În Duminica a treia din Postul Mare cinstim Sfânta Cruce. Ea se află la mijlocul urcușului nostru duhovnicesc din post pentru a ne călăuzi către Săptămâna Mare și bucuria Învierii Domnului. Uitându-ne la Sfânta Cruce înălțată în mijlocul bisericii în această duminică, ne uităm la Cel răstignit pe ea, prin Jertfa Căruia am primit vindecare din boala păcatului strămoșesc.
Sfânta Cruce este asemănată cu pomul vieții, care, fiind sădit în mijlocul Raiului, era dătător de viață, la fel și Crucea este sădită în mijlocul postului (drumul nostru duhovnicesc spre Rai) pentru că prin ea am dobândit viața veșnică. Sinaxarul din Triod precizează: „Deoarece Crucea se numeşte şi este pomul vieţii, iar acel pom a fost sădit în mijlocul Raiului, în Eden, în chip potrivit şi dumnezeieștii Părinţi l-au sădit pe acesta în mijlocul postului celui de patruzeci de zile ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate, prin pomul acesta, şi înlăturarea osândei lui. În adevăr, dacă mâncăm din el, nu mai murim, ci trăim”.
Noi I-am dat Cruce lui Hristos. El ne-a oferit Înviere
Crucea este stindardul mântuirii noastre și armă asupra celui rău, pentru că prin ea Hristos ne-a scos din întunericul păcatului și ne-a adus prin Învierea Sa la lumina cea nepieritoare a Împărăției lui Dumnezeu.
Bucuria cinstirii Sfintei Cruci în această duminică ne este adusă chiar de la prima cântare a Vecerniei acestei zile a Domnului: „Acum oştile îngereşti cuprind lemnul cel cinstit, cu bună cucernicie înconjurându-l, şi-i cheamă pe toţi credincioşii spre închinăciune. Deci, veniţi cei ce vă luminaţi cu postul, să cădem la dânsul cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te, cinstită Cruce, întărirea lumii”. Noi cei care ne luminăm acum duhovnicește cu osteneala postului ne bucurăm să cinstim Sfânta Cruce, care este întărire pentru întreaga lume în lupta cu păcatul și cu cel rău.
Bucuria aceasta a cinstirii Sfintei Cruci vine și din faptul că ea, după cuvântul părintelui Petroniu Tănase, „este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură și de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinței și al morții. Dar de când Hristos S-a răstignit pe dânsa, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruință, de bucurie și de viață”. Sensul suferinței și morții pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos este că am primit viață, și nu orice viață, ci cea veșnică. Prin moartea lui pe Cruce a zdrobit moartea, iar prin Învierea Sa ne-a dăruit viața veșnică. De aceea Crucea nu poate fi separată de Înviere, iar suprapunerea cinstirii Sfintei Cruci în ziua Învierii (duminica) nu face decât să întărească această legătură. Crucea fără Înviere nu este decât un instrument de tortură, însă prin Învierea Celui Care s-a răstignit pe ea devine semnul Fiului Omului cu care va veni la învierea cea de obște să judece toate neamurile. De aceea punem cruce la mormânt pentru a exprima nădejdea noastră în Înviere, pentru că Sfânta Cruce este simbolul biruinței vieții asupra morții și al învierii celor adormiți.
Jertfa lui Hristos șterge păcatul lui Adam
Prin Cruce am fost răscumpărați de Hristos din blestemul adus asupra neamului omenesc de păcatul lui Adam, iar prin Învierea Lui am fost eliberați din lanțurile morții: „Să pierzi blestemul lui Adam, ai luat trupul nostru, fără de păcat, şi Te-ai răstignit şi ai murit, Iisuse preabunule. Pentru aceasta, cinstim cu credinţă Crucea Ta şi suliţa, buretele, trestia şi cuiele; şi cerem să vedem Învierea Ta” (Stihire la Vecernie). Creștinul ortodox în Cruce vede tot timpul Învierea lui Hristos, de aceea el cântă în biserică: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”. Acest imn de laudă este o sinteză a mărturisirii noastre ortodoxe despre cinstirea Sfintei Cruci, care este legată de realitatea Învierii Domnului. Fără Înviere nu poate fi cinstită Sfânta Cruce, pentru că prin ea Crucea a devenit, din element de supliciu aducător de moarte, Altar de jertfă a lui Hristos prin care am dobândit viață. Prin Cruce, Hristos a „ridicat păcatul lumii” și „s-a jertfit pentru viața și mântuirea lumii”, după cum mărturisește preotul la rânduiala dumnezeieștii Proscomidii, când pregătește elementele euharistice pentru Sfânta Liturghie. Iar la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare (ce se oficiază în duminicile Postului Mare), preotul se roagă, mărturisind că prin Cruce Hristos S-a pogorât în iad și a „nimicit durerile morții. Și, înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup la Învierea cea din morți...” Din nou vedem că, în gândirea patristică ortodoxă, Crucea este strâns legată de Înviere. Ea este mijlocul prin care Hristos Se pogoară la iad, de unde izbăvește neamul omenesc din durerea morții adusă de păcatul protopărinților Adam și Eva, iar din această închisoare a suferinței în care erau ținuți oamenii înviază, făcându-se „începătură celor adormiți”. Prin Jertfa Lui de pe Cruce și prin Învierea Sa de a treia zi, Hristos Domnul ne-a făcut cetățeni ai Raiului. Pentru că, dacă odinioară din ispita șarpelui omul a pierdut Raiul prin lemnul Crucii pe care S-a jertfit Hristos, câștigă Raiul: „Încuiat-a Edenul cel dedemult şarpele, prin lemn; iar lemnul Crucii l-a deschis pe acesta tuturor celor ce voiesc să se curăţească prin post şi prin lacrimi. Deci, văzându-l pe acesta pus înainte, veniţi să cădem la dânsul cu frică, credincioşii, strigând: Deschide, Cruce, porţile cerurilor celor ce te iubesc pe tine” (Stihire Vecernie). Noi cei care am ajuns la jumătatea urcușului Postului Mare să ne întărim duhovnicește privind la Cel răstignit pe Cruce și să-i cerem ca prin ea să ne deschidă și nouă porțile Împărăției cerurilor. Noi postind ne pregătim pentru slăvita Lui Înviere, trecând mai înainte alături de El prin suferința Crucii, pentru că prin ea ajungem la Înviere.
Acum, în Duminica a treia din Post, Biserica ne îndeamnă să cinstim Sfânta Cruce pentru a înțelege scopul postirii noastre, și anume întâlnirea noastră cu Hristos Cel răstignit și înviat. De aceea, cu evlavie cinstim astăzi Sfânta Cruce cântând: „Bucură-te, Cruce purtătoare de viață, Raiule cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciunii, carele ne-ai înflorit desfătarea slavei celei veşnice...” sau „Bucură-te, Cruce purtătoare de viață, semnul cel nebiruit al creştinătăţii, uşa Raiului, întărirea credincioşilor, zidul cel dimprejurul Bisericii; prin care s-a pierdut şi a încetat blestemul, s-a înghiţit puterea morţii şi ne-am înălţat de pe pământ la cele cereşti”. Din imnografia Triodului vedem că Sfânta Cruce este purtătoare de viață, pomul nestricăciunii, semnul cel nebiruit al creștinătății și ușa Raiului. Toate aceste cuvinte nu fac decât să sintetizeze teologia ortodoxă despre Sfânta Cruce. Prin ea am fost mântuiți de Hristos și de aceea ne rugăm „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta; biruinţă binecredinciosului nostru popor, asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.
