Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 315 „Spuneau iarăși ucenicii lui că în toată viața sa Cuviosul Paisie vărsa multe lacrimi când săv
Faptele să fie spre slava lui Dumnezeu
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mici, Î. 196, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 400
„Întrebarea 196: Cum mănâncă și bea cineva spre slava lui Dumnezeu?
Răspuns: Dacă își aduce aminte de Binefăcătorul lui și are acea dispoziție sufletească ce se mărturisește din starea trupului, că nu mănâncă ca (un om) fără grijă, ci ca unul ce are privitor pe Dumnezeu; încă și în înțelegerea împărtășirii mâncării, când nu ar mânca din plăcere ca un rob al pântecelui, ci ca un lucrător al lui Dumnezeu, pentru întărirea lui în lucrurile (ce se fac) după porunca lui Hristos.”
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 26.5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 127
„Faptele nu se măsoară numai după felul cum s-au sfârșit, ci se judecă și după voința liberă a fiecăruia.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


