Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Liturgica Sfaturi practice în Biserică: De ce serbăm Înălţarea Domnului?

Sfaturi practice în Biserică: De ce serbăm Înălţarea Domnului?

Un articol de: Pr. Răzvan George Topală - 01 Iunie 2011

Înălţarea Domnului, ca eveniment ce stă în relaţie cu Învierea şi mai apoi cu Pogorârea Duhului Sfânt, reprezintă pentru creştinătate o certitudine legată de puterea şi transfigurarea trupului, de relaţia dintre cer şi pământ, de unirea dumnezeiescului cu omenescul.

Astfel, această sărbătoare constituie pentru viaţa Bisericii un nou prilej de comuniune cu Hristos şi un moment de veselie duhovnicească.

Evenimentul Înălţării constituie împlinire a Scripturii: "Zis-a Domnul către Domnul meu: "Şezi de-a dreapta Mea." (Ps. 109, 1), dar şi mărturie făcută de către Sfinţii Apostoli: "Şi acestea zicând, S-a înălţat în faţa lor, şi nor L-a luat de la ochii lor" (Fap. Ap. 1, 2-3).

Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost prăznuită încă din vechime; mărturii despre acest lucru aflăm în scrierile Fericitului Augustin (sec. IV), dar şi în Constituţiile apostolice (sec. IV-VII) care precizează ca "Înălţarea să se serbeze cu bucurie, căci ea este sfârşitul planului de mântuire al lui Hristos".

Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) numeşte această sărbătoare "ziua luminoasă a înălţării", iar Sfinţii Atanasie cel Mare († 373) şi Grigorie de Nissa († 384) alcătuiesc învăţături şi cugetări profund religioase legate de această sărbătoare.

În primele secole, în seara premergătoare Înălţării Domnului, Muntele Măslinilor de unde Hristos S-a înălţat la cer, era punctul începerii solemnităţii religioase şi mulţi creştini aprindeau aici lumini. Tot pe locul Înălţării, adică pe Muntele Măslinilor, a fost ridicată şi o biserică.

Iată, aşadar importanţa serbării acestui praznic împărătesc, importanţă ce reiese din însăşi faptul că Hristos săvârşeşte o minune dumnezeiască, o minune cu Sine Însuşi, în mod nemaiîntâlnit; dar şi din faptul serbării istorice, a vechimii prăznuirii în mod solemn.

Înălţarea Domnului este, aşadar, o sărbătoare ce trebuie cinstită, comemorată şi aşezată în sufletele credincioşilor prin participare la dumnezeiasca Liturghie, dar şi prin citirea Sfintei Scripturi care relatează concret şi direct acest eveniment sfânt şi mântuitor.