Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica „Negaţiile cu privire la Dumnezeu nu se opun afirmaţiilor“

„Negaţiile cu privire la Dumnezeu nu se opun afirmaţiilor“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 25 Oct, 2010

Sfântul Dionisie Areopagitul reprezintă o culme a gândirii patristice. Deşi lucrările sale nu sunt foarte cuprinzătoare ca volum, ele au un conţinut extrem de adânc. Poate că nici un alt autor patristic nu s-a bucurat de o atenţie mai mare atât în Răsăritul ortodox, cât şi în Occidentul catolic şi protestant.

Numeroase manuscrise conţinând opera sa au fost copiate şi citite asiduu în mănăstirile din întregul cuprins al Europei. Până şi în zilele noastre, opera sa generează multe conferinţe şi întruniri dedicate conţinutului ei deosebit. În cele ce urmează ne vom opri doar asupra unuia dintre cele cinci tratate scrise de Sfântul Dionisie, şi anume cel "Despre teologia mistică".

Controverse legate de autor şi scrieri

Părintele Stăniloae a tradus integral în limba română nu doar operele complete ale Sfântului Dionisie, ci şi un comentariu integral al acestora notat de episcopul Ioan de Scythopolis şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul (cf. Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete, Editura Paideia, Bucureşti, 1996). De asemenea, el a oferit şi numeroase note explicative prin care scrierile areopagitice devin mai uşor de interpretat (vezi studiul părintelui Gheorghe Drăgulin, Pseudo-Dionysius the Areopagite in Dumitru Stăniloaeâs theology, în: Lucian Turcescu (ed.), "Dumitru Stăniloae: tradition and modernity in theology", The Center for Romanian Studies, Iaşi, 2002, pp. 71-83). Cu toate acestea, corpusul areopagitic rămâne unul dificil de înţeles, uneori uşor prolix datorită exprimării paradoxale excesive şi care pune probleme chiar şi cercetătorilor moderni. În privinţa autorului acestor opere s-au emis foarte multe păreri. Părintele Stăniloae consideră că el este într-adevăr Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, care este menţionat în Noul Testament (vezi Faptele Apostolilor 17:34). În general însă, alţi teologi de renume precum părintele Andrew Louth sau Paul Rorem au demonstrat clar că această variantă este exclusă. De aceea, în studiile occidentale întâlnim titulatura Pseudo-Dionisie Areopagitul. Se pare că un creştin de origine siriacă sau egipteană, care a trăit în secolele V-VI, a scris aceste tratate şi a adoptat pseudonimul Dionisie Areopagitul. În orice caz, învăţătura cuprinsă în opera sa de autorul rămas până în prezent anonim (!) este ortodoxă. O mărturie în acest sens este adusă de cei care s-au ocupat de tâlcuirea scrierilor: Ioan de Scythopolis şi Maxim Mărturisitorul. Dacă Ioan de Scythopolis nu reprezintă un nume prea cunoscut în pleiada Sfinţilor Părinţi, nimeni nu se poate îndoi de autoritatea fundamentală a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Cât despre tratatul în discuţie, el reprezintă, aşa cum precizează Paul Rorem, "cheia metodei teologice dionisiene şi a structurii întregului corpus" (Pseudo-Dionysius, The complete works, translated by Colm Liubheid and Paul Rorem, Paulist Press, New York, 1987, p.134).

"Treime mai presus de fiinţă"

Tratatul "Despre teologia mistică" începe cu o rugăciune adresată Sfintei Treimi. "Treime mai presus de fiinţă, Supradumnezeule, Susţinătorul înţelepciunii dumnezeieşti a creştinilor, îndreptează-ne spre vârful mai presus de cunoaştere şi de exprimare şi culminant al raţiunilor unde misterele simple, frumoase, absolute şi neschimbate ale teologiei sunt acoperite în chip supraluminos în întunericul tainic ascuns, supraluminând supraarătarea lor în cel mai mare întuneric şi umplând minţile fără vedere în chip cu totul nearătat şi nevăzut de strălucirile suprafrumoase" (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre teologia mistică, I, 1 în: "Opere complete", Editura Paideia, Bucureşti, 1996, p. 247). Exprimarea paradoxală care însoţeşte scrierile areopagitice nu este întâmplătoare şi nici nu reprezintă o simplă variantă de înfrumuseţare stilistică a textului. Din contră, în spatele acestui fel de exprimare se ascund misterele desăvârşirii creştine. Sfântul Dionisie afirmă că Sfânta Treime este mai presus de fiinţă, pentru că, în mod evident, Fiinţa lui Dumnezeu nu poate fi comparată sau alcătuită din nimic creat sau cunoscut de om. De asemenea, el vorbeşte în acest fragment despre a treia treaptă a cunoaşterii creştine: desăvârşirea. Această desăvârşire promisă fiecărui creştin, dar dăruită doar celor care o caută neîncetat, nu poate fi atinsă prin cunoaştere sau exprimare proprie. Ea reprezintă un dar mai presus de natură oferit de Dumnezeu celor pregătiţi să îl primească. Misterele despre care vorbeşte Dionisie Areopagitul aici reprezintă raţiunile dumnezeieşti necreate aflate în univers. Odată ajunşi la treapta desăvârşirii, le vom observa aşa cum sunt. Acum nu le putem vedea din cauza propriilor patimi şi păcate. Întunericul de care se discută nu este niciodată interpretat ca atare de comentatorii scrierilor areopagitice. Întunericul reprezintă, de fapt, aici, o lumină foarte puternică. Aşa cum nu putem vedea soarele din cauza luminii puternice şi ochii ni se închid sau lăcrimează, la fel se întâmplă şi în acest întuneric "supraluminos".

