Comorile din scrierile Sfinţilor Părinţi

Prin scrierile lor, Sfinţii Părinţi au răspuns nevoilor Bisericii din timpul în care au trăit, dar ele servesc şi ca sursă de inspiraţie pentru cuvintele şi faptele creştinilor de astăzi, dornici să găsească în ele o influenţă binefăcătoare. Autoritatea Sfinţilor Părinţi în sânul Bisericii nu se poate rezuma la importanţa literar-istorică a scrierilor patristice, ci se referă mai ales la învăţătura lor bisericească, bazată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie, izvoare ale credinţei. Printr-o citire atentă şi smerită a operelor Sfinţilor Părinţi, omul contemporan poate afla soluţii la problemele şi nedumeririle proprii, căci sfinţii sunt modele de trăire creştină, înţelepciune şi simplitate, iar cunoştinţele lor teologice şi adevărurile propovăduite de ei au fost unanim acceptate şi admirate de întreaga Biserică.

Sfinţii Părinţi sunt acei autori de opere teologice a căror învăţătură reflectă fidel doctrina Bisericii, au dus o viaţă sfântă, sunt recunoscuţi de întreaga Biserică şi au trăit până în anul 749 d.Hr., când a trecut la viaţa veşnică Sfântul Ioan Damaschin, ultimul Părinte bisericesc sau Sfânt Părinte. Prin urmare, apelativul de „Sfânt Părinte“, „Părinte al Bisericii“ sau „Părinte bisericesc“ se cuvine, în mod strict, doar scriitorilor bisericeşti care îndeplinesc următoarele patru condiţii: viaţă sfântă, învăţătură de credinţă ortodoxă, aprobarea Bisericii, vechime, ultima condiţie referindu-se la încadrarea autorului în limitele celor opt secole creştine.

Studiind operele patristice, descoperim cu bucurie conglăsuirea minunată a Părinţilor şi armonia scrierilor acestora. Cu toţii mărturisesc o învăţătură dumnezeiască şi unanim acceptată de Biserică. Universalitatea literaturii patristice o garantează universalitatea Sfintei Scripturi, căci această literatură este parte componentă a Sfintei Tradiţii. Mărturia patristică este conformă cu Scriptura şi Scriptura confirmă ortodoxia acestei mărturii care se inspiră şi îşi trage seva din Scriptură şi o tălmăceşte pe aceasta într-un mod greu de egalat. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie au caracter universal, valabilitate universală pentru Biserică, prin urmare şi învăţăturile patristice care sunt parte componentă a Sfintei Tradiţii au caracter universal. Învăţăturile Părinţilor oferă garanţia unei teologii corecte şi constituie piatra de temelie pentru zidirea duhovnicească a creştinilor de pretutindeni şi din orice secol.

Un obelisc al frumuseţii

Literatura patristică este un obelisc al frumuseţii, căci se caracterizează şi se prezintă ca sublimă frumuseţe, pe care o imprimă în sufletele tuturor celor ce o îndrăgesc şi le conduce pe acestea spre frumuseţea inefabilă a dumnezeirii. Această frumuseţe „atrage ca o vrajă, inundă şi fericeşte inima omului. A oricărui om care, iubind cu adevărat, se poate lăsa cuprins de zâmbetul frumuseţii. O frumuseţe permanentă care nu se ofileşte şi nu îmbătrâneşte. Omul capabil să ofere şi să primească o asemenea iubire şi frumuseţe este chipul lui Dumnezeu, care a turnat în inima lui această putere uriaşă“(1).

Prima noastră abordare a scrierilor Sfinţilor Părinţi trebuie să fie una plină de smerenie şi de admiraţie. Pentru a dobândi cât mai mult folos din lectura şi studiul cuvintelor dumnezeieşti, trebuie ca mai întâi să lucrăm la propria despătimire, căci nu putem să dobândim un câştig mare din lectura învăţăturilor dumnezeieşti, dacă nu ne-am curăţit mai întâi sufletul, fiindcă, aşa cum sublinia Sf. Ioan Gură de Aur, „după cum stomacul, dacă este bolnav, nu poate primi alimente tari şi greu de mistuit, tot astfel nu poate primi cuvântul duhovnicesc sufletul plin de mândrie, trufaş, fără vigoare şi slăbit“(2). Scrierile Părinţilor trebuie studiate mai ales din dorinţa de a transpune în practică învăţăturile lor, potrivit cu nivelul duhovnicesc al fiecăruia.

