Sfaturi pentru începători

Începătorii constituie în mănăstire, la fel ca şi în lume, o categorie aparte. Lipsa de experienţă îi face vulnerabili în faţa păcatului. Slava deşartă care însoţeşte tinereţea îi împiedică să asculte sfaturile celor avansaţi în viaţa duhovnicească. Nerăbdarea şi dorinţele de creştere spirituală rapidă îi pot determina să rupă legăturile cu ceilalţi şi să se scufunde în oceanul păcatelor.

Avva Isaia Pustnicul îşi începe Cele douăzeci şi nouă de cuvinte cu câteva îndemnuri adresate ucenicilor săi începători. Aceste sfaturi ne pot fi utile şi nouă, celor care activăm ca simpli începători în lume, precum le sunt de folos celor care se exercită în viaţa monahală.

Adâncul înţelept al chiliei

Un monah nu trebuie să părăsească prea des adâncul chiliei sale. Una dintre apoftegmele Părinţilor pustiei spune clar: "Şezi în chilia ta şi ea te va învăţa totul". Desigur, părintele care a rostit acest cuvânt se gândea la liniştea şi răbdarea pe care chilia le clădeşte în interiorul nostru. Lipsa evenimentelor, răbdarea în faţa gândurilor agresive şi rugăciunea neîncetată pot fi observate întotdeauna în chilie. Aici trebuie să se desfăşoare lupta duhovnicească şi munca fiecărui călugăr. "Cei ce voiţi să rămâneţi cu mine ascultaţi pentru Dumnezeu, şi fiecare să şadă în chilia sa în frica lui Dumnezeu. Şi nu dispreţuiţi lucrul de mână pentru porunca lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi de meditaţia voastră şi de rugăciunea neîncetată. Şi păziţi inima voastră de gânduri străine, ca să nu cugetaţi ceva despre vreun om sau despre vreun lucru al veacului acesta; ci totdeauna cercetaţi în ce înaintaţi şi siliţi-vă să vă îndreptaţi, rugându-L pe Dumnezeu cu osteneala inimii şi cu lacrimi ca să vă ierte şi să vă păzească în viitor să nu mai cădeţi din acestea. În fiecare zi să aveţi în faţa ochilor moartea şi să vă gândiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece peste puterile întunericului care vă vor întâmpina în văzduh; şi cum veţi răspunde lui Dumnezeu" (Cele douăzeci şi nouă de cuvinte, I, în: "Filocalia", vol. XII, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 41). Avva Isaia Pustnicul rezumă aici regulile de bază pentru vieţuirea în chilie a fiecărui monah. Astfel, în primul rând, începătorilor li se cere ascultare. Fără ascultare, orice nevoinţă, fie ea efectuată în mânăstire sau în lume, este ineficientă. Virtutea se transformă în păcat fără îndrumare. Dacă ascultarea este îndeplinită, ea trebuie să cuprindă câteva acţiuni simple la prima vedere, dar care cer mult timp pentru a fi deprinse. Frica de Dumnezeu este prima virtute care trebuie deprinsă. Aşa cum spunea părintele Rafail Noica, nu trebuie să ne temem de Dumnezeu ca nişte robi faţă de stăpân, ci ca nişte fii faţă de tatăl lor. Frica trebuie să izvorască din dragoste. În continuare, Avva Isaia îşi povăţuieşte ucenicii să lucreze în chiliile lor şi să nu renunţe la muncă sub pretextul evlaviei. Munca este o componentă esenţială a vieţii creştinului, la fel ca rugăciunea, şi trebuie împlinită. De altfel, Sfântul Apostol Pavel precizează: "Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce" (II Tes. 3:10). După aşezarea muncii drept regulă a chiliei, Avva Isaia îndeamnă şi la muncile minţii, adică meditaţia şi rugăciunea. Meditaţia se referă la cugetarea asupra a diferite pasaje din Scriptură sau Sfinţii Părinţi. Erau folosiţi în mod special psalmii. Tot psalmii erau folosiţi şi pentru rugăciunea neîncetată. Diferite versete erau rostite în timp ce monahul lucra ceva sau îndeplinea o ascultare. Acest exerciţiu îl putem încerca şi noi cu binecuvântarea duhovnicului. Meditaţia şi rugăciunea neîncetată ne hrănesc mintea, umplând-o de contemplaţii duhovniceşti. Ultima cerere a Avvei Isaia era legată de evitarea judecării altor oameni şi a gândurilor lumeşti. Acestea trebuiau înlocuite cu gândul la moarte sau la Judecata lui Dumnezeu. Ne aducem aminte de cuvântul duhovnicesc care spune: "Adu-ţi aminte de moarte în fiecare zi şi nu vei mai păcătui". Avva Isaia ştia că păstrarea acestui gând îndeamnă la pocăinţă şi ne fereşte chiar şi de păcatele mărunte pe care slăbiciunea trupească le îngăduie adeseori.

