Spovedania, pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii prin care Dumnezeu iartă şi dezlegă păcatele tuturor celor care se pocăiesc şi doresc să ducă o viaţă potrivit învăţăturilor evanghelice.
Simpla prezentare a păcatelor înaintea preotului duhovnic nu este suficientă pentru a primi iertarea. Taina Pocăinţei cuprinde patru momente importante: căinţa sau părerea de rău pentru păcatele săvârşite; spovedania sau mărturisirea păcatelor către duhovnic; îndeplinirea canonului de pocăinţă dat de duhovnic; dezlegarea sau iertarea păcatelor, primită de la Dumnezeu, prin preotul duhovnic. Dintre aceste etape, pocăinţa sau părerea de rău are o funcţie psihologică, pregătitoare, iar celelalte sunt acte liturgice, care fac parte din rânduiala mărturisirii. Ultimele două (îndeplinirea canonului de pocăinţă şi dezlegarea de păcate) pot fi inversate ca ordine. Dezlegarea de păcate ar trebui dată doar după îndeplinirea canonului, însă în practică, ea se dă îndată după spovedanie, urmând ca fiecare penitent să îndeplinească canonul primit, fie înainte, fie după împărtăşire.
Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie: completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după ultima spovedanie şi să nu se ascundă nimic din cele săvârşite; sinceră şi făcută de bunăvoie; secretă (făcută în taină); cu umilinţă, cu părere de rău şi cu dorinţa de a nu le mai face; să nu fie prihănitoare, adică să nu considerăm vinovate alte persoane pentru păcatele noastre.
Starea de curăţie dobândită prin Taina Botezului se actualizează permanent prin „botezul lacrimilor“, adică prin Taina Pocăinţei. De aceea, pentru rolul pe care îl are în lucrarea de zidire duhovnicească a credincioşilor, Taina Spovedaniei este una dintre cele mai însemnate dintre şapte Sfinte Taine.
