De ce S-a jertfit Hristos?

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXI, în Părinți și Scrii­tori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 116-117

„Pentru ce însă, va zice cineva, dacă era nevoie să dea trupul Său morții pentru toți, nu l-a dat pe acesta simplu ca orice om, ci a mers până la răstignire? 
Căci se cuvenea mai degrabă să-Și dea trupul în mod cinstit, decât să sufere această moarte de ocară. Ia seama cât de omenească este această întrebare. Căci ceea ce s-a petrecut cu Mântuitorul a fost cu adevărat lucru dumnezeiesc și vrednic, pentru multe motive, de dumnezeirea Sa. Întâi, pentru că moartea ce le vine oamenilor le vine din slăbiciunea firii lor. Căci, neputând să dureze mult timp, ei se desfac cu vremea. De aceea le vin și boli și mor din slăbiciune. Dar Domnul nu a fost slab, ci a fost Puterea și Cuvântul lui Dumnezeu și Viața însăși. Deci, dacă ar fi murit undeva retras și Și-ar fi depus trupul, după obiceiul oamenilor, în­tr-un pat, s-ar fi socotit că a pătimit și El aceasta din slăbiciunea firii, neavând nimic mai mult decât ceilalți oameni. Dar, de vreme ce era Viața și Cuvântul lui Dumnezeu și trebuia să sufere o moarte pentru toți, fiindcă, pe de o parte, Viața și Puterea lui Dumnezeu întăreau trupul în Sine; dar, pe de alta, trebuia să treacă prin moarte, nu Și-a luat de la Sine prilejul de a aduce această jertfă, ci de la alții. Căci Domnul nu avea de ce să Se îmbolnăvească, având să tămăduiască bolile altora și nu avea de ce să-I slăbească trupul Lui, când prin el dă putere slăbiciunilor altora. Pentru ce, deci, nu a împiedicat și moartea Sa, cum a împiedicat boala? Fiindcă pentru aceasta a luat trup și fiindcă nu s-a cuvenit să împiedice moartea de la El, ca să nu împiedice și învierea. (...) Pentru aceea, chiar dacă a murit pentru răscumpărarea altora, nu a văzut stricăciunea (descompunerea), căci a înviat întreg. Pentru că trupul nu era al altcuiva decât al Vieții.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)