Consimţământul Sfinţilor Părinţi, o autoritate de neînvins

Scăldaţi în lumina dumnezeiască, Sfinţii Părinţi, aceşti poeţi ai Cuvântului dumnezeiesc, constituie călăuze sigure în cunoaşterea şi trăirea Evangheliei lui Iisus. Nu există călăuze mai bune pentru a înţelege bogăţia de sensuri a cuvintelor Scripturii, pentru că ei cunoşteau în amănunt orice carte a Sfintei Scripturi şi bogăţia harului Sfântului Duh sălăşluia în ei. Învăţătura Părinţilor nu e mai puţin importantă decât cuvintele Scripturii de care această învăţătură nu se desparte niciodată. Scrierile patristice ne sunt sfetnic şi arvună pentru adevăr, căci ele sunt scrise sub înrâurirea inspiraţiei divine. Sfinţii Părinţi sunt cei mai fideli păstrători şi tălmăcitori ai acestui adevăr, pe care Domnul Hristos l-a transmis, apostolii l-au propovăduit, sfinţii l-au păstrat, iar mucenicii l-au întărit prin sângele lor.

Învăţăturile ce au primit consimţământul unanim al Părinţilor Bisericii sau a celei mai mari părţi dintre ei sunt de o autoritate de neînvins, reprezentând, de fapt, doctrina Bisericii celei una. Scriitorii din epoca patristică au, de atunci, acest privilegiu, foarte rar pentru cei care îi urmează, de a se bucura încă în aproape întreaga creştinătate de o veneraţie profundă. Protestanţii de diferite nuanţe şi ortodocşii orientali, cât şi catolicii îi invocă cu plăcere şi acest caracter îi clasează într-o poziţie aparte.

Călăuze sigure pe cărarea mântuirii

Fiecare om are nevoie de un călăuzitor pe drumul vieţii duhovniceşti, pentru că altfel nu poate ajunge la capătul acestuia, îndumnezeirea. Frumuseţea gândirii şi trăirii Sfinţilor Părinţi seduce sufletul oricărui cititor însetat de creştere spirituală în iubire, de formare intelectuală în adevăr şi de rodire practică în fapte bune. Raţionalitatea duhovnicească, puternica argumentaţie însoţită de forţa iubirii smerite şi jertfelnice a Sfinţilor Părinţi şi realismul lor invită la o profundă meditaţie chiar şi pe cei ce îşi ignoră propria mântuire. Aşadar, putem susţine cu deosebită convingere că experienţa duhovnicească a Sfinţilor Părinţi este cu adevărat incontestabilă pe drumul anevoios, însă nelipsit de bucurii duhovniceşti al mântuirii.

Operele lor s-au transmis, alături de Sfânta Scriptură, pentru a ne lumina şi a ne limpezi calea cea dreaptă către Dumnezeu, a ne înălţa sufletul către ceruri şi a ne feri de mlaştina confuză a gândirii moderne, ce s-a ivit chiar din părăsirea învăţăturii patristice.

Părinţii au stabilit şi ne-au transmis dogmele pioase şi ne-au învăţat vieţuirea virtuoasă. Textele patristice ne ajută să înţelegem paradoxurile fundamentale: al Maicii şi Fecioarei, al staturii de om, dar şi de Dumnezeu a lui Hristos, al morţii ca înviere şi ne solicită să înţelegem şi paradoxul: a scrie despre ceea ce nu poate fi descris(3).

