Sfaturi începătorilor

"Isaac nu e numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. N-am răspunsuri la această nedumerire, dar bănuiesc că Domnul aşteaptă de la noi să reflectăm puţin asupra ei. Poate că El ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi - iar nu Dumnezeu - le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude." (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. II, Editura Deisis, p. 84)

Pornind de la aceste cuvinte ale lui Alexander Golitzin, ne-am gândit că ar fi util să discutăm puţin despre viaţa Sfântului Isaac Sirul, urmând ca apoi să analizăm puţin sfaturile sale date începătorilor. Acestea se constituie într-un mic "tratat" de natură strict duhovnicească, dar care poate fi lesne considerat drept o scriere legată de bunele maniere.

Un Sfânt enigmatic

Cu toate că majoritatea cercetătorilor căzuseră de acord la începutul secolelor XX doar în privinţa atribuirii Cuvintelor, mai puţin în privinţa persoanei Sfântului Isaac, descoperirile unor noi manuscrise au dezvăluit mai multe amănunte. Cu toate acestea, avem doar două notiţe biografice, reduse ca dimensiune şi care conţin puţine detalii semnificative. Cert este că Sfântul Isaac Sirul a trăit în secolul al VII-lea, a fost ascet probabil încă din tinereţe şi a ocupat scaunul de Episcop al Ninivei pentru o perioadă redusă de timp. Ambele notiţe amintesc o perioadă de doar cinci luni, una dintre ele oferind drept explicaţie fundamentală faptul că ascetul Isaac nu s-a putut îngriji de eparhia sa din cauza "subţirimii minţii şi zelului său" (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol.II, p.17). Din cauza citirii atente şi a ascezei şi-a pierdut vederea la bătrâneţe, dar ucenicii au aşternut în scris învăţăturile sale deosebite. Nu este de mirare lauda Cuviosului Iosif Isihastul la adresa Sfântului Isaac Sirul: "Dacă toate scrierile Părinţilor pustiei care ne învaţă trezvia şi rugăciunea s-ar fi pierdut şi ar fi supravieţuit doar scrierile Avvei Isaac, ele ar fi fost de ajuns să ne înveţe de la început şi până la capăt viaţa de liniştire şi rugăciune. Ele sunt alfa şi omega vieţii de trezvie şi rugăciune lăuntrică şi sunt singure îndeajuns să ne călăuzească de la prima treaptă şi până la desăvârşire" (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol.II, p.25). Nici remarcile părintelui Stăniloae nu sunt mai puţin laudative în direcţia operei Cuviosului Isaac Sirul: "Aproape toată opera este un poem spiritual de negrăită frumuseţe. Sfântul Isaac ne convinge că spiritualitatea nu se poate exprima decât în poezie. Poezia e singurul mijloc de a exprima adevărul planului spiritual al existenţei. Poezia şi adevărul merg împreună în acest plan" (Filocalia, vol.X, p.11-12).

Rânduiala riguroasă

Deşi Sfântul Isaac Sirul este cunoscut drept un autor patristic care insistă asupra dragostei deosebite a lui Dumnezeu şi felul cum oamenii se pot împărtăşi de aceasta, are în multe puncte ale operei o exprimare ceva mai aspră şi mai riguroasă. În privinţa începătorilor, îşi începe cuvântul astfel: "Aceasta este rânduiala cea cuviincioasă şi plăcută lui Dumnezeu: să nu umble cu ochii încoace şi încolo, ci să privească numai la cele dinainte; să nu grăiască lucruri deşarte, ci numai cele de trebuinţă; să se mulţumească cu haine sărăcăcioase, după trebuinţa trupului; să se folosească de mâncăruri spre susţinerea trupului, iar nu spre lăcomie. Să se împărtăşească de toate câte puţin şi să nu le ocolească pe unele, iar pe altele să le aleagă şi cu cele din urmă să-şi umple pântecele" (Filocalia, vol. X, p.57). În acest scurt preambul, Sfântul Isaac Sirul notează ideile principale pe care le dezvoltă pe parcursul acestui scurt capitol. Am ales acest fragment tocmai pentru că prezintă unele nevoinţe utile şi pentru cei care locuiesc în lume, nu doar pentru monahi. Încă din debut, Sfântul Isaac Sirul reglementează clar câteva lucruri esenţiale. Se ştie că prin ochi primim majoritatea informaţiilor din mediul înconjurător. De aceea, cel care hoinăreşte cu ochii comite de regulă multe păcate: de la desfrânare până la mânie, invidie sau lenevie. Atât timp cât nu hoinărim cu privirea avem ocazia nu numai să scăpăm de unele păcate, ci şi să ne concentrăm mai bine la ceea ce avem de făcut în mod concret. De asemenea, a doua capcană este cuvântul. Omul este din fire sociabil, dar nu poate să îşi împlinească această nevoie decât prin comunicarea cu ceilalţi. Deşi comunicarea nonverbală ocupă aproximativ 70% din mesajele transmise altora, totuşi cuvântul este şi el important. Evitarea vorbirii în deşert apare drept o nevoinţă esenţială. Mâncarea şi îmbrăcămintea trebuie să fie simple. Orice exces se constituie într-o lăcomie inutilă.

