Dacă pregătirea unui adult pentru primirea Împărtăşaniei implică, aşa cu precizam cu ceva timp în urmă, împlinirea unui canon special de rugăciuni, atât înainte, cât şi după primirea acesteia, în cazul copiilor intervin unele schimbări şi lămuriri.
Unii credincioşi manifestă dorinţa de a-şi aduce frecvent copiii la Biserică, mai ales pentru primirea Împărtăşaniei, ştiindu-se că până la vârsta de şapte ani micul creştin poate primi Euharistia fără să fi primit Taina Spovedaniei şi fără o pregătire extrem de minuţioasă. Alţi părinţi, însă, fie din neştiinţă, fie doar dintr-o tradiţie populară, vin la Biserică alături de copii, în momente nepotrivite cu programul liturgic, sau când copilul are unele probleme de sănătate.
Pentru ca atmosfera slujbelor să se desfăşoare normal, netulburată, se recomandă ca împărtăşirea copiilor să aibă loc cu acordul prealabil al preotului, obţinut într-o discuţie particulară cu acesta, din mai multe motive. În unele situaţii, preoţii sunt puşi în faţa faptului împlinit, ca indiferent de felul şi de momentul slujbei să-i împărtăşească pe prunci, iar în altele, nerăbdarea justificată a micuţilor conduce la deranjarea atmosferei de rugăciune. Ca o recomandare, preoţii pot stabili de comun acord cu părinţii pruncilor o zi sau mai multe în care să aibă loc primirea Împărtăşaniei, pentru ca şi preoţii să se adapteze situaţiei din timp. O soluţie ideală ar fi programarea copiilor pe categorii de vârstă în zile şi la ore diferite, în funcţie de programul liturgic al parohiei respective. Legătura dintre noii creştini şi Biserică trebuie să fie asigurată încă din copilărie, în primul rând de către naşii de Botez, cu susţinerea părinţilor. Cu cât copilul creşte mai apropiat de Biserică, este adus frecvent la Biserică pentru Împărtăşanie, cu atât mai mult relaţia sa cu Dumnezeu are şanse serioase de reuşită. Unii prunci introduşi târziu în atmosfera liturgică manifestă teamă, uneori frică şi chiar repulsie faţă de Biserică. Pe de altă parte, odată cu creşterea pruncului în vârstă, primirea Împărtăşaniei trebuie să devină un act deosebit, special în viaţa acestuia.
Pentru a-l motiva pe copil şi a nu minimaliza înţelesul Împărtăşaniei ca fiind ceva numai pentru copii, părinţii şi naşii sunt datori să se pregătească ei înşişi pentru primirea acestei Taine, pentru a le demonstra micuţilor că, într-adevăr, acest act prezintă o importanţă deosebită pentru întreaga familie. De aceea, considerăm firesc ca de fiecare dată, sau cel puţin în mod regulat, atunci când copiii sunt aduşi la împărtăşit, părinţii şi naşii pruncilor să primească şi ei această Sfântă Taină, devenind modele concrete pentru noii "atleţi ai lui Hristos".
