Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 17, p. 312 „Nici un alt acuzator nu va sta atunci lângă tine; înseși faptele, fiecare cu
Cum să ne vindecăm de zavistie
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Piamun, Cap. XVI, 8-14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 641-642
„Este de știut, fără îndoială, că boala zavistiei ajunge mai greu la vindecare decât celelalte vicii. Căci cel pe care l-a molipsit această boală cu veninul ei pot spune că este fără vindecare. Aceasta este pacostea despre care Domnul spune în chip figurat prin profet: Iată, voi trimite asupra voastră șerpi și scorpii, împotriva cărora nu este descântec, și vă vor mușca. Așadar, pe drept compară profetul cu veninul aducător de moarte al viperei mușcăturile zavistiei de care a pierit și cu care a nimicit și pe alții acel prim făcător și fruntaș al tuturor veninurilor. Ucigaș de sine înainte de a-l ucide pe cel pe care-l invidiase, el însuși s-a pierdut pe sine înainte de a vărsa în om veninul morții: Prin invidia diavolului, moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. După cum diavolul care, cel dintâi fiind cuprins de boala păcatului, n-a avut nici vindecarea căinței, nici leacul vreunei curățiri, la fel cei ce s-au lăsat străpunși de aceleași mușcături înlătură orice ajutor, fiindcă sunt chinuiți nu de greșeala celor pe care-i invidiază, ci de starea bună a acelora. Fiindu-le rușine să spună pe față adevărul, ei caută pricini neîntemeiate și prostești pentru a se supăra. Vindecarea de acestea, fiindcă sunt cu totul mincinoase, este fără putință cât timp le este ascuns în inimă acel venin ucigaș, pe care ei nu vor să-l dea pe față. (...) De aceea, pentru ca nu cumva șarpele acestui rău să otrăvească și să ucidă prin mușcătura sa tot ce e viu în noi și însuflețit de Duhul Sfânt, să cerem fără încetare ajutorul dumnezeiesc, căruia totul îi este cu putință.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)