Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 437 „Pentru aceea ni s-a poruncit să cerem cele ce ajung spre păstrarea
Cum era administrat botezul Sfântului Ioan Botezătorul?
De fiecare dată când lecturăm Sfintele Evanghelii, observăm în debutul lor descrieri ale activităţii Sfântului Ioan Botezătorul. Fiecare dintre cei patru evanghelişti ne-a lăsat informaţii utile despre scopurile "botezului pocăinţei", precum şi scurte relatări despre modalitatea de desfăşurare a acestuia.
În esenţă, botezul administrat de Sfântul Ioan Botezătorul păstrează anumite conotaţii iudaice, dar, totodată, el reprezintă o prefigurare a Tainei Botezului aşa cum o avem astăzi. Sunt oare suficiente informaţiile pe care le avem în momentul de faţă pentru a provoca o reconstituire a desfăşurării acestui act baptismal pregătitor? Apa curgătoare Am observat în materialul anterior dedicat Sfântului Ioan Botezătorul şi activităţii sale baptismale care sunt punctele comune şi diferenţele între botezul pocăinţei, Taina Botezului aşa cum o avem astăzi şi purificările iudaice. Graţie cercetătorului american Everett Ferguson şi sintezei sale preţioase cu privire la cercetările teologice efectuate în timp asupra activităţii baptismale a Bisericii, am putut observa caracterul profetic şi eshatologic al botezului administrat de Sfântul Ioan. Tradiţia iudaică şi în special istoricul Iosif Flaviu considerau că acest botez nu este nimic altceva decât o simplă purificare ritualică, însă textele prezente în Sfintele Evanghelii contrazic această viziune lipsită de adâncime. Este necesar să observăm care sunt detaliile oferite de acestea cu privire la desfăşurarea botezului pocăinţei. În mod clar, botezul era administrat în principal în râul Iordan, unde Însuşi Hristos a fost botezat înainte de a porni în misiunea Sa de mântuire. Momentul Botezului Domnului, de altfel, oferă cele mai multe detalii despre felul în care Sfântul Ioan administra acest act. Însă râul Iordan nu era singurul loc unde Sfântul Ioan activa. Un alt loc menţionat doar de Sfântul Evanghelist Ioan era Enom, aflat în apropiere de Salim. Motivul menţionat de Sfântul Apostol Ioan pentru alegerea acestui loc constă în faptul că "acolo erau ape multe" (Ioan 3:23). Ne aducem aminte că şi textul Didahiei insista pentru efectuarea Tainei Botezului într-un loc unde se află o apă curgătoare. Deşi Everett Ferguson considera că aceasta denotă o influenţă iudaică asupra autorului anonim al Didahiei, putem face observaţia că administrarea Botezului în creştinismul timpuriu putea fi influenţată mai mult de maniera păstrată de Sfântul Ioan Botezătorul. Vom reveni asupra acestui aspect puţin mai târziu, pe parcursul materialului de astăzi. Maniera de administrare În iudaism, botezul prozeliţilor nu necesita prezenţa unei alte persoane în afară de cea a neofitului pentru administrarea actului în sine. Ferguson remarca: "Practica iudaică reprezenta o scufundare efectuată de unul singur. De vreme ce principalul aspect consta în acoperirea fiecărei părţi a trupului în apă, nu era nevoie de o persoană care să administreze sau care să îl asiste pe cel care dorea să se boteze. Prozelitul stătea în picioare sau se ghemuia în apă până la nivelul gâtului, îşi afunda capul sub apă şi apoi îl ridica" (Baptism in the Early Church..., p. 95). Observăm că şi practica iudaică implica în mod clar o afundare totală a persoanei, dar, spre deosebire de maniera Sfântului Ioan Botezătorul, neofitul putea să săvârşească actul baptismal de unul singur. În ce măsură a fost influenţat Sfântul Ioan Botezătorul de practica iudaică, de vreme ce el era cel care administra botezul pocăinţei persoanelor care doreau acest lucru? Ferguson consideră că această influenţă este greu de observat din punct de vedere istoric: "Dacă această acţiune constituia un precedent pentru botezul administrat de Ioan, atunci rolul său de Botezător nu consta în aşezarea trupului convertitului în apă în maniera de administrare a Botezului păstrată de bisericile din prezent. Dacă el afunda capul persoanei în apă, dar dorea să păstreze în acelaşi timp obiceiul iudaic, este