Răspunsuri oferite de pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu, Facultatea de Teologie Ortodoxă "D. Stăniloae" Iaşi.
Părinte profesor, Biserica noastră propovăduieşte o credinţă a suferinţei?
Ortodoxia nu este, în nici un caz, o religie a suferinţei, a durerii, care propovăduieşte şi propune, care îndeamnă şi caută suferinţa, ca şi cum aceasta ar fi un scop în sine şi ar oferi mântuirea. Simpla împreună-meditaţie asupra unor aspecte teologice elementare ne încredinţează că, dintre toate credinţele, cea ortodoxă este una a bucuriei şi împlinirii, a iubirii şi dăruirii, a mântuirii şi fericirii veşnice.
Dumnezeu nu l-a creat pe om spre păcat, boală şi tristeţe, ci spre sănătate şi fericire. Sănătatea este starea iniţială proprie vieţuirii umane, iar ea constă în împlinirea virtuţilor. Faţă de aceasta, păcatul şi patimile sunt considerate forme ale bolii spirituale, un soi de "cancer" al vieţii morale. Părinţii duhovniceşti ai aceleiaşi spiritualităţi ortodoxe ne învaţă că, oricât de puternică ar fi lucrarea răului şi a păcatelor în viaţa omului şi indiferent cât de mult ar fi acesta robit patimilor, el poate fi însănătoşit şi restaurat în bine prin lucrarea virtuţilor creştine.
Cum să se raporteze atunci creştinul la necazuri?
Suferinţa, necazurile nu trebuie dorite şi căutate, însă atunci când se vor instala în viaţa noastră, trebuie purtate cu demnitate şi nobleţe spirituală sau, cum spun Sfinţii Părinţi, "prin boala trupului, spre îndreptare şi sănătatea sufletului". Prin Jerfta Sa, prin durerile şi suferinţele îndurate, în mod nevinovat şi pentru a noastră mântuire, Domnul Hristos ne-a arătat că fiecare dintre noi avem puterea să le depăşim în plan spiritual, să ne facem din necazuri şi încercări căi de exersare duhovnicească şi de statornicire în virtute şi bine, că toate aceste realităţi dramatice ale vieţii umane pot fi depăşite în plan spiritual, transformându-se în motive de răsplată din partea lui Dumnezeu. (Nicoleta Olaru)
