Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Atacurile ispitei asupra minții
Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50
„Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredințați cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furișează în suflet iubirea de argint și cei ce ne momesc cu slava de la oameni.
(…) Toate gândurile diavolești furișează în suflet chipurile lucrurilor sensibile, care, punându-și întipărirea în minte, o fac să poarte în ea formele acelor lucruri. Deci de la însuși lucrul care se deapănă în minte poți cunoaște care drac s-a apropiat de tine. De pildă, dacă în cugetul meu se înfățișează chipul omului care m-a păgubit sau m-a necinstit, el dă pe față gândul ținerii de minte a răului furișat în mine. Dacă iarăși se învârtește în minte gândul la bani sau la slavă, dintr-acestea se va cunoaște duhul care ne necăjește. Asemenea și la alte gânduri, din lucru afli pe dracul ce e de față și îți furișează năluciri. Cu aceasta nu zic că toate amintirile acestui fel de lucruri vin de la draci, deoarece și mintea însăși, stârnită de om, aduce închipuiri de lucruri și fapte; ci numai acelea dintre amintiri care aprind mânia și pofta împotriva firii. Căci prin tulburarea acestor puteri mintea preacurvește în cuget și este războită, neputând primi arătarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat Legea, dacă strălucirea luminii dumnezeieşti se arată puterii cugetătoare a sufletului în vremea rugăciunii, după înlăturarea gândurilor lucrurilor.
Nu va putea să alunge de la sine amintirile pătimașe omul care n-a avut grijă de poftă și mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri și cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă-răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău și cu milostenii. Căci din aceste două patimi se țes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie şi pierzanie. Dar este cu neputinţă să biruim patimile acestea, dacă nu dispreţuim mâncărurile, banii şi slava, ba încă şi propriul nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-l ațâțe. Pildă fără zăbavă să luăm de la cei ce se primejduiesc pe mare, care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor răsculate. Aici însă trebuie să fim cu luare-aminte ca să nu sărim din corabie spre a fi văzuți de oameni.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)