În fiecare an, în sâmbăta ce precede duminica Judecăţii de Apoi se sărbătoresc "moşii de iarnă". Denumirea de "moşi" cuprinde pe toţi moşii şi strămoşii, pe toţi creştinii care au adormit în dreapta credinţă. Acum se pomenesc persoanele care au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice.
Deşi are un început, omul nu se poate concepe şi nu are un sfârşit. În ciuda acestui sentiment al nemuririi care caracterizează în esenţă fiecare om, sunt unii care îl ignoră, care preferă o viaţă limitată, lipsită de sens. Deşi ei se doresc a fi raţionali şi sensibili doar la dovezile "palpabile", astfel de oameni "logici" neagă logica propriilor vieţi.
Creştinul însă crede în nemurire şi înviere, crede în logică şi sens, crede într-o echitate dintre fapte şi efecte. Nu se poate ca binele făcut să rămână fără rost, iar răul să capete sens. Răul însă va fi nimicit pentru ca raţiunea şi armonia să-şi recapete sensul deplin în viaţa veşnică.
Pomenirea celor adormiţi se face tocmai înaintea Judecăţii de Apoi pentru că principalul criteriu de judecată vor fi faptele bune săvârşite în această viaţă, va fi iubirea obiectivată prin milostenie. Adevărata credinţă este certificată de faptele bune făcute faţă de aproapele, faţă de cel cu care intri în contact.
Oamenii tind să-i ţină minte şi să-i pomenească pe cei de care au fost ajutaţi, pe cei care au fost aproape în vremuri tulburi, cei care au arătat compasiune şi empatie faţă de problemele lor. De aceea în această zi se pomenesc mai ales rude sau apropiaţi, prieteni sau străini care au avut o mână dreaptă darnică şi o inimă cuprinzătoare. Ei sunt cei care au trecut la cele veşnice, fie că sunt părinţi trupeşti sau duhovniceşti, fraţi sau surori, profesori sau învăţători, prieteni sau străini. Dar nu trebuie uitaţi nici cei care ne-au greşit cu voie sau fără de voie, prin faptă sau cuvânt, sau cu alt chip al păcatului. Prin aceasta se va demonstra iubirea creştină dacă vom da iertare şi acestor oameni consideraţi a fi "mici" din cauza neputinţelor.
Cei adormiţi vor fi scrişi pe o foaie care se va da la Sfântul Altar pentru pomenirea la Sfânta Liturghie. Prin participarea şi împărtăşirea ce se face la Sfânta Liturghie, creştinul intră în mod tainic în legătură cu toţi cei care au fost pomeniţi şi care s-au împărtăşit de Hristos, prin miride, în potir. De aceea trebuie dată o atenţie deosebită participării active la Sfânta Liturghie.
După terminarea Sfintei Liturghii se vor binecuvânta prinoasele aduse. Rolul lor este unul întreit. Mai întâi, ele sunt aduse şi binecuvântate ca jertfă pentru iertarea păcatelor celor pomeniţi. În al doilea rând, prinoasele sunt dăruite altora, tocmai pentru că milostenia este fapta bună care verifică credinţa. De ea va beneficia cei adormiţi, dar şi cel care s-a trudit pentru pregătirea, împodobirea şi aducerea ei. În al treilea rând, jertfa va fi consumată spre bucurie în comuniune, ca pregustare a ospăţului din Împărăţia lui Dumnezeu.
Mai întâi prin dăruirea pomelnicului la Liturghie, prin care se face comuniunea mistică a membrilor Bisericii, fie ei vii sau adormiţi, şi apoi prin prinoase, ca materializare a dragostei şi a credinţei Învierii, credinciosul îşi îndeplineşte rolul de sacerdot, de mijlocitor pentru cel adormit, de rugător şi lucrător al faptelor bune pentru cei care nu le mai pot face.
Tradiţii populare ca cea a lăsării mâncării pentru mort nu trebuie promovate. Cei adormiţi nu se mai hrănesc cu cele trupeşti, ca cei vii, ci doar cu cele duhovniceşti. De aceea, mai importante sunt mijlocirile de rugăciune şi fapte bune care se fac pentru ei înaintea lui Dumnezeu.
