Primul învăţător al Bisericii universale

Sfântul Atanasie cel Mare l-a considerat primul "învăţător al Bisericii universale", iar Eusebiu de Cezareea l-a numit "primul mare episcop". Deşi ne-au rămas de la Sfântul Dionisie al Alexandriei doar câteva scrisori şi puţine fragmente ale unor tratate, putem totuşi să reconstituim importanţa sa deosebită în momentele de grea cumpănă ale secolului al III-lea.

Confruntat cu schisma novaţiană, erezia sabelianistă şi hiliasmul, cunoscutul episcop al Alexandriei a reuşit să descopere calea de mijloc pentru a predica adevărata învăţătură de credinţă.

Delimitarea de Origen

Sfântul Dionisie al Alexandriei s-a născut în oraşul pe care îl va păstori într-o familie de păgâni. S-a convertit destul de timpuriu la creştinism şi s-a căsătorit, având cel puţin doi copii. Nu cunoaştem cât de extinsă a fost familia sa, dar este primul exemplu de episcop important care a fost căsătorit. În perioada respectivă, celibatul episcopilor nu fusese promulgat şi, prin urmare, majoritatea erau căsătoriţi şi aveau copii. În mod sigur, Sfântul Dionisie a fost ucenic direct al lui Origen şi a condus pentru o perioadă de timp studiile catehetice din Alexandria. Cu toate acestea, el nu şi-a urmat dascălul în erorile săvârşite. Teologul grec Stylianos Papadopoulos este convins că Sfântul Dionisie s-a îndepărtat de învăţăturile eronate ale lui Origen. "Se susţine adesea că Sfântul Dionisie şal Alexandrieiţ este continuator al lui Origen, însă, în linii mari, este vorba de o înţelegere greşită. Cel dintâi nu urmează pe cel de-al doilea în practica interpretativă şi, înainte de toate, prezintă premise diferite în exercitarea teologiei sale. Sfântul Dionisie şal Alexandrieiţ trăieşte Tradiţia şi teologhiseşte numai şavândţ ca motivaţie problemele Bisericii. În interpretarea sa este tradiţional, realist şi critic, nu caută să încarce litera Scripturii cu concepţii extrabisericeşti sau personale, aplicând metoda alegorică" (Patrologie, vol. I, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 421). Spre deosebire de Origen, Sfântul Dionisie al Alexandriei evită orice încercare de a tâlcui Scriptura şi Tradiţia Bisericii din proprie iniţiativă. El încearcă doar să răspundă problemelor apărute în vremea sa. De aceea, în opera sa nu întâlnim erori majore, cu o singură excepţie: inegalitatea fiinţială a Fiului cu Tatăl. Însă această eroare este generată de creşterea continuă a ereziei modaliste. În dorinţa sa de a evita această erezie, Sfântul Dionisie comite eroarea unei ierarhizări treimice. Cu toate acestea, el este considerat de Sfântul Atanasie cel Mare drept unul dintre ierarhii cei mai eficienţi din punctul de vedere al utilizării terminologiei corecte cu privire la Sfânta Treime.

O contribuţie valoroasă

Profesorul Stylianos Papadopoulos a mai remarcat un lucru semnificativ legat de influenţa operei Sfântului Dionisie al Alexandriei: varietatea acesteia. În epistolele sale, Sfântul Dionisie tratează o serie de teme importante ale vremii respective: rebotezarea ereticilor, hiliasmul, precum şi necesitatea unei cercetări critice cu privire la Sfânta Scriptură. În privinţa primei probleme, cea a rebotezării ereticilor, Sfântul Dionisie al Alexandriei a oferit o soluţionare teologică foarte eficientă. El a considerat că trebuie rebotezaţi doar cei care au căzut în erezii, nu şi cei care erau doar schismatici. Dacă ereticul este cel care se desparte de trupul Bisericii printr-o opinie total greşită legată de dogme, schismaticul este cel care se separă (de Biserică) printr-o neînţelegere legată de obiceiuri tradiţionale. Spre exemplu, arienii sunt eretici, pentru că ei nu recunosc dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, pe când stiliştii sunt schismatici, deoarece nu doresc să primească noul calendar îndreptat. Dacă o persoană eretică doreşte să se întoarcă în Biserică, atunci trebuie rebotezată chiar dacă a fost botezată în credinţa eretică. Botezul ereticilor nu poate fi recunoscut, deoarece ei nu au Sfinte Taine. Eroarea de credinţă îi privează de aspectul sacramental. Schismaticii, însă, fac doar o eroare practică, nu dogmatică. De aceea, ei pot fi primiţi fără a fi botezaţi din nou.