Sunt demne de admirat şi totodată de urmat înţelepciunea şi curajul cu care au apărat dreapta credinţă şi unitatea Bisericii. Sfinţii Părinţi ne sunt adevărate modele şi în felul în care au ştiut ei să îmbine Ortodoxia, adică învăţătura cea dreaptă, cu ortopraxia, adică trăirea cea adevărată şi dinamică a credinţei. Îi putem avea drept călăuze şi în spiritul apostolatului social, slujind lui Dumnezeu şi semenilor.

Însă, scopul urmărit de Sfinţii Părinţi este despătimirea, iluminarea şi îndumnezeirea noastră, căci nimic nu este mai frumos în viaţă decât sufletul care îşi află liniştea şi odihna în Dumnezeu. Sfinţii Părinţi au transpus ei înşişi mai întâi în viaţă sfaturile lor şi aşa au vorbit şi au scris despre necontenitul război duhovnicesc, ca unii care au trecut prin el, câştigându-l. S-au îmbogăţit în virtute, s-au iluminat şi au atins desăvârşirea şi aşa ne învaţă cum să ne curăţim, iluminăm şi desăvârşim.

Având pavăza dreptei credinţe şi atingând prin virtuţi şi rugăciune culmile unirii dumnezeieşti, rămânând nebiruiţi de viciu nici în timpul odihnei trupeşti, Sfinţii Părinţi au plămădit necontenit sufletul creştinilor cu florile cele alese ale virtuţilor. Erau oameni de care te foloseai numai dacă le vedeai mişcările, chiar dacă nu aşteptai nici un răspuns.

Părinţii elogiază virtutea şi binele moral

Mari îndrăgostiţi de Hristos, pe care-L simt necontenit prezent în cugete, în inimi şi în toată fiinţa lor, morţi faţă de plăcerile lumii, bogaţi atât în cuvinte, cât şi în fapte, şi-au înfrânat simţurile şi propria voinţă pentru a ajunge pe culmile desăvârşirii, bineînţeles, nu fără ajutorul Lui, ajutor pe care nu au pregetat a-l cere necontenit. Inima Părinţilor ardea de dorul ca adevărul revelat şi numai acest adevăr să stăpânească inimile tuturor.

Aproape în fiecare pagină, Părinţii elogiază binele moral sau virtutea, recomandându-le nu pe un ton hegemonic, ci raţional, prietenesc şi frăţesc, folosindu-se de forţa argumentelor corecte şi de iubire. Aceste valori se impun parcă de la sine, nu numai datorită autorităţii Părinţilor, ci acelei autorităţi divine care conferă acestor valori tărie şi perpetuitate. Întrupate în creştinii dedicaţi asemănării cu Hristos, aceste valori morale perene ca: dreptatea, adevărul, modestia, jertfirea pentru aproapele, prietenia, curajul, cumpătarea, cinstea, dragostea etc. pe care ni le îmbie orice scriere patristică nu sunt prezentate ca nişte simple noţiuni abstracte, ci ca forţe vii ce îşi au izvorul în Logosul divin şi care împodobesc pe creştini cu frumuseţe netrecătoare. În acest fel, creştinii dobândesc prin strălucirea faptelor lor slava neveştejită la Dumnezeu, iar în viaţa aceasta, frumuseţea lor iradiază prin toată înfăţişarea virtuţilor, umplându-i de lumină.

Cât de mult preţuiau cărţile Sfinţilor Părinţi monahii din vechime se poate uşor deduce din următoarea relatare: „Am venit la avva Cosma în lavra Earan (precizează unul dintre părinţii contemplativi - Ioan Moshu - n.n.) căci am trăit în ea zece ani. Pe când îmi vorbea despre mântuirea sufletului, a citat şi un cuvânt al Sfântului Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei. Şi mi-a spus bătrânul: «Când vei găsi vreun cuvânt de-al Sfântului Atanasie şi n-ai avea hărţile ca să-l copii, scrie-ţi-l pe haină!» Atât de mare dragoste avea bătrânul pentru Sfinţii noştri Părinţi şi dascăli“(4).

