Trebuie să fii foarte interesat de un lucru ca să rămâi numai la ce asculţi sau la ce spui. În minte sunt nişte asocieri de idei. Mintea este călătoare. Ce-ar fi cu mintea dacă omul s-ar gândi numai la un singur lucru şi apoi, ca un automat, să treacă de la gândul dintâi la alt gând? Nu se poate. Ce putem face noi? Să fim cu luare aminte la gânduri şi să le dirijăm. Să le ţinem pe cele pozitive şi să le înlăturăm pe cele negative. Ne vin în minte impresii, amintiri, un gând, o preocupare. Ştim că nu trebuie să rămânem la gândul acela. Important este să convertim gândul spre cele bune. Nu ştiu cine ajunge să nu mai aibă nici un fel de gânduri în timpul slujbei, mai ales când sunt lucruri cunoscute, lucruri care merg cumva automat.
Toată lumea este în situaţia asta de împrăştiere. La unii se manifestă mai accentuat, la alţii mai puţin. Important este să observăm înlănţuirile de gând care au loc. Trebuie să observi dacă gândurile sunt pozitive sau negative: dacă sunt negative, să le înlături, dacă sunt pozitive, să le întăreşti. Bineînţeles că, atunci când citeşti cu voce tare un psalm sau un canon, nu mai vin gândurile la fel ca atunci când îl asculţi pe altul citind. Dumnezeu primeşte participarea pe care o putem noi oferi. Nu ne concentrăm pe rugăciune, ci ne concentrăm prin rugăciune, în măsura în care ne putem concentra.
(arhim. Teofil Părăian, Gânduri care duc la cer)
.jpg)