Cine este autorul cărţii Apocalipsei?

În legătură cu hiliasmul, Sfântul Dionisie al Alexandriei a oferit o interpretare critică a textului Apocalipsei. Cum concepţia hiliastă îşi baza argumentarea pe această carte nou-testamentară, Sfântul Dionisie a fost nevoit să adopte o poziţie interpretativă corectă a textului. Teologul grec Papadopoulos consideră că este primul Părinte al Bisericii care ia o poziţie critică referitoare la una dintre scrierile cuprinse în Noul Testament. "Sfântul Dionisie şal Alexandrieiţ este primul Părinte şi Învăţător care practic propune şi desigur rezolvă marea problemă a tradiţionalităţii şi cercetării critice a Scripturilor sau a revelaţiei şi criticii. şAvândţ drept motivaţie clară afirmaţiile hiliastului Nepotas, care se sprijinea pe Apocalipsă, Sfântul Dionisie şal Alexandrieiţ şi-a asumat studiul teologic, filologic, lingvistic şi stilistic al acestei cărţi. Concluzia sa referitoare la aceasta, sprijinită pe observaţii atente şi perspicace, cum pot fi văzute într-un fragment al lucrării sale Despre făgăduinţe, este următoarea: lucrarea Apocalipsa este inspirată de Dumnezeu, însă autorul ei, Ioan, nu este identic cu Sfântul Apostol Ioan. Pentru marele teolog al Alexandriei, încrederea în Tradiţia Bisericii nu exclude studiul critic, cât de sever ar fi acesta. Încrederea priveşte adevărul însuşi, aşadar tot ceea ce a fost încredinţat de Dumnezeu omului pentru om. Critica priveşte tot ceea ce a fost creat în spaţiul Bisericii de către om, care nu este nici fără greşeală, nici fără păcat, deşi participă la Dumnezeu prin Sfântul Duh" (Patrologie, vol. I, p. 426). Observăm că Sfântul Dionisie al Alexandriei afirmă că Apocalipsa este o carte inspirată de Duhul Sfânt, dar autorul ei nu poate fi Sfântul Apostol Ioan. Concluzia este oferită după un temeinic studiu lingvistic, în cadrul căruia Sfântul Dionisie compară stilul şi limba utilizată în Evanghelia a IV-a şi textul Apocalipsei. "Avem aşadar aici o timpurie, însă clară, abordare a problemei dintre adevăr şi limbaj. Adevărul este imuabil, este de neschimbat. Limbajul care-l exprimă poate fi oricare. Criteriu al limbajului este autorul şi lectorul. Sfântul Dionisie al Alexandriei, afirmând "limba greacă curată" a Evangheliei a IV-a şi "limba idiomatică" sau barbară a Apocalipsei, afirmă folosirea oricărui idiom lingvistic în exprimarea adevărului" (Stylianos Papadopoulos, Patrologie, vol. I, p. 426).

Epistolele festale

Considerăm că Sfântul Dionisie al Alexandriei este primul episcop care a trimis epistole festale. Acest gen de epistole se trimiteau la începutul fiecărui an în eparhiile subordonate Alexandriei şi ofereau data corectă a sărbătoririi Paştelui, astfel încât acesta să fie ţinut în aceeaşi zi peste tot. În jurul anului 257, Cuviosul Dionisie al Alexandriei a fost exilat la Kephro. Aşa cum remarcă Enrico Norelli, el a reuşit să "menţină contactul cu comunităţile sale de credincioşi prin scrisori, mai ales prin scrisori pascale, gen al cărui iniţiator, din câte ştim, a şi fost. Acestea erau scrisori prin care episcopul Alexandriei comunica data Paştilor şi începutul Postului Mare şi trata chestiuni personale" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi: greceşti şi latine, vol. I, trad. Hanibal Stănciulescu şi Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, 2001, p. 338). Această contribuţie deosebită a fost continuată de Sfântul Atanasie al Alexandriei de la care s-au păstrat numeroase epistole festale. Putem afirma, în concluzie, că Sfântul Dionisie al Alexandriei a oferit câteva răspunsuri extrem de utile în perioada petrecută ca episcop. Lucrările sale s-au pierdut în mare măsură, dar contribuţia sa poate fi întrezărită din fragmentele rămase, pe care le vom analiza într-un material viitor.