Categoric, nu! Una din marile greşeli întâlnite, din păcate, în mai toate laturile şi sectoarele vieţii sociale este aceea a utilizării expresiei "a trecut în nefiinţă", în legătură cu trecerea unui creştin în lumea celor drepţi. Mai ales în cazul personalităţilor decedate, în aproape toate mijloacele mass-media (ziare, radio-tv, internet) se utilizează această formulare eronată care se generalizează pe zi ce trece intrând chiar şi în vocabularul unor credincioşi practicanţi ai cultului.
De la bun început trebuie precizat că această expresie şterge credinţa în înviere, anulând persoana şi personalitatea celui decedat, dezintegrând-o din punct de vedere teologic în nefiinţă, adică în ceva ce nu mai trăieşte, în ceva ce nu mai are un nume, nu mai este persoană aşa cum era în această viaţă. Potrivit credinţei ortodoxe, sufletul omului este nemuritor deoarece este primit ca dar direct de la Dumnezeu cel care şi-a imprimat în el "chipul Său", adică posibilitatea fiinţării în veci. Odată ce este creat cu această putere dumnezeiască, sufletul omului nu mai moare, ci trăieşte veşnic, fiind scânteia divină din fiecare om. El este adus din nefiinţă la fiinţă, adică la viaţă, şi prin despărţirea lui de trup (la moartea omului) acesta nu merge înapoi în nefiinţă, ci la Dumnezeu care l-a dat, cerându-i-se socoteală de cele ce a făcut în viaţă. Nici trupul nu este sortit pieirii, de aceea cei adormiţi sunt îngropaţi în locuri alese, în cimitire, de unde se vor alcătui din nou la vremea neştiută a Judecăţii de Apoi.
De aceea, se recomandă evitarea utilizării acestei formulări cu pretenţii "academice", de "înaltă clasă", în fapt de desacralizare a credinţei, adoptându-se expresiile îndătinate ca "a răposat", "a trecut la cele veşnice", "a trecut la Domnul" etc., expresii ce redau învăţătura corectă şi concretă în învierea morţilor, acest fir roşu al credinţei creştine pe care o mărturisim mereu, în special în Simbolul de credinţă, atunci când rostim: "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin."
