Cum se dobândește darul izgonirii duhurilor

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 359

„Se spunea despre Sfântul Iosif (de la Văratec) că atât de mult sporise în viaţa duhovnicească, încât ajunsese unul dintre cei mai renumiţi sihaştri din Munţii Sihlei. Se învrednicise încă şi de darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate.

Se mai spunea despre el că avea doi ucenici din Mănăstirea Neamţ, pe schimonahii Gherontie şi Gherman. Toţi trei împreună se rugau, privegheau ziua şi noaptea şi se sileau să împlinească poruncile lui Hristos şi să cânte măririle lui Dumnezeu.

Locuinţa Sfântului Iosif şi a ucenicilor săi era formată din trei chilii de lemn şi pământ, aşezate într-o poiană, alături de un mic paraclis. Bătrânul cobora din pustie foarte rar. Hrana şi-o procurau din fructele de pădure şi din legumele cultivate în jurul chiliilor. Şi astăzi se mai văd în poiană urmele chiliilor lui Iosif, pârâul şi poiana care îi poartă numele şi câţiva pomi fructiferi.

Ieroschimonahul Iosif era cunoscut de călugării din ţinutul Neamţ ca un foarte iscusit duhovnic şi mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. De aceea veneau la el pentru cuvânt de folos şi spovedanie numeroşi sihaştri din Munţii Sihlei şi din pădurile Agapiei, călugări şi egumeni din schiturile Sihăstria, Sihla, Pocrov şi Mănăstirea Neamţ. Iar bătrânul îi primea pe toţi cu dragoste, îi asculta, îi învăța tainica lucrare a rugăciunii lui Iisus, îi mărturisea
şi, după ce îi ospăta cu mâncare
pustnicească, îi libera cu pace la chiliile lor.

Cuviosul Iosif Pustnicul a fost şi un vestit organizator de sihăstrii în ţinutul Neamţ. Căci, fiind rânduit părinte duhovnicesc la schiturile de maici Pârâul Carpenului, Durău şi Mănăstirea Văratec, pe toate le-a împodobit cu viaţă de obşte, cu slujbe alese şi cu călugăriţe râvnitoare pentru Hristos, care trăiau în multă dragoste, ascultare şi necontenită rugăciune.

Despre acest mare sihastru se spune că avea aşa de mare râvnă la zidirea sfintelor lăcaşuri, că singur ajuta pe lucrători. Între anii 1790-1800, când s-a construit biserica Mănăstirii Văratec cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Iosif căra cu mâinile sale piatră, var, nisip şi apă şi le urca pe schelă. Iar pentru lucru aduna bani de la cei avuţi şi cu dare de mână şi plătea lucrătorii. Astfel, Cuviosul Iosif este cinstit ca cel dintâi ctitor şi duhovnic al Mănăstirii Văratec.

Deşi petrecea în obşte, sfântul ducea viaţă duhovnicească în asceză și necontenită rugăciune.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)