Spre lumina cea adevărată a Ortodoxiei

Purtând spre mântuirea cea veşnică pe cei ce o urmează, învăţătura Sfinţilor Părinţi a fost transmisă prin succesiune neîntreruptă de la Hristos şi apostolii Săi până în ziua de astăzi şi nu a existat niciodată o perioadă de la întemeierea Bisericii Domnului Hristos pe pământ, în care gândirea patristică să nu călăuzească Biserica.

Exemplele de viaţă ale Sfinţilor Părinţi sunt un model demn de urmat pentru creştinii din toate timpurile, iar operele lor au fost şi rămân surse de inspiraţie pentru majoritatea teologilor din zilele noastre, de aceea ei sunt citaţi cu multă generozitate.

Prin scrierile lor, Sfinţii ne cheamă spre lumina cea adevărată a Ortodoxiei, atrăgându-ne spre izvoarele limpezi ale spiritualităţii răsăritene, plină de prezenţa vie a Sfintei Treimi.

Prin lectura susţinută a operelor Sfinţilor Părinţi, prin rugăciunile adresate lor şi împroprierea modului lor de vieţuire creştină, se păstrează comuniunea cu sfinţii lui Hristos, Care, prin Duhul Sfânt, învaţă pe fiecare „să trăiască potrivit lui şi împrejurărilor vieţii lui pe care le are de la El“(5). Prin studierea literaturii patristice, dobândim modul de a gândi al sfinţilor care ne ajută în orice timp şi împrejurare să ne manifestăm credinţa şi să răspundem problemelor actuale aşa cum ar fi făcut-o ei înşişi dacă ar fi trăit în timpul nostru. Pentru aceasta ei ne întăresc şi cu rugăciunile lor.

Parafrazându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, putem spune că, după cum substanţa aromatelor, cu cât este mai mult frecată între degete, cu atât răspândeşte mai mult parfum, tot astfel vedem că se întâmplă atât cu Scriptura, cât şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi: cu cât se străduieşte cineva să le cerceteze mai mult, cu atât poate să vadă comoara ascunsă în ele şi să cunoască de acolo o bogăţie de negrăit.

Însă, nu trebuie să ne mulţumim doar cu lectura şi cu citarea textelor Sfinţilor Părinţi, ci este de trebuinţă să le pătrundem, continuând teologhisirea, să ne însuşim duhul Părinţilor, să le devenim ucenici, să dobândim mintea sfinţilor, inteligenţa patristică şi logica credinţei, tocmai pentru a putea face această sacră literatură accesibilă omului secolului al XXI-lea şi pentru a putea da şi noi răspuns problemelor ce frământă omenirea de astăzi, aşa cum au răspuns şi Sfinţii Părinţi în vremea lor şi cum ar fi răspuns dacă ar fi trăit în epoca noastră. Suntem chemaţi să împrumutăm de la Părinţi ortodoxia credinţei, dragostea de Dumnezeu şi de semeni, adevărul şi lumina harului cu care ei s-au înveşmântat, ca să facem viu şi luminos mesajul Evangheliei în vremea noastră.

Sfinţii Părinţi ne introduc în logica credinţei

Din fiecare scriere patristică descoperim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu (de fapt aproape în fiecare pagină a literaturii patristice se observă o adevărată emulaţie între Sfinţii Părinţi în a releva dragostea lui Dumnezeu pentru noi) şi descoperim astfel noi şi noi motive de a iubi pe Dumnezeu şi pe semeni, de a nu pune nimic mai presus de Hristos, fiindcă nici El n-a pus ceva mai presus de noi, de a rămâne fermi în credinţă şi de a ne ancora nădejdea numai în El.

Inepuizabil tezaur de gândire, scrierile patristice exercită mintea, deşteaptă priceperea, hrănesc sufletul, încălzesc inima şi întăresc voinţa. Dacă în rugăciune vorbim noi cu Dumnezeu, prin scrierile sfinte vorbeşte Dumnezeu cu noi şi ne descoperă voia Sa.