Cunoaşterea catafatică şi apofatică

Sfântul Dionisie continuă cu sfaturi adresate Sfântului Timotei. În încercarea de a se ascunde perfect sub pseudonimul ales, autorul anonim a făcut în aşa fel încât destinatarul scrierilor sale să fie considerat drept Sfântul Apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Prin urmare, el precizează: "Iar tu, iubite Timotei, prin ocuparea intensă cu vederile tainice, părăseşte simţurile şi lucrările înţelegătoare şi toate cele sensibile şi inteligibile şi toate cele ce nu sunt şi sunt - şi tinde în chip neştiut, pe cât e cu putinţă, spre unirea cu Cel mai presus de toată fiinţa şi cunoştinţa. Căci prin ieşirea curată din tine şi din toate, nesupusă relaţiei cu ele, şi absolută, vei fi înălţat la strălucirea întunericului dumnezeiesc, înlăturând toate şi ieşind din toate. Dar aceasta înseamnă că negaţiile cu privire la El nu se opun afirmaţiilor" (Despre teologia mistică, I, 1, p. 247). În unirea sufletului cu Dumnezeu, orice lucru, fie el fizic sau spiritual, este părăsit cu desăvârşire. De aceea, Sfinţii Părinţi afirmă că, în momentul unei descoperiri dumnezeieşti, încetează orice lucrare, până şi cea mai importantă cu putinţă, şi anume rugăciunea. Sfântul Dionisie îl îndeamnă astfel pe Timotei să se lase în voia lui Dumnezeu, fără a mai păstra ceva din amintirea lucrurilor fizice sau spirituale. Ultima frază din acest fragment însă deschide poarta cunoaşterii afirmative şi negative. Cu privire la Dumnezeu, putem afirma că este bun, drept, iubitor. Aceasta este cunoaşterea afirmativă (sau catafatică). În schimb, putem spune şi că este mai presus de bunătate sau dreptate. Aceasta este cunoaşterea negativă (sau apofatică). Spre deosebire de cunoaşterea catafatică însă, cea apofatică merge ceva mai departe. Ea nu constă doar în câteva afirmaţii cu privire la situarea lui Dumnezeu mai presus de toate, ci duce la o golire a minţii pentru ca Însuşi Dumnezeu să întipărească în ea adevărata cunoaştere dumnezeiască. De aceea, odată ajunşi la desăvârşire, observăm că în Dumnezeu afirmaţiile nu se opun negaţiilor. Cu alte cuvinte, atunci când spunem că Dumnezeu este bun şi în acelaşi timp că nu este bun, ci mai presus de bunătate, realizăm că El reprezintă o realitate atât de adâncă, încât nu Îl putem cuprinde în cuvinte. Singurul lucru care poate reprezenta o icoană potrivită a cunoaşterii noastre despre Dumnezeu este tăcerea. De aceea, încheiem cu explicarea oferită de Sfântul Dionisie în acest sens despre Fiinţa dumnezeiască. "Nu este nici întuneric, nici lumină. (...) Nici nu este o afirmare a ei, nici negare. Căci făcând afirmaţiile şi negaţiile celor de după ele, nici nu o afirmăm, nici nu o negăm pe ea. Fiindcă este mai presus de toată afirmarea, ca cea care e cauza unică a tuturor; şi mai presus de toată negaţia, ca cea care le depăşeşte pe toate, care e simplu dezlegată de toate şi dincolo de toate" (Despre teologia mistică, V, p. 250).