Teologie şi iconomie în Sfânta Treime

Aşa cum precizam în articolul anterior, voi continua în acest număr prezentarea câtorva idei generale cuprinse în introducerea susţinută de Mitropolitul Amfilohie Radovici la lansarea cărţii sale "Taina Sfintei Treimi după Sfântul Grigorie Palama", cărora le voi adăuga câteva reflecţii personale. Cartea în sine reprezintă o sinteză cuprinzătoare a teologiei Sfântului Grigorie Palama, orientată către subiectul ales de autor: Sfânta Treime.

Dumnezeu rămâne de nepătruns în fiinţa Sa, însă Se descoperă în chip tainic celor care se învrednicesc de vederea Lui. Iconomia, coborârea Sfintei Treimi către creaturi, va fi mereu împlinită de teologie, care e taina fiinţei Persoanelor Treimii şi care nu va fi în veci pătrunsă cu mintea.

Energiile necreate şi fiinţa dumnezeiască

Diferenţa dintre energiile dumnezeieşti, care sunt strălucirea slavei Treimii, şi firea dumnezeiască reprezintă corespondentul diferenţei dintre iconomia şi teologia dumnezeiască. În ieşirea Sa către creaturi, Dumnezeu Se manifestă revelat, dăruindu-le acestora şansa împărtăşirii, după putinţă, de taina negrăită a vieţii dumnezeieşti. Iată ce spune în acest sens mitropolitul Amfilohie: "Iconomia reprezintă relaţia lui Dumnezeu cu cosmosul şi omul. Prin manifestarea iconomică şi prin darul energiilor dumnezeieşti, Dumnezeu Tatăl, Dumnezeul Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt Se descoperă şi Se manifestă. Plenitudinea acestei revelaţii este întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul şi prezenţa Sfântului Duh în om şi creaţie". Sfântul Grigorie Palama afirma el însuşi într-una dintre Triade acest lucru: "Mintea omenească, de asemenea, nu numai cea îngerească, se depăşeşte pe sine şi prin nepătimire ia chip îngeresc. Astfel va descoperi lumina aceea şi se va învrednici de o vedere mai presus de fire a lui Dumnezeu. Nu va vedea fiinţa lui Dumnezeu, însă va vedea pe Dumnezeu printr-o descoperire adecvată lui Dumnezeu şi pe măsura lui". Dumnezeu Se descoperă, Se face accesibil cunoaşterii celei adevărate, însă această realitate nu schimbă cu nimic caracterul de nepătruns al firii dumnezeieşti: "Teologia, spre deosebire de iconomie, face referire la ceea ce e Dumnezeu în Sine, la neparticipabilitatea Sa după fiinţă. Dumnezeu e dincolo de concepte, fără nume, mai presus chiar decât numele de Dumnezeu. După Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu este "Dumnezeu înainte de toate, mai presus de toate, şi întreg în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh"".

Trimiterea Duhului prin Fiul

Făcând o paranteză mai largă, bazată pe concluziile mitropolitului Amfilohie, voi adăuga faptul că în Omilia a 60-a, Sfântul Grigorie Palama realizează o importantă analiză dogmatică triadologică, prin care scoate în evidenţă raportul clar între teologie şi iconomie la Sfântul Grigorie Palama: "Aşadar, precum la început, după ce a spus Dumnezeu "să facem om după chipul şi asemănarea noastră", plăsmuind în Adam firea noastră şi suflând asupra lui Duhul cel de viaţă făcător, arătat şi dăruit s-a manifestat dumnezeirea cea întreită a Creatorului, după ipostas, la fel şi acum, când a rezidit firea noastră în Hristos, Duhul Sfânt S-a arătat pogorând peste El din cele supracereşti. Aşadar, la Botezul Domnului în Iordan, s-a arătat taina Preaînaltei şi Atotziditoarei Treimi, mântuitoarea făpturilor raţionale".

Părintele Jean Meyendorff face unele analize destul de interesante în acest sens: "Pasajul ar merita o analiză amănunţită. În câteva momente precise ale disputei isihaste, Sfântul Grigorie Palama insistă asupra faptului că, în momentul trimiterii Apostolilor, Mântuitorul, suflând asupra lor, le-a dat Duh Sfânt. Nu este vorba însă de persoana propriu-zisă a Duhului, ci de harul Său cel necreat. În cazul în care această precizare lipseşte, derivele dogmatice pot fi dintre cele mai periculoase. De asemenea, manifestarea din veci a Duhului, prin Fiul, avea să constituie un alt element important al precizărilor dogmatice trinitare. Această formulă nu era o inovaţie în teologia bizantină: documentele care vorbesc despre tratativele de la Nymphe din 1234, purtate sub patriarhul Gherman al II-lea, conţin expresii destul de asemănătoare. Grigorie de Cipru nu face decât să dezvolte această idee în mai multe din scrierile sale. Ne vom mulţumi să cităm aici textul Tomosului publicat de Sinodul din 1285, căruia Ghenadie Scolarul îi acordă autoritatea unui sinod ecumenic. Grigorie de Cipru este autorul acestui Tomos: "Recunoaştem că Paracletul Însuşi străluceşte şi Se manifestă din veci prin intermediul Fiului, după cum lumina străluceşte din soare prin intermediul razei; dar aceasta nu înseamnă că Îşi are existenţa prin Fiul sau din Fiul". Gândirea lui Grigorie se exprimă aici într-un context diferit de cel în care s-a dezvoltat gândirea palamită, dar este incontestabil că distincţia pe care a introdus-o este aceeaşi cu cea a lui Palama. Influenţa sa directă asupra dascălului isihast este sigură: vom vedea că în una din primele sale opere, "Tratatele apodictice", care tratează chiar problema Filioque, Palama va relua şi va dezvolta ideea centrală a lui Grigorie de Cipru, fără să se refere formal la el. De altfel, de terminologia împrumutată de la savantul patriarh se va folosi mai târziu în polemica sa contra lui Varlaam şi a lui Achindin".

Energiile necreate, izvor de îndumnezeire

Aprofundând şi clarificând învăţătura Părinţilor Bisericii, în era controverselor teologice, Sfântul Grigorie Palama insistă mult asupra faptului că revelarea în timp a Fiului şi a Duhului sunt manifestări care revelează "monarhia" Tatălui, principiu fundamental atât al iconomiei, cât şi al teologiei. Energiile necreate sunt izvor de îndumnezeire, însă nu şi corupere a infinităţii de nepătruns a fiinţei dumnezeieşti. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Dar cel care vede lumina dumnezeiască nu consideră că vederea de care a fost învrednicit este fiinţa lui Dumnezeu. După cum sufletul dă naşterii şi transmite viaţa în corpul însufleţit (şi noi numim viaţa aceasta "suflet", ştiind că sufletul care este în noi şi care este "cauza" vieţii este altceva decât viaţa), la fel Dumnezeu Care locuieşte în sufletul teofor îi transmite acestuia lumina. Dar unirea cu Dumnezeu - Cel Care e cauza tuturor - cu cei vrednici depăşeşte lumina aceasta: Dumnezeu, rămânând întreg în Sine Însuşi, locuieşte întreg în noi, prin puterea Sa cea mai presus de fire, şi ne transmite nu firea Sa cea dumnezeiască, ci slava şi strălucirea Sa. Această lumină este dumnezeiască şi pe drept cuvânt e numită "dumnezeire" de către sfinţi, căci e izvor al îndumnezeirii".