Tăcerea desăvârşită

După ce a rezumat activităţile principale pe care monahul trebuie să le desfăşoare în chilie, Avva Isaia se străduieşte să descrie pe scurt şi atitudinea pe care monahii trebuie să o aibă în exterior. Bineînţeles, el se concentrează în primul rând pe comportamentul potrivit la serviciile liturgice şi în cadrul diverselor ascultări care trebuie împlinite. Insistenţa principală este pusă asupra tăcerii. "Fără o mare trebuinţă să nu vorbiţi în trapeză. Iar la Liturghie să nu îndreptaţi pe vreunul care cântă, dacă nu va întreba acela ceva. În cursul săptămânii, slujiţi la bucătărie în frica lui Dumnezeu, fără să părăsiţi meditaţia voastră. (...) Iar când se isprăveşte Liturghia sau când vă sculaţi de la mâncare, nu vă aşezaţi la vorbă lungă, nici la cuvinte despre Dumnezeu, nici despre lume, ci fiecare să intre în chilia sa şi să-şi plângă păcatele sale. Iar de se iveşte trebuinţa să vorbiţi împreună, vorbiţi foarte puţin, cu smerenie şi evlavie, gândindu-vă că Dumnezeu ia aminte la voi. Nu vă sfădiţi între voi şi nu vorbiţi împotriva cuiva, nici nu judecaţi pe cineva; nu dispreţuiţi pe cineva, nu cârtiţi împotriva cuiva. Să nu iasă din gura voastră nicio minciună. Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc" (Cele douăzeci şi nouă de cuvinte, I, p. 42). Tăcerea trebuie păzită în orice moment al vieţii monahale. În consonanţă cu textele ascetice care vorbesc despre tăcere, Peter Drucker, cel care a inventat practic ştiinţa managementului, spunea că orice discuţie referitoare la subiecte care nu ţin de activitatea pe care o desfăşori atunci când te afli la muncă este "pur şi simplu ceva neproductiv". Noi am merge mai departe şi am spune că, în dese rânduri, chiar şi discuţiile duhovniceşti se transformă într-un lucru neproductiv şi aduc mai mult tulburare decât eliberare sufletească. Discuţiile cu subiect duhovnicesc sunt cu atât mai bune, cu cât sunt mai scurte. Deseori, un singur răspuns scurt la o întrebare este suficient pentru a rezolva o problemă spirituală. De aceea, Avva Isaia le cere ucenicilor să fie atenţi cu propriile cuvinte şi să nu le înmulţească fără motiv. Le cere de asemenea să vorbească plini de frica lui Dumnezeu, cu multă smerenie, tocmai pentru ca răspunsul lor să fie plin de har şi să îl ajute pe cel care îl doreşte. Certurile, dispreţul reciproc sau judecarea aproapelui sunt excluse din start. Un alt lucru care nu trebuie să apară deloc este minciuna. Regula esenţială a vorbirii sau tăcerii este exprimată în sentinţa finală: "Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc".

Descoperirea gândurilor şi responsabilitatea părintelui spiritual

După ce rânduieşte regulile pentru viaţa în chilie şi relaţiile cu ceilalţi fraţi, Avva Isaia se concentrează asupra descoperirii gândurilor. Această regulă este des întâlnită în viaţa monahală. După etapa în care tăiem faptele păcătoase, ne îndreptăm atenţia asupra gândurilor netrebnice care ne atacă adeseori. Ele trebuie înfăţişate unui părinte duhovnicesc cu experienţă în acest sens, iar sfaturile acestuia trebuie urmate. "Să nu lăsaţi în inima voastră nici ura, nici pizma împotriva aproapelui. Nici să nu fie ceva în gura voastră, şi altceva în inimă. Căci Dumnezeu nu Se lasă înşelat, ci pe toate le vede: şi pe cele ascunse, şi pe cele arătate. Să nu ascundeţi nici un gând şi nici un necaz, nici o voie şi nici o bănuială, ci descoperiţi-le, cu toată libertatea, părintelui vostru duhovnicesc şi siliţi-vă cu toată credinţa să împliniţi ceea ce veţi auzi de la el" (pp. 42-43). Sunt patru feluri de ispite care ne pot ataca. Prima dintre ele se constituie în gândurile păcătoase simple pe care demonii încearcă să ni le insufle. A doua se referă la necazurile pe care ni le produce aproapele. Bănuielile ne încearcă atunci când îi judecăm pe ceilalţi, iar voile proprii apar atunci când dorim să ne rânduim viaţa duhovnicească singuri. Toate trebuie înfăţişate părintelui duhovnic, iar sfatul lui trebuie aplicat fără întârziere. Acelaşi lucru îl recomandăm şi celor care trăiesc în lume. Descoperirea propriilor gânduri în faţa părintelui duhovnic este necesară. Planurile importante pe care le avem trebuie discutate cu mai multe persoane de încredere, iar noi considerăm că duhovnicul nu ar trebui să lipsească din rândul acestora...