Sfântul Botez în textul Didahiei

Vom analiza în cele ce urmează două aspecte importante pentru dezvoltarea Tainei Botezului.

Textul la care facem referire şi pe care l-am analizat din alte puncte de vedere în materialul anterior este următorul: "Cu privire la Botez aşa să botezaţi: după ce aţi spus mai înainte toate cele de mai sus, "botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt. 28:19) în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poţi în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt. 28:19). Înainte de Botez să postească cel ce botează şi cel botezat şi alţii câţiva, dacă pot. Porunceşte, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte" (Didahia, cap. VII:1-4, în: "Scrierile Părinţilor Apostolici", trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 30). Precizările cu privire la apă sunt destul de numeroase, ocupând practic mai mult de o treime din fragmentul citat, iar acest amănunt nu a scăpat cercetătorilor avizaţi. Practic, fiecare amănunt referitor la apă are aici un înţeles special. Atunci când autorul se referă la apă proaspătă (o traducere mai potrivită ar fi "apă curgătoare", pentru că literar textul înseamnă "apă vie" - n.r.), el are în vedere fie un izvor, fie un râu. Comentând asupra acestui aspect, Everett Ferguson spune: "Evaluarea diferitelor tipuri de apă utilizate este un nou indiciu privitor la mediul iudaic şîn care a fost scrisă Didahiaţ. Apa curgătoare era numită "apă vie" pentru că era mereu în mişcare. O asemenea apă era potrivită pentru desfăşurarea unui act şliturgicţ care oferea viaţă spirituală. "Viaţa" era un concept important pentru autorul lucrării respective. Creştinii servesc un Dumnezeu viu (cap. 6:3), mergând pe calea vieţii (cap. 1-4) şi oferind mulţumiri pentru viaţa şi nemurirea (viaţa eternă) făcute cunoscute prin Iisus (cap. 9:3, 10:3)" (Baptism in the Early Church: history, theology and liturgy in the first five centuries, William B. Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, 2009, p. 204). Acest comentariu ne ajută să înţelegem mai multe aspecte. În primul rând, comunitatea creştină din primele veacuri efectua Botezul în principal în ape curgătoare. Acest lucru se datora esenţial dorinţei comunităţii de a păstra modelul Botezului Domnului în Iordan, precum şi inexistenţei lăcaşurilor de cult, localizate în principal în case sau catacombe. Un alt motiv era influenţa puternică a iudaismului asupra anumitor obiceiuri liturgice creştine în primele veacuri. Apa curgătoare (vie) era considerată ca model de purificare atât în lumea iudaică, cât şi în cea greco-romană. De aceea, autorul Didahiei optează în primul rând pentru utilizarea ei în cadrul săvârşirii Tainei Botezului.

Apă rece, apă caldă

Având în vedere că textul are o provenienţă siriacă şi zona respectivă este recunoscută pentru lipsa de umiditate şi raritatea izvoarelor şi râurilor curgătoare, autorul a inclus şi alte forme de apă care pot fi utilizate. Atunci când precizează folosirea unei alte ape în afară de cea curgătoare, el se referă în principal la lacuri sau mări, care sunt alcătuite din apă statică. În afară de această preferinţă, autorul siriac aminteşte apa colectată în diverse vase create de oameni. "Dacă apa curgătoare nu era disponibilă, un alt tip de apă, cea colectată, putea fi utilizată. În mod aparent, o anumită incertitudine persista în comunitatea creştină şcăreia îi era adresată scriereaţ privind posibilitatea utilizării unui alt tip de apă şîn afară de cea curgătoare pentru efectuarea Botezuluiţ şi dacă apa păstrată în provizii putea fi utilizată drept alternativă. Apa rece era cea păstrată într-un lac sau în alt loc din natură, în timp ce apa caldă era stocată într-un obiect confecţionat de om ş...ţ Posibilitatea lipsei de apă pentru desfăşurarea actului liturgic sugerează o provenienţă vest-siriacă a scrierii" (Baptism in the Early Church..., p. 204). Everett Ferguson explică foarte clar aici care sunt tipurile de apă utilizată în cadrul Tainei Botezului. Observăm o ierarhizare riguroasă a autorului sirian cu privire la materia principală folosită în actul liturgic al botezului. Prima opţiune pentru realizarea unui botez trebuia să fie apa curgătoare, apoi apa dintr-un lac sau loc natural, în general şi abia apoi apa ţinută în diverse vase create de om. Cu cât apa este mai veche (păstrată în casă) sau are un dinamism redus (nu este curgătoare), cu atât devine o opţiune secundară pentru efectuarea ritualului baptismal.

