Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului datează din timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-911). La privegherea de sâmbătă noaptea, în Biserica „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne - Constantinopol, Sfântului Andrei şi ucenicului său Epifanie li s-a arătat Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se. Fecioara Maria strălucea în lumină, având lângă sine pe Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, stând între alţi sfinţi şi îngeri şi acoperind credincioşii cu cinstitul ei omofor. Văzând deci acestea, Sfântul Andrei l-a întrebat pe fericitul Epifanie: „Oare vezi frate pe Împărăteasa şi Doamna tuturor care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimântez, căci o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”. Şi s-au auzit atunci graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către Mântuitorul Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii Cuvioşi Iosif (sec. XV) şi Chiriac (sec. XVII) de la Bisericani. Cuviosul Iosif este cel dintâi sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor din judeţul Neamţ, întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume şi primul care a organizat o comunitate duhovnicească românească în Ţara Sfântă. Sfântul Cuvios Chiriac s-a nevoit la Mănăstirea Sfântului Iosif, apoi s-a retras într-o peşteră unde a trăit 60 de ani. Este unul dintre marii sihaştri din Carpaţi.