Bunele maniere

Următoarele sfaturi ale Cuviosului Isaac Sirul pot fi preluate cu uşurinţă şi de un tratat al bunelor maniere. "Să nu arunci scuipatul înaintea cuiva. Iar dacă şezând îţi vine să tuşeşti, întoarce-ţi faţa şi tuşeşte astfel. Mănâncă şi bea cu cumpătare, cum se cuvine copiilor lui Dumnezeu. Să nu-ţi întinzi mâna să iei ceva, fără ruşine, din faţa soţilor tăi. Iar de şade cu tine la masă vreun străin, îndeamnă-l o dată şi de două ori să mănânce, şi şezi cu bună rânduială la masă, şi nu cu neorânduială. Şezi cu bună rânduială şi adunat, nedezgolindu-ţi vreun mădular. Când caşti, acoperă-ţi gura, ca să nu se vadă. Căci, ţinându-ţi răsuflarea, va trece. Când intri în chilia mai-marelui tău sau a unui prieten sau ucenic, păzeşte-ţi ochii ca să nu vezi ceva din cele ce se află în ea. Iar dacă gândul te îndeamnă, ia seama să nu-l asculţi şi să faci aceasta, căci cel ce se poartă în acestea cu necuviinţă este străin chipului călugăresc şi lui Hristos, Care ne-a dăruit nouă acest chip" (Filocalia, vol.X, p.57). Bunul-simţ este o caracteristică a fiecărui creştin adevărat, care îşi vede de viaţa lui şi mai puţin de a altora. Nu doar începătorilor li se adresează aceste sfaturi, ci şi celor înaintaţi, cu toate că Sfântul Isaac Sirul nu precizează vădit acest lucru. Este imposibil să ai o anumită cadenţă duhovnicească şi să rămâi nepoliticos. Cel care pretinde ascultare trebuie să aibă un comportament cât mai blând şi adecvat, altfel îl vor asculta doar pereţii chiliei. Începătorii sunt datori să aibă un respect sporit în toate momentele esenţiale: la masă, în vizite sau în cadrul discuţiilor duhovniceşti. Buna aşezare a sufletului duce şi la o călăuzire trupească mai atentă, iar când cea dintâi lipseşte, nici cea de-a doua nu va funcţiona aşa cum trebuie.

Atenţie la cei din jur

Continuând seria sfaturilor, Sfântul Isaac Sirul aminteşte evitarea dialogului şi a întâlnirilor cu cei certăreţi şi mânioşi. "Varsă-ţi mila ta peste toţi şi fii cu sfială faţă de toţi. Păzeşte-te de vorba multă, căci aceasta stinge din inimă mişcările înţelegătoare care odrăslesc de la Dumnezeu. Fereşte-te de discuţiile despre dogme ca de un leu înfuriat. Să nu intri în acestea nici cu credincioşi ai Bisericii, nici cu cei străini. Şi prin locurile unde se află oameni furioşi şi certăreţi să nu treci, ca să nu ţi se umple inima de mânie şi să pună întunericul stăpânire pe sufletul tău. Să nu locuieşti împreună cu cel mândru, ca să nu plece din sufletul tău lucrarea Sfântului Duh şi să se facă sălaş a toată răutatea" (Filocalia, vol. X, p.60). Atenţia creştinului trebuie să se îndrepte şi asupra conversaţiilor pe care le are cu cei din jur. Aşa cum spune o vorbă din popor: "Spune-mi cu cine te întâlneşti ca să îţi spun cine eşti." Nu trebuie să ne ataşăm prea mult de oameni mândri sau mânioşi tocmai pentru că există riscul să preluăm anumite comportamente neduhovniceşti. De asemenea, este bine să nu ne arătăm prea înţelepţi şi să încercăm să evităm orice discuţii despre dogme, pentru că rareori aceste conversaţii se încheie pozitiv. Majoritatea discuţiilor se pot rezuma la aspecte obişnuite ale vieţii sau la diverse sfaturi legate de nevoinţă şi rugăciune, dar conversaţiile asupra dogmelor nu fac bine duhovniceşte. Oamenii se ceartă prea des chiar şi atunci când împărtăşesc aceeaşi credinţă...