Învăţăturile împăratului Vasile I Macedoneanul către fiul său Leon

Sfaturile adresate de regi urmaşilor s-au dovedit în dese rânduri înţelepte. Aşa a luat naştere colecţia de "Învăţături" a Sfântului Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, sau cea a împăratului Vasile I Macedoneanul către fiul său Leon al VI-lea. Cum primul exemplu oferit este destul de cunoscut, reprezentând o operă a culturii române, ne vom opri atenţia asupra celui de-al doilea, apărut de curând într-o nouă traducere.

Despre autor şi operă

Vasile I a fost întemeietorul dinastiei macedonene în Imperiul Bizantin. Deşi nu a fost o persoană cultivată, Vasile I a reprezentat tipul conducătorului versatil şi priceput, bazat mai mult pe experienţă şi intuiţie. A fost împărat între 867 şi 886, conducând astfel soarta unui imperiu aflat într-o perioadă de răscruce, pentru aproape 20 de ani. Se pare că această colecţie de "Învăţături" nici nu ar fi fost opera sa, ci a Sfântului Fotie cel Mare, patriarh al Constantinopolului în perioada respectivă. Cu toate acestea, îl putem considera pe Vasile I autorul moral al acestei opere, având în vedere că fiul său Leon al VI-lea urma să capete în istorie apelativul de "cel Înţelept". Un aspect important al istoricului acestei colecţii de "Învăţături" este acela că, în 1691, Sfântul Antim Ivireanul o tipărea la Bucureşti. Inspirându-se din această operă, Sfântul Antim urma să editeze şi el o colecţie similară pentru viitorul domnitor Ioan Ştefan Cantacuzino în 1715. În prefaţa noii traduceri în limba română, Preafericitul Patriarh Daniel afirma că: "Împăratul Vasile I Macedoneanul a scris această frumoasă carte din dorinţa de a-i transmite fiului său un codex, un ghid de orientare în lucrarea grea şi complexă de conducere a imperiului. La rândul său, conştient de valoarea practică şi pedagogică a acestei lucrări, Sfântul Antim Ivireanul a dorit ca, prin tipărirea acesteia în spaţiul românesc, să ofere marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, dar şi altor oameni politici, un valoros îndreptar în conducerea ţării. În acest fel s-a creat un arc peste veacuri între un împărat bizantin şi un mare sfânt ierarh român, între ţelurile înalte ale acestora, între ţara noastră şi Imperiul Bizantin, de care ne leagă atât credinţa ortodoxă, cât şi alte tradiţii şi aspiraţii comune" (Învăţăturile Împăratului Vasile I Macedoneanul către fiul său, Leon cel Înţelept, trad. pr. Daniel-Alexandru Bărîcă, Editura Basilica, Bucureşti, 2010, pp. 6-7).

Educaţia - bază a dezvoltării omului

Scrierea debutează cu un pasaj elaborat despre educaţie. Aici, prin educaţie se subînţelege mai puţin cea de natură fizică, insistându-se asupra dobândirii unei culturi bogate, precum şi a unei experienţe de viaţă cât mai variate. "În viaţa omului, învăţătura este un lucru foarte folositor şi important, nu doar pentru împăraţi, ci şi pentru oamenii simpli. Pentru cei care o dobândesc este cea mai folositoare sufletului şi trupului: pentru suflet - prin studiul cuvintelor dumnezeieşti, iar pentru trup - pentru deprinderea lucrurilor omeneşti. Despre această învăţătură, fiul meu cel iubit, vreau să te povăţuiesc eu, Vasile, tatăl tău, şi împreună cu tine împărat, ca să o ai îndreptar în conducerea împărăţiei tale" (Învăţăturile..., pp. 17-18). Sufletul omului trebuie hrănit cu cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Cunoaştem multe exemple de împăraţi bizantini care posedau o astfel de cultură duhovnicească. Leon cel Înţelept căruia i se adresează această scriere a avut parte de ea într-un grad înalt, deoarece el a creat şi câteva texte liturgice importante folosite până astăzi în cultul Bisericii Ortodoxe. Însă această cultură trebuie dublată de o experienţă de viaţă, prin care să deprindem o meserie necesară traiului de zi cu zi sau să fim capabili de a avea o familie. Oamenii needucaţi nu au parte de beneficiile învăţăturii, iar sufletele lor se află într-o continuă luptă cu întunericul neştiinţei şi ignoranţei. "Învăţătura împodobeşte împărăţia, iar pe împăraţi îi face vrednici de pomenire. După cum toate sunt întunecate şi nu se deosebesc atunci când soarele nu luminează pământul, astfel este şi în sufletul care nu este educat: toate sunt amestecate şi nu se pot îndrepta" (Învăţăturile..., pp. 17-18). În finalul primului capitol, Vasile I pune învăţătura la temelia virtuţilor. Fără o învăţătură constantă, sufletul nu poate să se îmbogăţească în virtute şi să crească duhovniceşte. "Păstrează, deci, învăţătura şi vei dobândi o viaţă plină de virtuţi; fiindcă numai virtutea este un lucru nemuritor şi mai presus de tot ceea ce poate dobândi omul" (Învăţăturile..., pp. 17-18). Prin urmare, pentru a putea dobândi virtuţile şi viaţa veşnică, un om trebuie să beneficieze de o educaţie duhovnicească. În lipsa acestei educaţii, roadele sale duhovniceşti vor exista doar în propria imaginaţie.

