Una din preocupările neadecvate şi nepotrivite cu ambientul Săptămânii Patimilor, şi în special cu principala temă din Joia cea Mare, o reprezintă solicitarea unor credincioşi ca preoţii slujitori să săvârşească, pe lângă slujbele rânduite, şi slujba parastasului pentru cei adormiţi. Fie că fac acest lucru moştenind un obicei neconform cu tradiţia ortodoxă autentică, fie că îl împlinesc dintr-un formalism sau automatism liturgic neîntemeiat, strădaniile acestora nu consună cu adevăratul înţeles al zilei de Joi din Săptămâna Patimilor. Amintim, pentru argumentarea celor spuse, că această zi are ca principală temă întemeierea Tainei Sfintei Împărtăşanii, adică momentul Cinei celei de Taină, precum şi unele subteme ce sunt desprinse din acest act şi anume: rugăciunea din grădina Ghetsimani, prinderea şi judecarea Domnului.
Nicidecum această zi, prin textele liturgice rânduite, nu aminteşte nici măcar în treacăt de acest obicei păstrat şi manifestat cu "sfinţenie" şi chiar habotnicie de către unii credincioşi. Grija pentru cei adormiţi trebuie să treacă pe plan secundar, chiar să lipsească, deoarece slujbele pentru pomenirea acestora se încheie în Sâmbăta lui Lazăr, zi care prefigurează învierea "cea de obşte", adică învierea tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor. În Săptămâna Patimilor, accentul liturgic comunitar şi personal al credincioşilor trebuie să cadă pe Mântuitorul Iisus Hristos, şi nu pe milostenia ce trebuie împlinită cu ocazia parastaselor. Cuvintele Mântuitorului în acest caz sunt revelatoare şi lămuritoare: "Pe săraci pururea îi aveţi cu voi şi oricând puteţi să le faceţi bine, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna" (Luca 14, 7). Iată deci cum Însuşi Mântuitorul ne avertizează să nu invocăm manifestarea credinţei în punctele ei care nu rezonează cu planul dumnezeiesc al Întrupării, morţii, Îngropării şi Învierii Sale, atunci când ni se cere să conştientizăm aceste taine.
Pe lângă acestea, nu trebuie uitat faptul că, în cursul anului bisericesc, majoritatea zilelor de sâmbătă sunt ocazii în care ne putem ruga pentru cei răposaţi, prin slujbele tradiţionale ale parastaselor. Cel puţin, în semn de bun-simţ, de respect şi de mulţumire faţă de Dumnezeu, comportamentul unor credincioşi în acest sens trebuie corectat, şi nicidecum încurajat. Pericolul ca adevăratul sens al Patimilor să fie desconsiderat şi lipsit de importanţă este aproape şi astfel contribuim în mod voit la o răstignire perpetuă a Domnului în sufletele noastre, sufocându-L sau, mai grav, excluzându-L prin priorităţile noastre sufleteşti neconforme cu atitudinea cerută de semnificaţia liturgică a acestei zile.
