Despre Botezul în Duhul Sfânt

Proorocia Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu privire la Botezul pe care Hristos îl va administra creştinilor în Duhul Sfânt părea împlinită odată cu apariţia tainei şi importanţa acesteia pentru Biserica primară. Însă odată cu secolele IV-V şi dezvoltarea monahismului, Sfânta Scriptură a beneficiat de noi interpretări utile care au revelat şi alte sensuri ce nu păreau posibile la prima vedere.

Aşa s-a născut şi ideea că Taina Botezului oferă harul Duhului Sfânt, dar, din cauza păcatelor noastre, această lumină ce sălăşluieşte în noi este acoperită de norul patimilor. Diadoh al Foticeii, Ioan Scărarul şi Simeon Noul Teolog au fost cei care au dezvoltat această teologie baptismală ulterioară momentului botezării. Ne vom opri atenţia asupra scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog.

Există două Botezuri diferite?

Trebuie remarcat încă de la început că Sfântul Simeon Noul Teolog nu vorbeşte despre două Botezuri care nu au legătură unul cu celălalt. Astfel, Taina Botezului ne oferă harul Duhului Sfânt, dar lipsa de atenţie ulterioară ne determină să păcătuim şi să pierdem astfel simţirea sa. Am observat în materialele anterioare dedicate Sfinţilor Marcu Ascetul şi Diadoh al Foticeii această idee centrală. Lucrul deosebit adus de Sfântul Simeon Noul Teolog în discuţie este acela că fiecare creştin este obligat să caute din nou simţirea harului în viaţa sa. Cei care nu fac acest lucru cad în categoria creştinilor căldicei, care nu pot fi plăcuţi lui Hristos. Această căutare a harului se face în primul rând prin paza poruncilor, iar în această privinţă observăm din nou influenţa Sfântului Marcu Ascetul, care a pus un mare accent în direcţia respectivă. Arhiepiscopul de vrednică pomenire Vasili Krivoşein ne-a oferit posibilitatea de a observa coordonatele principale ale gândirii Sfântului Simeon Noul Teolog privitoare la Botezul în Duhul Sfânt în studiul său dedicat operei acestuia (Archbishop Basile Krivocheine, In the light of Christ. Saint Symeon the New Theologian: Life, Spirituality, Doctrine, Saint Vladimirâs Seminary Press, New York, 1986, 411 pp.). În studiul său, el preciza: "În opinia Sfântului Simeon, faptul de a fi fost botezat nu este suficient pentru a atinge desăvârşirea vieţii creştine. Ceea ce contează este să ai credinţă în Sfânta Treime şi în dumnezeirea lui Hristos, dar totodată să ai dorinţa de a începe o nouă viaţă şi, în mod special, să ai simţirea harului primit la Botez. În mod clar, în momentul Botezului, copiii mici nu o au, dar toţi creştinii care au fost botezaţi încă din copilărie sunt într-o situaţie similară: ei l-au părăsit pe Hristos prin păcatele lor. Prin urmare, ei au nevoie de o nouă purificare prin pocăinţă şi un nou botez prin Duhul Sfânt" (In the Light of Christ..., p. 142).