Dacă vom voi să avem în mână în fiecare zi cărţile sfinte şi să ne îndreptăm ochiul înţelegerii spre minunatele scrieri ale sfinţilor, ne vom hrăni mintea cu învăţături adânci, cu profunde cugetări care înalţă şi înflăcărează. Ni se vor întipări astfel pe latul minţii noastre spusele lor şi ne vor pătrunde adânc în inimă. Dumnezeieştile învăţături ale Părinţilor stârnesc fierbinţeala dragostei de Dumnezeu, curăţă gândurile, împrospătează vigoarea sufletului, adună veselie în inimă, ne învaţă să dărâmăm erezia şi să zidim în Biserică învăţătura cea sănătoasă, să devenim cu atât de mult Dumnezeu, pe cât s-a făcut Acela om, să luptăm pentru a dobândi virtuţi mai mari şi a nu rămâne indiferenţi pentru cele mai mici, ne sfătuiesc să adăugăm alte fapte bune la cele săvârşite până acum şi să învăţăm să nu punem niciodată capăt acestei prea frumoase lucrări.

Mare câştig dobândim din citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, căci: „mai întâi, ni se îmbogăţeşte limba (nemaigrăind cuvinte urâte - n.n.): apoi sufletul se întraripează şi se înalţă; se luminează cu lumina Soarelui Dreptăţii; scapă totodată de vătămarea gândurilor rele şi se bucură de tihnă şi linişte multă (…) Citirea este hrană duhovnicească; întăreşte cugetul, face puternic sufletul, îl face mai tare şi mai înţelept şi nu-l lasă să alunece spre patimi ruşinoase; îi dă aripi uşoare, şi, ca să spun aşa, îl mută în cer“(6). Cuvintele dumnezeieştilor Părinţi sunt „o comoară de diferite leacuri: dacă cineva are nevoie să stingă deznădejdea, să adoarmă o poftă, să calce în picioare dragostea de bani, să dispreţuiască durerea, să-i revină veselia, să-şi întărească răbdarea, va găsi mare sprijin în ele“(7).

Restabilirea contactului viu cu scrierile Părinţilor Bisericii ne ajută să dobândim logica credinţei, să agonisim curăţirea inimii şi să ne umplem vistieria minţii cu învăţătură dumnezeiască. Dumnezeieştile cuvinte „îndepărtează descurajarea, păstrează buna dispoziţie, pe sărac îl face mai bogat decât bogaţii, bogaţilor le dă apărare, pe păcătos îl face drept, pe cel drept îl întăreşte cu pază sigură, smulge din rădăcină pe cele rele, plantează pe cele care încă nu sunt bune, îndepărtează răutatea, îndrumă spre virtute; nu numai că îndrumă, dar înrădăcinează şi face să rămână pentru totdeauna virtuţile, deoarece este un leac duhovnicesc şi tainic, distrugător de patimi“(8). Sfinţii ne învaţă cum să ne eliberăm de puterile răului, să ne întărim crezul care devine tot mai viu, devine viaţă, nu poate fi înăbuşit să rămână doar la nivel mental, ne fortifică nădejdea, ne stimulează voinţa şi astfel ardem de dorinţa de a-i imita.

Note:

1 Pr. prof. Ioan G. Coman, Frumuseţile iubirii de oameni în spiritualitatea patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1988, p. 5.

2 Omilia 55, 3 la Faptele Apostolilor, P.G., LX, col. 384.

3 Radu Preda, Mărturia patristică, în rev. „Studii Teologice“, XLV (1993), nr. 5-6, p. 85.

4 Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, traducere şi comentarii de pr. prof. dr. T. Bodogae şi D. Fecioru, Alba Iulia, 1991, p. 54.

5 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă nr. 1724, în col. PSB, vol. 41, p. 906.

6 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 29, 2 la Facere, P.G., 53, col. 262.

7 Idem, Omilia 37, 1 la Ioan, P.G., LIX, col. 207.

8 Idem, Comentariu la Psalmul 48, 1, P.G., LV, col. 513.