Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Patristica Caracteristicile adevăratei credinţe

Caracteristicile adevăratei credinţe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 13 Sep, 2010

Atunci când vorbim despre perioada iconoclastă, amintim meritele unor sfinţi precum Teodor Studitul, Ioan Damaschin sau Nichifor al Constantinopolului. Foarte puţine persoane au auzit de contribuţia importantă a lui Theodor Abu Qurrah, episcop de Haran.

Deşi a fost primul teolog ortodox care a scris tratate în limba arabă criticând iconoclasmul noilor cuceritori ai teritoriului Palestinei, Abu Qurrah nu s-a bucurat de atenţie până la finalul secolului al XIX-lea. Ne-am propus să descifrăm parcursul vieţii sale şi să discutăm opera sa referitoare la caracteristicile "credinţei adevărate".

Un teolog poliglot

Theodor Abu Qurrah s-a născut în jurul anului 755 şi a trecut la cele veşnice aproape de anul 829. Datele nu se cunosc cu exactitate, iar informaţiile cu privire la viaţa sa sunt destul de puţine, deşi o mare parte din operele sale au fost păstrate integral. În jurul anului 785 a devenit episcop de Haran, fiind ales în această treaptă datorită vieţii spirituale deosebite şi a culturii bogate. Este interesant că a activat până la numirea sa ca episcop de Haran în aceeaşi mănăstire ca Sfântul Ioan Damaschin. Deşi cronologic este imposibil să îl fi cunoscut pe importantul său predecesor, Abu Qurah s-a declarat întotdeauna drept un ucenic fidel al acestuia. Tânărul episcop poseda de asemenea cunoştinţe de greacă, arabă şi siriacă, dobândite în mănăstirea unde activase până atunci, numită Mar Sabas. Slujbele în această mănăstire erau ţinute la momentul respectiv în limba greacă, dar uneori se mai slujea şi în armeană sau siriacă. La scurt timp însă, araba a început să devină din ce în ce mai uzitată. Abu Qurrah cunoştea cele trei limbi foarte bine. El a scris tratate în fiecare dintre ele, devenind primul teolog creştin care şi-a scris o parte din operă în limba arabă. În privinţa activităţii sale, beneficiem de două fragmente de cronici referitoare la acest aspect. Ne vom referi doar la primul dintre acestea, care a fost notat de patriarhul monofizit Mihail I al Siriei. "În anul 813, un calcedonian din Edessa numit Theodoricus şi supranumit Pygla, care pentru un scurt timp fusese episcop de Harran şi fusese depus de patriarhul lor, Theodoret, din cauza acuzelor îndreptate împotriva lui a început să umble prin ţară pervertind conştiinţa persoanelor ortodoxe. El a propagat învăţătura lui Maximus şi a adăugat lucruri la impietatea acelui om. A mers la Alexandria şi, pentru că era sofist şi a intrat în dispute cu păgânii (Musulmanii), dar şi pentru că ştia foarte bine limba lor, şi-a câştigat admiraţia oamenilor simpli" (A treatise on the veneration of the Holy Icons, translated by Sidney H. Griffith, Peeters, Louvain, 1997, pp. 7-8). Aceste cuvinte sunt notate de un patriarh monofizit care nu putea fi prea ataşat de Abu Qurrah. Personajul Maximus care este amintit aici nu este nimeni altul decât Sfântul Maxim Mărturisitorul. Este clar că avem de-a face cu o cronică tendenţioasă. Cu toate acestea, Mihail I ne aduce câteva informaţii preţioase. El însuşi recunoaşte indirect meritele lui Abu Qurrah, atunci când aminteşte de faptul că acesta cunoştea bine limba arabă. De asemenea, aminteşte un moment de tristă amintire din viaţa episcopului de Haran. Acesta a fost depus din treaptă de patriarhul de Antiohia, Teodoret, tocmai pentru că a criticat făţiş atitudinea greşită a musulmanilor faţă de credinţa creştină. Ortodoxia lui Abu Qurrah nu poate fi pusă, prin urmare, la îndoială.

