Blândețea - mama tuturor bunătăților

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 472

„Sunt numiți blânzi cei cu moravurile potolite, cei liberi de orice patimă, pentru că nu au sălășluită în sufletele lor nici o tulburare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia LVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 254

„Nimic nu-i mai tare ca blândețea. După cum apa aruncată pe foc a stins de multe ori focul, tot așa și un cuvânt spus cu blândețe stinge o mânie mai aprinsă decât cuptorul. Și îndoit ne e câștigul. Câștigăm și prin aceea că ne-am purtat cu blândețe, și prin aceea că slobozim de tulburare mintea fratelui nostru, punând capăt mâniei. Te întreb: nu-l ții oare, de rău, nu-l învinuiești pe fratele tău când e mâniat și te dușmănește? Pentru ce nu te străduiești să te porți tu altfel decât el? Pentru ce vrei să-l mânii și mai mult? Poți, oare, stinge cu foc? Nu! Firea focului se împotrivește. Tot așa nici cu mânia nu poți stinge mânia. Ce este apa pentru foc, aceea-i blândețea și bunătatea pentru mânie.”

Sfântul Vasile cel Mare, Consti­tu­țiile ascetice, Cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 497-498

„Este posibil ca și cel blând să se indigneze, așa cum hotărăște rațiunea, și să nu distrugă virtutea blândeții, dar ca să rămână cineva inflexibil sau să nu se indigneze, așa cum este logic, nu însemnează blândețe, ci inactivitatea naturii. Iar blândeții îi urmează precum ceva natural toleranța, pentru că blândețea este mama toleranței. Dar în cei cu adevărat blânzi există deopotrivă și bunătate, însă nu și în cei care au caracterul distrus, pentru că bunătatea este materia blândeții. Dar când acestea se combină între ele și se unesc, formează împreună cea mai bună dintre virtuți, dragostea.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LXXIV-a, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 299

„Fericit este cel ce ține cu sine și blândețea și asprimea, ca într-un fel să se păstreze învățătura, iar în celălalt să nu se nimicească nevinovăția. Căci, adesea, prea mare asprime aduce groază și împinge la minciună. Dumnezeu a voit ca mai degrabă să fie iubit decât temut.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXXVIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 473

„Învățați de la Mine, spune Domnul, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Blândețea este mama tuturor bunătăților.” 

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)