Necesitatea unei hotărâri chibzuite

O hotărâre bine gândită poate aduce un rod mai bogat decât o mulţime de acţiuni repezite şi fără orizont. Rapiditatea în execuţie nu poate lua locul planificării. De aceea, este bine ca înainte să întreprindem o activitate îndelungată, să cerem sfatul apropiaţilor noştri pentru a nu greşi. În caz contrar, ne vom apuca de un lucru fără a fi avut nici un moment şansa de a-l face cum trebuie. "Nimic nu este mai sigur decât hotărârea bine chibzuită, după cum nu este lucru mai rău decât fapta săvârşită fără cugetare. De aceea, pentru a săvârşi un lucru fără să greşeşti, să chibzuieşti înainte de a-l face. După ce ai săvârşit ceva, nu se poate să mai chibzuieşti, însă - după ce ai chibzuit - poţi să te mai răzgândeşti. Aşadar, mai întâi să te gândeşti la finalitatea oricărei fapte şi, după aceea, să o săvârşeşti" (Învăţăturile..., pp. 30-31). Fără observarea unui scop al propriilor fapte, ne dovedim a fi persoane lipsite de un orizont în viaţă. Nici un succes nu poate fi obţinut de unul singur, fără consultarea unei alte persoane. Acest lucru se petrece deoarece omul este o fiinţă comunitară. Succesele individuale nu au continuitate. Totodată, însă, avem nevoie să ştim că ne consultăm cu persoane pricepute. Nu putem cere sfatul celor care s-au dovedit ei înşişi lipsiţi de succes în propriile activităţi. "Să te sfătuieşti mai ales cu cei care s-au dovedit buni administratori şi conducători în problemele lor personale, iar nu cu cei care şi-au administrat greşit lucrurile din cauza nechibzuinţei. Cel care şi-a administrat greşit treburile personale nu te va sfătui bine despre lucrurile altora" (Învăţăturile..., p. 31). De asemenea, trebuie evitaţi linguşitorii şi cei lipsiţi de experienţă. "Să nu ai sfetnici pe cei fără experienţă, pentru lucrurile pe care le vei face, nici pe oamenii care te linguşesc şi sunt mincinoşi; cei dintâi te vor sfătui ca nişte orbi, fără cunoştinţă de cauză, iar cei linguşitori te vor sfătui numai cu cele care îţi plac, chiar dacă sunt lucrurile cele mai rele" (Învăţăturile..., p. 31). Nici un om matur nu se va sfătui decât în cazuri excepţionale cu o persoană foarte tânără şi lipsită de experienţă. Totodată, un om experimentat nu îşi va pleca urechea către cei care îi dau sfaturi linguşitoare. Un singur tip de oameni pot fi folosiţi pentru sfătuire: cei experimentaţi. "De aceea, în legătură cu conducerea imperiului, să te sfătuieşti cu cei care au o gândire sănătoasă şi o cunoaştere pe măsură a lucrurilor şi care obişnuiesc să te mustre pentru greşelile tale. Dintre toţi prietenii şi sfetnicii tăi, numai aceştia sunt demni de încredere" (Învăţăturile..., p. 31). Oamenii experimentaţi au trei calităţi de bază: o gândire sănătoasă, o cunoaştere bogată, precum şi curajul de a spune lucrurilor pe nume. Cine se înconjoară de linguşitori va avea parte doar de slugi. Prietenii, însă, îi vor lipsi. Încheiem cu un sfat legat de alegerea vorbirii sau tăcerii la momentul oportun, care completează cele spuse anterior. "Trebuie să vorbeşti despre ceea ce este necesar, despre ceea ce cunoşti foarte bine ori despre ceea ce este de actualitate. În toate celelalte cazuri, tăcerea va fi mult mai folositoare decât vorbirea" (Învăţături..., p. 45).

" În viaţa omului, învăţătura este un lucru foarte folositor şi important, nu doar pentru împăraţi, ci şi pentru oamenii simpli. Pentru cei care o dobândesc, este cea mai folositoare sufletului şi trupului: pentru suflet - prin studiul cuvintelor dumnezeieşti, iar pentru trup - pentru deprinderea lucrurilor omeneşti. Despre această învăţătură, fiul meu cel iubit, vreau să te povăţuiesc eu, Vasile, tatăl tău, şi împreună cu tine împărat, ca să o ai îndreptar în conducerea împărăţiei tale."

Învăţături...