„Scara ce urcă la cer, pe care a coborât Dumnezeu pe pământ“

În prima zi după praznicul Naşterii Domnului, în calendarul ortodox este pomenit Soborul Maicii Domnului. Despre Născătoarea de Dumnezeu au scris Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti, Sfinţii Părinţi, dar şi o serie de lucrări apocrife. Toate aceste scrieri sunt călăuze pentru cei ce doresc să cunoască pe Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în ziua ce urmează serbării unui praznic să fie pomenite persoanele pe care Duhul Sfânt le-a ales să fie "instrumente" ale împlinirii iconomiei mântuirii. Privind calendarul ortodox, vom observa că în ziua după Naşterea Maicii Domnului sunt pomeniţi Sfinţii şi Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana, după praznicul Botezului Domnului este pomenit Sfântul Ioan Botezătorul, după Întâmpinarea Domnului sunt pomeniţi Sfântul şi Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana, iar după Buna Vestire sărbătorim Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil. Potrivit acestei rânduieli, la 26 decembrie prăznuim sărbătoarea Soborului Maicii Domnului.

"Viaţa Maicii Domnului"

Călăuze ale celor ce doresc să cunoască pe Născătoarea de Dumnezeu sunt sfinţii. Iată unde ne îndrumă Sfântul Maxim Mărturisitorul în lucrarea "Viaţa Maicii Domnului" să căutăm scrieri despre Sfânta Fecioară Maria: "Mai întâi de la Sfinţii Evanghelişti şi Apostoli, apoi de la Sfinţii Părinţi cei de-Dumnezeu-purtători, ale căror cuvinte pline de toată înţelepciunea sunt scrise de harul Duhului Sfânt, iar faptele lor sunt frumoase şi plăcute lui Dumnezeu. Aceştia sunt Grigorie al Neocezareei Făcătorul de minuni, Marele Atanasie al Alexandriei, Fericitul Grigorie al Nyssei şi Dionisie Areopagitul, şi alţii asemenea lor. Iar dacă vom spune unele lucruri care provin din cărţi apocrife, chiar şi aceste lucruri vor fi adevărate şi lipsite de greşeală, fiind deja primite şi întărite de Sfinţii Părinţi pomeniţi mai sus".

"Protoevanghelia lui Iacob"

Una dintre scrierile apocrife ce au servit drept izvor de inspiraţie pentru imnografia şi iconografia ortodoxă referitoare la Maica Domnului este "Protoevanghelia lui Iacob", scrisă în a doua parte a secolului al II-lea, undeva în Egipt sau Asia Mică. Acest text surprinde întâlnirea dintre timpul sacru şi linear în momentul Naşterii Domnului: "Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul. Am privit pe pământ şi am văzut câţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau şi ducându­l la gură nu-l duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi la păscut, care însă nu se mişca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu şi am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-odată toate-şi reluară mersul lor firesc". În momentul Naşterii Pruncului în peştera din Betleem, veşnicia intră în lume, iar timpul, sfios, se opreşte pentru a se închina Celui ce L-a creat. Imnul al 3-lea la Naşterea Domnului al Sfântului Efrem Sirul exprimă această realitate astfel: "Binecuvântat fie Copilul Care a bucurat astăzi Betleemul! Binecuvântat fie Pruncul Care i-a întinerit astăzi pe oameni!"

În "Protoevanghelia lui Iacob" este întărită şi învăţătura Bisericii despre pururea fecioria Maicii Domnului. În icoana praznicului Naşterii Domnului, Dionisie din Furna arată că, atunci "când se pictează şi cele două femei care spală pruncul, una este moaşa Zelemi, alta Salomeea". Zelemi este moaşa care îi mărturiseşte Salomeei: "Salomee, Salomee, uite ce minune s­a-ntâmplat: o fecioară a născut prunc!" Pentru că s-a îndoit şi a dorit să cerceteze această minune, Salomeea a fost pedepsită de Dumnezeu, dar rugăciunea de iertare i-a adus izbăvirea.

Naşterea mai presus de fire

Unul dintre cei mai mari teologhisitori ai ortodoxiei, Sfântul Maxim Mărturisitorul rezumă acest eveniment minunat al Naşterii Domnului: "Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei, nu numai pe cele ale păstorilor, dar şi tot ceea ce văzuse şi auzise de la început în Templu, şi după Templu: vestirea îngerului şi zămislirea fără sămânţă, naşterea fără durere şi fecioria după naştere şi faptul că nu numai că a ocolit durerile femeii şi s-a arătat maică fiind păstrată fecioria, dar şi faptul că n-a cunoscut naşterea însăşi. Iată rânduielile lucrurilor dumnezeieşti şi mutarea firii lor, căci Fiul Cel minunat n-a făcut cunoscută maicii cunoştinţa naşterii, şi într-o clipă fără să o ştie, El S-a aflat în afara pântecelui ei, şi a şezut pe tronul braţelor sale, pentru ca aşa cum zămislirea fusese făcută fără sămânţă şi fără ştiinţă, tot aşa şi naşterea să fie fără stricăciune şi fără cunoştinţă".

"Podul ce duce pământul la cer"

Pe Maica Domnului o preamărim prin laude, minunându-ne de toate darurile pe care ni le-a mijlocit, după cum ne învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Ce gând va număra şi ce laudă va rosti, sau ce mână va scrie cu meşteşugul cărţii mulţimea nenumărată a harurilor şi bunătăţilor Sfintei Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară pe care le-a arătat şi pe care le arată din zi în zi neamului omenesc? Ea este mijlocitoare arzătoare pentru toţi cei ce o cheamă pe lângă Fiul ei, Hristos Dumnezeu, liman liniştit al tuturor celor clătinaţi de valuri, izbăvitoare din valurile lumii şi ale trupului, călăuzitoarea vieţii tuturor celor rătăciţi, căutătoare şi întorcătoare a celor pierduţi, ajutorul şi puterea celor din încercări, mijlocirea celor robiţi, ş...ţ scaunul Împăratului, care poartă pe Cel ce poartă toate, înnoirea lumii învechite, scara ce urcă la cer, pe care a coborât Dumnezeu pe pământ, podul ce duce pământul la cer, uimirea îngerilor".

Tot Sfântul Maxim a alcătuit şi o serie de stihiri rânduite a se cânta la închinarea cinstitului veşmânt al Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o astfel de stihiră ne arată că, atunci când ne rugăm Maicii Domnului, ea ne inspiră cum să o preamărim: "Ce limbă omenească va rosti după vrednicie mărirea ta, Fecioară fără prihană, căci eşti mai înaltă decât tot cuvântul, dar primeşti ca laudă după puterile noastre şi acest cânt nepotrivit, şi dai harul tău cu bogăţie îndreptând limba noastră după vrednicie şi cuviinţă ca să te laude pe tine".