Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Ziua Judecății

Ziua Judecății

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 04 Feb 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 733

„Pentru tot cuvântul deșert vom da seamă în ziua judecății; iar un sfânt părinte zice că de câte ori am vorbit, m-am căit. Mare este darul tăcerii! Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire, de vorbă deșartă și învățăm a ne ruga. Părinții noștri vorbeau șapte vorbe pe zi, cum se spune, dar cu inima și cu buzele se rugau neîncetat. Dacă vom pune îna­intea noastră păcatele noastre, ceasul morții și ziua judecății, încet-încet dobândim darul tăcerii și al rugăciunii.”

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 444-445

„Plângerea smeritului Calinic ieromonah, starețul Cernicăi:
Știu începutul meu că are sfârșit,
Și eu viețuiesc ca un fără de sfârșit,
Având mintea înaltă cugetătoare,
Și viața-mi merge spre scurtare,
Ziua, noaptea, cugetând cele deșarte
Și eu m-am apropiat de moarte.
Cu cât văd că se apropie moartea de mine,
Cu atât mă silesc a o scoate din pomenire,
Că dacă nu este cu putință a scăpa de moarte cu lucrul,
Eu mă silesc a scăpa de ea cu gândul.
Oh și vai, cum m-am împietrit!
În fieștecare zi petrecând frați la mormânt
Și cu nimic nu m-am umilit,
Nici cu inima suspinând,
Să plec ochii la pământ,
Să mă uit în mormânt,
Să văd podoaba mea strălucind în oase înșirate,
Pline de putoare și de viermi mâncate!
Ah, cum strigă mormântul către mine,
Zicând: aicea vrei să te sălășluiești și tu mâine.
Abate-te spre mine măcar astăzi,
Scoțându-ți mintea din lume,
Ca nu fără de veste să dea moartea peste tine,
Că pe lume câți o au iubit
Goi i-a trimis în mormânt,
Râzând și batjocorind de cele ce aicea le-au agonisit,
Iar nu în Dumnezeu s-au îm­bogățit,
Ci veșnica muncă o au moștenit
În tartarul cel nesfârșit.
Vai, vai de a mea ticăloșire,
Cum nu-mi viu întru simțire,
Să plâng cu necontenire,
Veșnica mea osândire.
Vino, ticăloase suflete al meu,
Să cădem cu plângere la Dumnezeu,
Rugându-ne și Preacuratei 
Fecioare
A mele bune chezășuitoare,
Ca să facă milostiv pe Fiul său,
Iisus Hristos Dumnezeu,
Ca să mă izbăvească de focul cel nesfârșit,
Că cunoscând am greșit.
Sfinților toți, rugați-vă pentru mine,
Că singur m-am lipsit de-al vostru bine,
Măcar de acum înainte să petrec cu pocăință.
Și să mă săvârșesc în credință,
Ca să câștig veșnica odihnă. Amin.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)