Actul sfinţirii icoanelor reprezintă lucrarea prin care preotul slujitor, prin stropirea cu apă sfinţită a acestor obiecte, binecuvântează şi pecetluieşte, cu puterea harului Sfântului Duh, materiile ce devin din acea clipă căi şi ferestre spre cer. Prin sfinţire, icoanele dobândesc puterea Sfântului Duh, putere ce poate lucra viu în viaţa credincioşilor, dacă aceştia se roagă folosind mijlocirea lor.
Datorită acestui înţeles, icoanele ce vor fi aduse pentru a fi consacrate cultului prin acest ritual trebuie să respecte o erminie strictă. Nu toate icoanele aduse de către unii credincioşi respectă tradiţia bisericească autentică în ceea ce priveşte reprezentarea unor sfinţi sau a unor scene biblice. Unii preoţi sunt nevoiţi să săvârşească rânduiala sfinţirii unor obiecte ce pot fi numite cel mult tablouri religioase, şi nicidecum icoane, deoarece sunt departe de înţelesul acestora. Reprezentarea Mântuitorului, a Sfintei Fecioare sau a sfinţilor cunoaşte puternice influenţe neconforme. De exemplu, Maica Domnului este reprezentată greşit singură, străpunsă de durere, cu lacrimi de sânge; sau "sfânta familie" în care dreptul Iosif, în loc să fie reprezentat scripturistic ca un bătrân, este reliefat tânăr; sau diferiţi sfinţi (Sfinţii Mina şi Gheorghe) care sunt reprezentaţi bătrâni, deşi viaţa lor nu a atins o vârstă înaintată.
Influenţele renascentiste prin care forţa şi puterea trupului omenesc sunt accentuate se regăsesc în majoritatea tablourilor religioase cu pretenţii de icoane. Materialul pe care sunt pictate sau lipite reprezentările persoanelor sfinte este uneori nepotrivit. Sunt "vestite" în acest sens vazele ce au diverse imprimeuri sau ceasurile-tablou ce redau unele conţinuturi biblice sau înfăţişează unele persoane sfinte.
Aceste obiecte sunt catalogate de Biserică "kitschuri" prin excelenţă şi nu au ce căuta în viaţa spirituală a unui credincios autentic. Se recomandă ca, înainte de slujba sfinţirii icoanelor, acestea să fie aduse preotului pentru a cerceta dacă aceste obiecte sunt într-adevăr potrivite pentru sfinţit. Calitatea şi conţinutul icoanelor subliniază cultul de adorare a lui Dumnezeu, de preacinstire a Maicii Domnului, de venerare sau de cinstire a sfinţilor. Prin sfinţire icoanele primesc putere harică, dumnezeiască, ce le face mijlocitoare între om şi cer, devenind o punte ce-l leagă pe om de Dumnezeu. Totodată, icoana reprezintă un suport de cunoaştere şi de educare a omului în lumina Sfintei Scripturi, având şi un important rol pedagogic precum şi estetic, împodobind atât bisericile cât şi casele credincioşilor. De aceea, se recomandă o selecţie atentă şi riguroasă a adevăratelor icoane, în conformitate cu tradiţia iconografică autentică ce onorează cum se cuvine persoanele sfinte înfăţişate.
