întâmplă, treci cu vederea. Nu face comentarii, pentru că ele nu ajută. Roagă-te puţin. După ce cealaltă persoană s-a liniştit, poţi să vorbeşti. Hai să facem ca pescarii. Ei merg pe mare numai când este liniştită. Trebuie să fim răbdători şi să ne încredem mult în Dumnezeu. Uneori nu suntem pe deplin conştienţi că El ne priveşte şi ne ajută. Noi nu înţelegem aceasta. Dacă oamenii ar înţelege pe deplin acest adevăr, şi-ar încredinţa Lui întreaga fiinţă".

Ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mai grele decât cele trupeşti

Un element important în lupta pentru biruirea ispitelor este conştientizarea faptului că ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mult mai periculoase decât încercările trupeşti. Adesea omul se întristează din cauza încercărilor trupeşti (necazuri, boli, etc.), dar uită că războiul trebuie dus în primul rând la nivel sufletesc. Biruinţa păcatului aduce după sine chiar şi izbăvirea de încercările care ne asaltează zi de zi. Odată păcatul biruit, iar lupta duhovnicească pusă pe primul plan, celelalte ispite pot dispărea, iar dacă nu dispar, vor fi socotite ca ceva care nu mai poate fi considerat capital în viaţa noastră. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Căci, pe cât mi se pare mie, voi nu prea vă osteniţi nici să înţelegeţi, nici să căutaţi izbăvirea din ispitele lăuntrice ale sufletului, ci mai cu sârguinţă vă întristaţi pentru acele ispite pentru care se cuvine să ne bucurăm, fiindcă din răbdarea unora ca acestora ni se va dărui izbăvirea cea veşnică. Şi dacă ne-am întrista pentru păcatele noastre mai mult decât ne-am îngriji de vătămările ce vin asupra noastră, vom afla nu numai mântuirea sufletului şi mântuirea cea veşnică, ci şi izbăvirea de ispitele cele vremelnice. De ce oare a devenit această viaţă, pentru noi, chinuitoare şi plină de întristări, iubitoare de război şi preanenorocită? Dacă, aşadar, ne vom curăţi pe noi înşine de tot păcatul prin pocăinţă, şi ne vom ruga mai cu osârdie în ispite şi la vreme potrivită, ne vom întoarce la o viaţă fără durere şi fără ocară".