Maica Domnului degrab-ajutătoare

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 548-550

„Părintele Ilarion a fost în lume plutaș pe râul Bistrița. Într-o noapte de iarnă, pe când se întorcea acasă de la lucru, l-au atacat lupii pe cale. După două ore de luptă cu aceștia, nu se mai putea apăra de ei. Deci, căzând în genunchi, s-a rugat, zicând:
- Maica Domnului, dacă mă scapi de aici cu viață, las toate și mă fac călugăr.
În clipa aceea s-au auzit glasuri de oameni și o sanie cu clopoței. Lupii au fugit, iar el, fiind salvat, a fost dus în familie. După câteva luni de zile s-a dus la Mănăstirea Sihăstria să slujească lui Hristos.
Trecând un an de zile, diavolul i-a făcut o grea ispită. Îl cuprinsese o mare întristare și voia să plece la altă mănăstire. Într-o noapte, mergând la biserică, se ruga și plângea. Apoi a văzut că din icoana Maicii Domnului a ieșit o femeie cuviincios îmbrăcată, care, apropiindu-se de el, l-a întrebat:
- De ce plângi și ești tulburat, frate Ioane?
- Mi-i urât aici și aș vrea să plec din mănăstirea aceasta!
- De ce ți-i urât în casa mea? Fii liniștit și fă toate cu dragoste, că de acum nu-ți va mai fi urât niciodată!
Apoi acea femeie minunată s-a întors iarăși spre icoană și s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului.
Din ceasul acela fratele Ioan s-a izbăvit de această ispită. Mai târziu, călugărindu-se, a ajuns un monah desăvârșit.
Timp de 20 de ani Părintele Ilarion a fost iconomul Mănăstirii Sihăstria. Dimineața mergea la chilia fiecăruia și zicea:
- Haideți, dragii tatei, veniți la ascultare! Apoi pleca înainte cu rugăciunea pe buze și lucra cu frații toată ziua, făcându-se tuturor pildă de smerenie, de blândețe și de nemuritoare dragoste. Seara, când se întorcea la chilie, bătrânul făcea metanie tuturor, zicând:
- Iertați-mă, părinților, că poate v-am supărat cu ceva! Apoi se ducea la chilie și citea acatistul și paraclisul Maicii Domnului.
În primăvara anului 1933, Părintele Ilarion s-a dus în pădure după lemne și și-a rupt un picior. Mai târziu, cangrenându-se rana, bătrânul se ruga cu lacrimi, zicând:
- Maica Domnului, nu mă lăsa, că greu mă doare piciorul!
Noaptea, pe când se ruga, a intrat în chilia lui o femeie cuviincioasă, în chipul unei doctorițe din Târgu-Neamț, și l-a întrebat:
- De ce plângi, Părinte Ilarion?
- Doamnă doctoriță, mi-am rupt piciorul și mă doare cumplit. Simt că voi muri și plâng că nu m-am pocăit.
Apoi doamna aceea s-a uitat la piciorul lui, l-a atins cu mâna și i-a zis:
- Nu mai plânge, Părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior și vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni.
Apoi a ieșit doctorița și bătrânul a adormit. Era Maica Domnului. Dimineața s-a sculat sănătos, a venit la biserică și a spus tuturor minunea Maicii Domnului.
Deci, mai trăind exact un an, în aceeași zi, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, și-a dat sufletul în brațele Maicii Domnului și a fost petrecut de toți la cimitirul mănăstirii.” 

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)