Botezul prin turnare - o simplă excepţie

Autorul rămas anonim merge chiar mai departe cu lista excepţiilor sale, îngăduind ca, în situaţii-limită, unde apa este aproape absentă, botezarea să nu se mai facă prin afundare, ci prin turnarea unei cantităţi mici de trei ori pe capul candidatului. Observăm ulterior în anumite exemple din iconografia creştină a primelor veacuri o reprezentare interesantă privind Botezul Domnului. Ioan Botezătorul nu efectuează ritualul prin afundare, ci prin turnarea apei pe capul Mântuitorului. Everett Ferguson are o explicaţie interesantă. "În absenţa unei cantităţi suficiente de apă (fie dintr-o sursă curgătoare, fie din proviziile ţinute în casă) pentru a acoperi trupul, aceasta putea fi turnată pe capul persoanei care urma să fie botezată, pentru că acesta reprezenta persoana ca întreg, de vreme ce, în poziţia verticală, apa urma oricum să curgă şi asupra trupului" (Baptism in the Early Church..., p. 204). Cu toate acestea, pasajul din Didahie şi dezvoltarea iconografică ulterioară a Botezului Domnului nu sunt suficiente pentru a susţine posibilitatea efectuării regulate a ritului baptismal prin turnarea apei pe capul candidatului, iar nu prin afundarea completă a acestuia. Ferguson critică argumentul lui Eduard Stommel, conform căruia în primele veacuri botezul prin turnare era folosit chiar şi atunci când persoana botezată stătea în mijlocul unei ape curgătoare. Primul contra-argument stă în faptul că textul Didahiei foloseşte doi termeni diferiţi pentru botezare şi turnare. Automat, autorul anonim face diferenţa între cele două posibilităţi de a administra Botezul şi, în acest caz, botezarea prin turnare constituie o simplă excepţie. În al doilea rând, ce nevoie mai era să existe atâtea precizări cu privire la apă, de vreme ce Botezul era administrat exclusiv prin turnare? Textul nu susţine o astfel de interpretare exclusivă a ritului baptismal. Ferguson susţine de asemenea că această preferinţă pentru turnarea apei pe capul persoanei în situaţii de lipsă acută reprezintă şi o rupere de ritualul iudaic care nu permitea botezarea convertiţilor în perioada respectivă decât acolo unde era apă suficientă. Indirect, deşi scrie într-un mediu iudaic, autorul Didahiei delimitează discret creştinismul de orice presupunere a acestuia ca fiind o simplă sectă iudaică.

Didahia oferă primele informaţii importante despre ritualul baptismal al primelor comunităţi creştine. Detaliile precizate se referă la materia principală a actului liturgic (apa), precum şi la formulele baptismale şi modalitatea de botezare a convertiţilor. Un alt aspect dezvoltat este legătura intrinsecă între Botez şi Euharistie. Aceste amănunte fac din scurtele fragmente referitoare la Taina Botezului pe care le găsim în textul Didahiei o sursă nepreţuită privind dezvoltarea ulterioară a Tainei şi elementele esenţiale ale acesteia.

"Taina Botezului nu poate fi realizată decât în cazuri extreme cu o altă materie în afară de apă sau într-o altă modalitate decât afundarea de trei ori. Textul Didahiei, notat în secolul al II-lea, nu face excepţie de la această regulă. Cu toate acestea, în cele câteva rânduri dedicate Tainei Botezului sunt afirmate şi excepţiile de la cele două elemente esenţiale, întărind astfel ideea că, în perioada respectivă, ritualul începea să capete o formă definitivată."