O singură credinţă (religie)

Musulmanii îi criticau pe creştini, declarând că religia lor este singura adevărată. De aceea Teodor Abu Qurrah îşi începe tratatul său astfel: "Prietenii mei, fiecare credinţă şi toţi cei care cred în înviere şi ziua Judecăţii sunt de acord cu noi în următoarea privinţă: există o singură credinţă pe care Dumnezeu o doreşte tuturor oamenilor şi în funcţie de aceasta îi va judeca în ziua învierii, nelăsând pe nimeni să intre în rai decât prin ea. Haideţi să examinăm într-un mod sincer caracteristicile adevăratei credinţe. Cât despre noi, comunitatea Creştinilor, ştim că adevărata credinţă, pe care El a dăruit-o oamenilor, are trei caracteristici" (Teodor Abu Qurrah, On the characteristics of the true religion, translated by John C. Lamoureaux, Brigham Young University Press, Utah, 2005,

p. 55). Abu Qurrah nu se lasă intimidat de declaraţiile arabilor şi decide să discute care sunt principiile de bază ale religiei dorite de Dumnezeu. El admite unicitatea acesteia şi precizează că aceasta va fi criteriul esenţial al judecăţii lui Dumnezeu în ziua învierii tuturor oamenilor. El cere ca aceste caracteristici să fie identificate în mod sincer, şi nu tendenţios, prin argumente care nu ţin de tradiţiile diferite existente, ci de baza esenţială a unei credinţe. În acest sens, el identifică trei asemenea caracteristici, pe care le vom discuta în cele ce urmează.

Trimiterea mesagerilor în întreaga lume

Prima caracteristică identificată de Teodor Abu Qurrah este aceea a transmiterii conţinutului credinţei în întreaga lume. O credinţă universală trebuie să fie vestită peste tot de mesagerii Domnului. "Prima caracteristică pe care o identificăm este aceea că Dumnezeu şi-a trimis vestitorii tuturor naţiunilor lumii. Ştim acest lucru din simplul motiv că nu avem nici o îndoială că Dumnezeu este drept şi nu ar fi compatibil cu dreptatea sa dacă ar judeca toate naţiunile pământului în ziua învierii fără a-şi trimite mesagerii la ele" (On the characteristics of the true religion, p. 55). Pnetru a-şi ilustra ideea, Abu Qurrah utilizează un exemplu simplu. Dacă un om are 50 de sclavi şi le cere doar unora dintre ei să semene pământul, dar apoi le cere tuturor să aducă din roadele recoltei lor, atunci el nu poate fi considerat drept. Prin urmare, dacă Dumnezeu nu trimite mesageri la toate naţiunile, nici nu le poate judeca în conformitate cu Legea Sa, atât timp cât unele naţiuni nu au auzit cuvântul Său. El

S-ar transforma într-un Judecător nedrept.

Mesagerii trebuie să facă minuni şi semne

"A doua caracteristică este aceea că mesagerii lui Dumnezeu trebuie să fie capabili să arate semne şi minuni. Acestea atestă că persoana care le face este un trimis al lui Dumnezeu" (p. 56). În continuare, Abu Qurrah oferă exemplul lui Moise care a făcut multe minuni în faţa lui Faraon. De aceea, poporul egiptean nu va avea nici o scuză în ziua Judecăţii pentru că nu a crezut în Dumnezeu Care a făcut acele minuni prin slujitorul său. De asemenea, Abu Qurrah atrage atenţia că Dumnezeu nu ar avea nici un drept să condamne popoarele care au respins învăţătura Sa, dacă trimişii Săi nu s-au deosebit cu nimic de alte persoane. Cuvântul trebuie însoţit de semne şi minuni pentru a putea fi primit. Şi aici, el oferă un nou exemplu. Dacă un stăpân are 50 de sclavi şi unora le trimite scrisori cu pecetea sa, iar altora scrisori simple, el nu are dreptul să îi pedepsească pe cei care au respins scrisorile fără pecete. Dacă i-ar judeca pe toţi la fel, el s-ar dovedi nu doar o persoană nedreaptă, ci una diabolică.

Mesajul trebuie transmis în limba locală

Ultima condiţie identificată de Abu Qurrah se referă la transmiterea mesajului divin în limba naţiunii respective. Din nou este oferit exemplul unui stăpân care trimite sclavilor săi un mesaj printr-un mesager străin care nu le cunoaşte limba. Dacă sclavii nu înţeleg şi nu respectă porunca stăpânului lor, vina nu le aparţine. Stăpânul trebuia să le transmită mesajul în limba pe care ei o puteau înţelege. Concluzia acestui tratat este una scurtă. Aşa cum precizează Abu Qurrah: "Adevărata religie a lui Dumnezeu, singura pe care El o va accepta în ziua Judecăţii, trebuie să aibă aceste trei caracteristici pe care le-am menţionat anterior: mesagerii ei trebuie să fi ajuns la toate naţiunile lumii, să fi făcut semne şi minuni şi să fi vorbit fiecărei naţiuni în limba locală. (...) Este clar că nici unul dintre oamenii din lume nu poate spune că există o astfel de religie cu o singură excepţie, cea mai faimoasă religie dintre toate, despre care au auzit toate naţiunile lumii, adică religia creştină" (p. 57).