Sfântul Ioan Casian, Convorbirile, XII, Despre neprihană, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 517-518 „Cu cât cineva va înainta în pacea și răbdarea inimii, cu atât va avea
Pericolul iubirii de arginți
Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, III, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 104-105
„A treia luptă o avem împotriva duhului iubirii de argint. Războiul acesta este străin și ne vine din afara firii, folosind necredința monahului. De fapt ațâțările celorlalte patimi, adică a mâniei și a poftei, își iau prilejurile din trup și își au oarecum începutul în răsadul firii, de la naștere. De aceea sunt biruite abia după vreme îndelungată. Boala iubirii de argint însă, venind din afară, se poate tăia mai ușor, dacă este silință și luare-aminte. Dar de nu e băgată în seamă, se face mai pierzătoare decât celelalte patimi și mai cu anevoie de înfrânt. Căci e rădăcina tuturor răutăților (I Timotei 11, 10), după Apostolul. (...) Am spus acestea vrând să arătăm că patima iubirii de argint nu-și are pricina în cele firești, ci numai în voia liberă cea foarte rea și stricată. Boala aceasta, când găsește sufletul căldicel și necredincios, la începutul lepădării de lume, strecoară într-însul niscai pricini îndreptățite și la părere binecuvântate ca să oprească ceva din cele ce le are. Ea îi zugrăvește monahului în cuget bătrâneți lungi și slăbiciune trupească, și-i șoptește că cele primite de la chinovie nu i-ar ajunge spre mângâiere nu mai zic când este bolnav, dar nici măcar când este sănătos; apoi că nu se poartă acolo grijă de bolnavi, ci sunt foarte părăsiți și că, de nu va avea ceva aur pus deoparte, va muri în mizerie. Mai apoi îi strecoară în minte gândul că nici nu va putea rămâne multă vreme în mănăstire, din pricina greutății îndatoririlor și a supravegherii amănunțite a Părintelui.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)