Botezul lacrimilor

Acest al doilea Botez de care vorbeşte Sfânta Tradiţie prin scrierile Părinţilor filocalici constă în două aspecte importante. Primul dintre ele constă în plângerea propriilor păcate, iar cel de-al doilea în iluminarea plină de har a sufletului nostru de Sfântul Duh (a se vedea un rezumat cuprinzător la Alexander Golitizin, On the Mystical Life: Life, Times, Theology, vol. III, Saint Vladimirâs Seminary Press, New York, 1997, pp. 117-119). Acest plâns al păcatelor este numit încă din timpul secolului VI drept al doilea Botez de către Sfântul Ioan Scărarul. În cursul timpului, Taina Pocăinţei a fost declarată şi ea drept un al doilea Botez pentru că şterge păcatele pe care le-am făcut din momentul curăţirii noastre sufleteşti iniţiale. De aceea, în încheierea imnului cu numărul 15, Sfântul Simeon Noul Teolog precizează următoarele: "Dar, o, copii, adunaţi-vă! Dar, o, femei, haideţi! Dar, o, părinţilor, veniţi înainte de a sosi sfârşitul şi jeliţi şi plângeţi împreună cu mine toţi şcf. Ioil 2, 16; 1, 5ţ, pentru că primind pe Dumnezeu în Botez pe când eram mici sau, mai bine zis, făcându-ne fii ai lui Dumnezeu pe când eram prunci, păcătuind am fost numaidecât azvârliţi afară din casa lui David şi am păţit aceasta fără să simţim ceva şi să alergăm prin pocăinţă! Căci pe acolo intră toţi cei azvârliţi afară, iar altfel nu este cu putinţă a intra înăuntru - să nu vă amăgiţi! -, nici a vedea cele săvârşite în ea şi care se săvârşesc acum şi în vecii nesfârşiţi în Hristosul şi Dumnezeul meu" (Scrieri: Imne, Epistole şi Capitole, vol. III, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 96-97). Pocăinţa şi plânsul păcatelor care o însoţeşte fidel sunt considerate drept căile prin care putem să recâştigăm simţirea harului dobândit la Botez. Precizam în debutul materialului că Sfântul Simeon Noul Teolog a fost influenţat de literatura ascetică existentă la momentul respectiv. În mod cert el a lecturat scrierile Sfinţilor Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii (şi în mod sigur Ioan Scărarul, deşi acest lucru nu este specificat în fragmentul respectiv), un fapt precizat şi de biograful său, Niketas Stethatos (vezi Scrieri: Viaţa şi epoca, vol. IV, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 247). Probabil că, pe lângă experienţele sale duhovniceşti deosebite, descrise cu lux de amănunte în cadrul Imnelor, Sfântul Simeon Noul Teolog a păstrat conceptele teologico-ascetice ale predecesorilor săi importanţi din istoria Bisericii. Însă partea sa originală este constituită de dezvoltarea celui de-al doilea aspect amintit la începutul acestei secţiuni: Botezul în Duhul Sfânt.

Botezul în Duhul Sfânt

Arhiepiscopul Vasili Krivoşein declara destul de clar că expresia Botez în Duhul Sfânt nu apare decât o singură dată în scrierile Sfântului Simeon, dar el face o distincţie între Taina Botezului şi iluminarea Duhului Sfânt pe care o primesc cei râvnitori pe drumul desăvârşirii. "Cei ce au primit de prunci Botezul Tău şi au dus o viaţă nevrednică de el au mai mare osândă decât cei nebotezaţi, cum ziceai şEvr. 10, 29ţ, fiindcă au ocărât haina Ta sfântă. Şi Tu, Mântuitorule, cunoscând aceasta ca pe un lucru sigur şi adevărat, ai dat pocăinţa spre a doua curăţire şi drept definiţie a ei ai pus harul Duhului Sfânt pe care l-am primit mai întâi în Botez, căci harul este, ai spus şMt. 3, 11ţ, nu numai prin apă, ci mai degrabă prin Duhul cu chemarea Treimii" (Imne, Epistole, Capitole, pp. 283-284). Însă spre deosebire de predecesorii săi care nu au extins cerinţele unei vieţi duhovniceşti înalte asupra tuturor, Sfântul Simeon afirmă destul de direct că fiecare om trebuie să facă experienţa Duhului Sfânt pentru a putea spera la mântuire. Nu este de mirare aşadar că, făcând o comparaţie între scrierile sale şi cele ale Sfântului Siluan Athonitul, arhiepiscopul Nicolae Velimirovici spunea că Noul Teolog te înfricoşează uneori prin radicalismul său eshatologic. Însă lucrurile nu trebuie luate neapărat astfel, deşi cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici nu sunt departe de realitate. Adevărul este că, atât timp cât un creştin se străduieşte să ţină poruncile Domnului şi să cinstească mai presus de toate iubirea ca virtute esenţială a vieţii duhovniceşti, el are o anumită simţire a harului. Trebuie să distingem aici viziunile minunate şi harismele de simţirea harului. Pentru unii creştini, această simţire a harului este destul de slabă atât calitativ, cât şi cantitativ, dar acest lucru nu înseamnă automat o imposibilitate a mântuirii lor. Orice om care se pocăieşte şi încearcă să păstreze o simţire a harului prin paza poruncilor Domnului, atât cât îi este posibil, nu este un om pierdut şi condamnat la chinuri, chiar dacă nu este învrednicit de harisme şi descoperiri minunate. Aceasta este singura cheie interpretativă care ne permite să citim scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog fără a ne îngrozi de faptul că şansele noastre de mântuire sunt aproape nule dacă le raportăm strict la iluminarea Duhului Sfânt prezentă în viaţa noastră. În materialul următor vom observa ce înseamnă mai clar acest Botez al Duhului Sfânt, în opinia Sfântului Simeon Noul Teolog, şi cât de accesibil ne este acesta fiecăruia dintre noi astăzi.