Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Smereniei îi stă bine în tovărășie cu dragostea

Smereniei îi stă bine în tovărășie cu dragostea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 05 Feb 2025

Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XXV-lea, 144, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 304-305

„Sunt însă unii care se smeresc încă și mai mult pentru aceste daruri de la Dumnezeu, socotindu-se nevrednici de o asemenea avuție și simțindu-se așa ca și cum datoria lor ar spori pe fiecare zi.

Aceasta e smerenia, aceasta e fericirea, aceasta-i răsplata cea mai aleasă.

Când vei vedea ori auzi spunându-se că cineva a câștigat în scurt timp cea mai înaltă nepătimire, să fii încredințat că el a călătorit pe cărarea cea fericită și scurtă a smereniei, nu pe altă cale. Dragostea și smerenia fac împreună o sfântă pereche; aceea înalță (Matei 23, 12), iar aceasta nu-i lasă niciodată pe cei înălțați să cadă.

Alta este căința, alta cunoașterea de sine și alta smerenia. Căința este rodul căderii în păcat; cel ce se căiește și stă fără încredere în cererea sa în fața lui Dumnezeu, cu lăudată îndrăzneală, acela se sprijină ca un om pocăit pe toiagul nădejdii. Cu­noaș­terea de sine este o cunoaștere temeinică a propriilor sale apucături și o amintire netulburată de gânduri deșarte și pricepere a greșelilor sale, chiar ușoare. Smerenia e o didahie înțe­legătoare a lui Hristos (Matei 11, 29), găzduită duhovnicește în inima celor vrednici ca într-o vistierie de care nu te poți apropia prin cuvinte materiale.

Cel care spune că simte în sine întreaga mireasmă a acestui balsam, dar că, în același timp, se lasă mișcat (chiar și pentru o clipă) de laude, acela, dacă nu cunoaște duhoarea cea urâtă a acelor cuvinte de laudă, să nu se amăgească, s-a înșelat! Nu nouă, Doamne, nu nouă se cuvine laudă.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)