Tăierea voii proprii și căutarea voii lui Dumnezeu

Tăierea voii înseamnă – așa cum explică părintele Rafail Noica – nu tăierea oricărei voi, ca și cum ar trebui să ne desființăm ca persoane, ci „tăierea voii pătimașe”, adică a poftelor și chiar a gândurilor păcătoase. Adevărata metanoia, adevărata convertire lăuntrică, începe prin răstignirea voii proprii, prin renunțarea la tot ceea ce este vătămător sufletului pentru a putea voi și lucra potrivit lui Dumnezeu. Aceasta presupune încredințarea totală în mâinile lui Dumnezeu și căutarea voii Lui.

 În societatea de astăzi, în care hedonismul și utilitarismul tind să devină, pentru mulți, principii de viață, a vorbi despre tăierea voii poa­te părea, dacă nu absurd, cel puțin de­suet. Și totuși, din învă­ță­tura Bisericii noastre aflăm că aceasta este calea care ni se propune pentru îna­in­tarea noastră către Dumnezeu. Ce ar trebui deci să înțelegem prin această tăiere a voii? Ce ne învață Sfinții Părinți în legătură cu necesitatea tăierii voii proprii și, mai ales, cum se poate ea înfăptui practic în viața noastră?

Tăierea voii este, întâi de toate, un mod de asumare a ascultării, de renunțare la sine și de urmare a lui Hristos; într-un cuvânt predarea întru totul lui Hristos. Interpretând cuvintele Mântuitorului: „Dacă vrea cineva să vină după Mine” (Matei 16, 24; Marcu 8, 34), Sfântul Grigorie de Nyssa ne arată ce înseamnă urmarea lui Hristos și lepădarea de sine. A urma lui Hristos înseamnă a găsi Calea și a rămâne pe ea. Cel care nu cu­noaș­te însă calea nu o poate afla decât urmând celui care îl călău­zeș­te. Spusa Psalmistului „Cu spatele te va umbri pe tine” (Psalmul 90, 4) arată că cel care vede partea din spate nu rătăcește niciodată, ci rămâne pe cale și nu se abate de la ea atât timp cât urmează călăuzitorului. Cel care se așază însă în față, în mod trufaș, acela devine potrivnic și nu mai urmează calea; acela își croiește calea sa proprie, părăsind-o pe cea care duce la viață.

Tăierea voii reprezintă o treaptă, una chiar de început, în urcușul nostru spiritual. Prin tăierea voii proprii, omul începe procesul eliberării de patimi, fără de care nu se poate înainta în viața duhovnicească. Așa ne învață avva Dorotei, când spune: „Și precum omul, mergând pe drum și aflând un buștean și înlăturându-l, mai face o parte din drumul lui, așa e cu cel ce îna­intează tăindu-și voia lui. Căci, tăindu-și voia lui, câștigă despătimirea și, prin despătimire, vine cu Dumnezeu la desăvârșita nepătimire... Și, orice i s-ar întâmpla, îl lasă liniștit ca și cum i-ar fi propriu. Și astfel, fără să voiască să facă voia lui, se află făcând-o întotdeauna pe aceasta”.

Totuși, trebuie spus că tăierea voii nu înseamnă - așa cum explică părintele Rafail Noica - tăierea oricărei voi, ca și cum ar trebui să ne desființăm ca persoane, ci „tăierea voii pătimașe”, adică a poftelor și chiar a gândurilor păcătoase. Adevărata metanoia, adevărata convertire lăuntrică, începe prin răstignirea voii proprii, prin renunțarea la tot ceea ce este vătămător sufletului pentru a putea voi și lucra potrivit lui Dumnezeu. Aceasta presupune încredințarea totală în mâinile lui Dumnezeu și căutarea voii Lui. Ca să putem cunoaște însă voia Domnului este nevoie, după cuvântul părintelui Rafail, de cultivarea „auzului duhovnicesc”, cu alte cuvinte, de educarea simțurilor duhovnicești pentru a putea auzi glasul lui Dumnezeu.

Uneori credem că facem voia lui Dumnezeu, dar hotărârile pe care le luăm sunt după judecățile noastre, și nu după ale Lui. Aceasta se întâmplă pentru că nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne descopere care este voia Sa cu noi și nici nu ascultăm sfatul Lui, ci doar Îi cerem să ne împlinească dorințele noastre de tot felul. Urmărind să facem mereu voia noastră, nici rugăciunea nu mai este una bine primită, întrucât nu știm ce cerem (cf. Matei 20, 22). Așa se face că, de multe ori, Dumnezeu nu ne împlinește cererile, întrucât ele nu sunt spre folosul nostru. De aceea, și prin Rugăciunea domnească suntem îndemnați să cerem: „Facă-se voia Ta!” În plus, Mântuitorul Însuși ne este pildă desăvârșită de împlinire a voii Tatălui Ceresc: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Matei 26, 39). Urmând exemplul Mântuitorului Hristos, ne răstignim și noi împreună cu El și ne predăm Lui deplin, încât putem spune că El Însuși trăiește în noi (cf. Galateni 2, 20).

Desigur, întrebarea firească rămâne: cum știm dacă facem voia lui Dumnezeu? Răspunsul este unul relativ simplu - dacă simțim în noi roadele prezenței harului dumnezeiesc, și anume: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (cf. Galateni 5, 22-23). Lucrul acesta reiese și din cuvântul Sfântului Siluan Athonitul, care zice: „Cel ce împlinește voia lui Dumnezeu e mulțumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veselește harul Domnului. Dar cel nemulțumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să știe că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulțumirea față de Dumnezeu”.

Dacă vom lua deci seama - după cuvântul Apostolului - cum umblăm și vom înțelege care este voia Domnului (cf. Efeseni 5, 17), ne vom preda Lui, iar viața noastră întreagă va fi una în Hristos și cu Hristos.