Aspecte dogmatice despre Sfânta Treime

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 8, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 45-46

„Noțiunile asemănător ori neasemănător se atribuie unor cali­tăți. Recunoscând identitatea naturii, noi admitem deoființimea, și pentru Dumnezeire nu admitem ideea de compus pentru că Cel Care, după ființă, este Dumnezeu și Tată, a născut pe Cel Care, după ființă, este Dumnezeu și Fiu. Acest fapt este cel care ne îngăduie să evidențiem consubstanțialitatea sau deoființimea. Într-adevăr, Cel Care, potrivit substanței sau ființei Sale, este Dumnezeu, Acela este deoființă cu Cel Care, după ființă, este Dumnezeu, întrucât și omul e numit uneori dumnezeu, de pildă: Eu am zis: Dumnezei sunteți (Psalmi 81, 6). Chiar și demonul este numit dumnezeu, de pildă: Căci toți dumnezeii neamurilor sunt idoli (Psalmi 95, 5). Însă aceia sunt numiți așa printr-un favor, pe când aceștia, printr-o minciună. Singur Dumnezeu este Dumnezeu după ființă sau după substanță. Iar când spun singur subliniez tocmai ființa lui Dumnezeu, substan­ța cea sfânta și necreată. (...) Tot așa credem că au fost rostite tot în legătură cu firea: Cel care singur are nemurirea (I Timotei 6, 16) și Unuia înțeleptului Dumnezeu (Romani 16, 27) sau Nimeni nu este bun decât Unul Dumnezeu. Într-adevăr, cuvântul unul denotă același lucru ca și singur (Luca 18, 19) și El singur este Cel ce întinde cerurile (Iov 9, 8). La fel să te temi de Domnul Dumnezeul tău și numai Lui sa-I slujești (Deuteronom 6, 13) și nu este Dumnezeu în afară de Mine (Deuteronom 30, 2). Cuvintele unul și singur sunt spuse de Dumnezeu în Scriptură nu pentru a-L deosebi de Fiul ori de Duhul Sfânt, ci împotriva celor care nu sunt dumnezei și care nu sunt numiți așa decât în chip mincinos. De pildă: și au lepădat de la ei pe dumnezeii cei străini și au început să slujească numai Domnului (Judecători 10, 16). Și au îndepărtat fiii lui Israel baalii și tufișurile Astartei și au început să slujească numai Domnului (I Regi 7, 4). Și iarăși, Pavel: Căci deși sunt unii numiți dumnezei, fie în aer, fie pe pământ, totuși pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate, prin Care sunt toate (I Corinteni 8, 5-6). Dar noi ne întrebăm aici de ce, după ce a zis un singur Dumnezeu, nu s-a mulțumit cu acest cuvânt (noi am spus că expresia singur și cuvântul unul, atunci când e vorba de Dumnezeu, arată natura) și de ce a adăugat cuvântul Tatăl, specificând și Hristos? Eu bănuiesc că Pavel, vasul alegerii, a crezut că nu era destul să vestească numai că Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)