Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor și a gândurilor, 1-3, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 48-50 „Dintre demonii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă,
Bucuria Înălţării Domnului
Astăzi a început să strălucească pentru noi ziua sfântă şi solemnă a Înălţării Domnului nostru, Iisus Hristos: „Să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea“ (Psalmul 117, 24). Hristos s-a pogorât, iadul s-a deschis! Hristos s-a înălţat, cerurile s-au luminat. Hristos pe cruce, să batjocorească cei înnebuniţi de mânie! Hristos în mormânt, să mintă paznicii! Hristos în iad, să fie văzut de toţi cei adormiţi; Hristos în cer, să creadă toate neamurile!
(Predica 265/A, 1)
Hristos - Dumnezeu deasupra noastră şi om printre noi
Fraţilor, voi ştiţi că Domnul nostru, Iisus Hristos, s-a făcut pentru noi ceea ce suntem noi1, dar totuşi a rămas şi în acel chip, în care este egal cu Tatăl2. Căci noi credem că Fiul lui Dumnezeu a devenit părtaş al slăbiciunii noastre, fără a fi lipsit de măreţia Sa. Prin urmare, aceasta este credinţa noastră: Hristos este Dumnezeu deasupra noastră şi om printre noi.
(Predica 265/A, 2)
Realitatea Înălţării Mântuitorului cu trupul
Domnul nostru, Iisus Hristos, după ce a înviat din morţi, vrând să le dovedească, printr-o mărturie cu totul neîndoielnică şi de încredere, că a înviat în acelaşi trup, în care a atârnat pe cruce, a mai stat împreună cu apostolii Săi patruzeci de zile, intrând şi ieşind, mâncând şi bând (cf. Fapte 10, 40-41). Aceasta a trebuit să se întâmple, ca să fie întăriţi în credinţă cei care se îndoiau, să fie vestit adevărul Evangheliei urmaşilor, să le arate celor credincioşi viitoarea nestricăciune a trupului lor şi nemurirea, în acea fericire veşnică şi ca să fie combătuţi oamenii răi care cunoşteau despre Dumnezeu şi învăţau altceva decât adevărul. După înviere, s-a înălţat la cer în acelaşi trup în care, după ce a murit, s-a pogorât la iad. De bună seamă, a aşezat, în cer, lăcaşul trupului său nemuritor, pe care El Însuşi şi L-a creat în pântecele Maicii Fecioare.
(Predica 265/B, 1)
Am fost făcuţi moştenitori ai vieţii veşnice
Aşadar, şi a murit viaţa şi a rămas în fiinţă viaţa, şi a înviat viaţa şi prin moartea sa, ucigând moartea, ne-a dat nouă viaţă. „Moartea a fost înghiţită de biruinţa“ (1 Corinteni 15, 54) lui Hristos, Care este viaţa veşnică. Deci, după cum a spus apostolul: „a înghiţit moartea ca noi să fim moştenitori ai vieţii“ (cf. 1 Petru 3, 22). Am devenit moştenitori ai vieţii veşnice prin Hristos, prin Care am fost izbăviţi de moartea veşnică şi ale Cărui mădulare noi suntem, mai presus de orice îndoială. În a patruzecea zi, adică astăzi, Domnul Iisus s-a urcat la cer, în timp ce apostolii priveau şi se minunau (cf. Fapte 1, 9), iar în vreme ce ei stăteau acolo şi vorbeau, pe neaşteptate, un nor L-a luat şi a fost dus de la ei în cer. (Predica 265/B, 5)
Hristos şi Biserica
Şi ce a spus despre Biserică? „Şi peste tot pământul slava Ta. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule!“ Noi nu L-am văzut pe Hristos. Apostolii L-au văzut. Ei erau acolo. El i-a adus pe muntele Măslinilor (cf. Fapte 1, 12) şi ei L-au întrebat în legătură cu sfârşitul lumii, iar El le-a răspuns: „Nu este al vostru a şti vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi primi putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea, până la marginea pământului. După ce a spus acestea, un nor L-a luat“ (Fapte 1, 7-9).
După aceste cuvinte nu a vrut să mai spună nimic. A vrut ca acestea să fie ultimele cuvinte, prin care să ne sădească în inimi, cât mai adânc, Biserica Sa care urma să se întindă în toată lumea, deoarece mulţi aveau să îşi facă turmele lor, să adune învăţăcei după ei şi să facă erezii şi schisme, în diverse locuri. Viţa-de-vie ocupă totul, acolo unde au fost tăiate mlădiţele. Mlădiţa rămâne acolo unde a fost tăiată. Viţa-de-vie creşte şi se întinde peste tot, ocupă totul. La fel a făcut şi Biserica.
El a dăruit Biserica, după cum a făgăduit, mirele a dat mireasa. (…) Care este slava Ta? Este Biserica Ta, mireasa Ta. (…) Cu adevărat, mare taină! Am fost invitaţi la nuntă şi noi înşine suntem nunta. La nunţile oamenilor, una este mireasa şi alţii sunt nuntaşii. Noi suntem şi nuntaşi şi tot noi suntem şi mireasa. Căci noi suntem Biserica şi suntem invitaţi în Biserică? Şi pentru ce am fost invitaţi? Preaiubiţilor, dacă acum s-a împlinit, dacă acum vedem, dacă acum vedem că s-a împlinit, dacă nu poate fi tăgăduit ceea ce spunem: „Peste tot pământul s-a întins slava Ta“, când va fi venit mirele, ce vom fi? O, dacă am păstra ceea ce am primit!
(Predica 265/E, 4)
(Fericitul Augustin, traducere din limba latină de Corneliu Clop)
1 ‑Şi-a asumat firea omenească.
2 ‑Firea dumnezeiască.