posibil să îşi fi retras mâna atunci când persoana respectivă trebuia să revină la suprafaţă" (Baptism in the Early Church..., p. 95). Este greu de specificat în ce măsură obiceiul iudaic a influenţat maniera de administrare a botezului pocăinţei păstrată de Sfântul Ioan Botezătorul. În mod clar el a păstrat afundarea totală a persoanei, un lucru întâlnit şi în administrarea Tainei Botezului în Biserica Ortodoxă astăzi. De aceea, opinia cercetătorilor romano-catolici care afirmă că Sfântul Ioan Botezătorul efectua acest act baptismal inclusiv prin stropire sau turnare nu are nici o bază scripturistică sau istorică. Facem trimitere din nou la textul Didahiei, în care detaliile legate de apă şi modalitatea de efectuare a botezului sunt precizate în amănunţime. Botezul prin stropire sau turnare putea fi folosit doar în cazuri excepţionale, după cum specifică textul Didahiei. Prin urmare, ne îndoim de posibilitatea ca Sfântul Ioan Botezătorul să folosească o astfel de metodă în condiţiile în care folosea inclusiv izvoarele bogate de la Enom, aşa cum precizează Sfântul Ioan Evanghelistul. Pentru ce ar mai fi fost nevoie de locuri cu ape bogate dacă botezul era administrat prin stropire sau turnare? În altă ordine de idei, considerăm că lucrul esenţial care deosebeşte botezul pocăinţei de orice purificare ritualică din iudaism este faptul că implica şi altă persoană în afara celui care se boteza. Purificare de unul singur? Semnificaţia esenţială a iubirii şi accentul pus în exclusivitate asupra comuniunii liturgice sunt două lucruri centrale ale creştinismului. Taina Botezului este efectuată de un preot asupra unui catehumen. Avem aici o deosebire esenţială faţă de iudaism, dar care apare odată cu botezul administrat de Sfântul Ioan Botezătorul. Ferguson notează următoarea explicaţie: "Cu toate acestea, de vreme ce Ioan nu a păstrat precedentele iudaice în maniera de administrare a botezului, este posibil ca acestea să nu fi influenţat deloc modalitatea sa de botezare. Mult mai semnificativă este ideea că maniera de administrare a botezului în iudaism putea constitui un motiv pentru o schimbare practică. Se poate presupune că exista o explicaţie simbolică. Deşi aceasta nu este specificată, totuşi este sugerată: nici un om nu poate să se purifice singur" (Baptism in the Early Church..., pp. 95-96). Purificarea pur individuală propusă de tradiţia iudaică este înlocuită de o prefigurare a curăţirii comunitare în creştinism. Botezul administrat de Ioan arată clar că este nevoie de două persoane pentru a experia transformarea produsă de o Taină. Aşa cum preciza părintele Stăniloae: "Taina se săvârşeşte la întâlnirea a două subiecte umane deschise prin credinţă Duhului Sfânt lucrător în ambianţa Bisericii, întâlnire care se prelungeşte şi în atingerea trupească directă între ele, sau prin mijlocirea unei materii. Nu materia, şi nici cuvintele rostite sau gesturile săvârşite, luate în ele însele, constituie Taina, ci ea se constituie în întâlnirea în credinţă a celor două persoane în ambianţa Bisericii plină de Duhul Sfânt şi în atingerea trupească între cele două persoane, odată cu mărturisirea prin cuvinte a acestei credinţe a lor: a uneia care săvârşeşte Taina şi a alteia care o primeşte" (Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, 2003, p. 8). Această credinţă de care vorbeşte aici părintele Stăniloae se va manifesta doar odată cu apariţia Tainei Botezului. Credinţa în Hristos este anticipată de botezul pocăinţei administrat de Ioan. Acest botez reprezintă de altfel o pregătire în vederea primirii Sale ca Mântuitor. Însă Taina Botezului cuprinde mai mult decât o spălare a păcatelor, ea reprezintă o reală renaştere în Hristos, o renaştere la o viaţă sfântă. În concluzie, botezul pocăinţei administrat de Sfântul Ioan oferea practic o tranziţie de la purificarea pur individuală iudaică la cea comunitar-creştină. Îmbrăcarea în Hristos, efectuată prin botez de o persoană, are un efect asupra întregii comunităţi. Atunci când un trup creşte, fie şi cu o singură celulă, el suferă o transformare. În acest caz, o transformare pozitivă.